Home » D:News » Cel mai înalt om din lume s-a întâlnit cu cel mai scund om din lume (GALERIE FOTO)

Cel mai înalt om din lume s-a întâlnit cu cel mai scund om din lume (GALERIE FOTO)

Publicat: 14.11.2014
Cel mai înalt om din lume, turcul Sultan Kösen, care are o înălţime de 2,51 metri, s-a întâlnit joi, la Londra, cu cel mai scund om din lume, nepalezul Chandra Bahadur Dangi, care are o înălţime de doar 54,6 centimetri, informează AFP. Evenimentul, organizat de Cartea Recordurilor Guinness cu ocazia celei de-a 10-a aniversări a evenimentului "Ziua recordurilor", a avut loc în centrul capitalei britanice, pe o peluză din apropiere de palatul Westminster, unde cei doi bărbaţi au luat ceaiul împreună.

„Sunt încântat să mă întâlnesc cu cel mai înalt om din lume. Eram curios să văd cum arată opusul meu”, a declarat Chandra Bahadur Dangi, în vârstă de 75 de ani, care a purtat la această întâlnire inedită un costum tradiţional nepalez.

„Mă întrebam ce înălţime are şi până la ce punct de pe picior îmi ajunge”, a declarat la rândul său Sultan Kösen, în vârstă de 32 de ani, adăugând că înălţimea lui ieşită din comun i-a cauzat o serie de probleme medicale.

„Am probleme cu genunchii şi, atunci când rămân prea mult timp în picioare, obosesc”, a adăugat Sultan Kösen, care a purtat un costum într-o nuanţă închisă şi o cravată roşie.

Creşterea accelerată a bărbatului din Turcia a fost cauzată de o tumoare la hipofiză. În 2010, Sultan Kösen a fost operat de medicii de la Universitatea Virginia din Statele Unite, care i-au prescris de asemenea o serie de medicamente pentru a-i controla concentraţia hormonului asociat cu creşterea în înălţime. În 2012, pacientul a fost considerat vindecat şi medicii spun că Sultan Kösen nu va mai creşte.

Totuşi, el este obligat să meargă cu ajutorul unor cârje, întrucât articulaţiile sale nu au urmat acelaşi ritm de dezvoltare ca restul corpului.

Sursa: MEDIAFAX

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Test de cultură generală. Ce au oamenii în comun cu rechinii?
Test de cultură generală. Ce au oamenii în comun cu rechinii?
Ceva s-a prăbușit pe Lună, iar astronomii au reușit să înregistreze momentul
Ceva s-a prăbușit pe Lună, iar astronomii au reușit să înregistreze momentul
De ce prețurile petrolului din România rămân neschimbate?
De ce prețurile petrolului din România rămân neschimbate?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Care este orașul european „campion la mâncare”?
Care este orașul european „campion la mâncare”?
Marte nu mai este o prioritate pentru SUA. Unde vrea să ajungă Donald Trump mai întâi de toate?
Marte nu mai este o prioritate pentru SUA. Unde vrea să ajungă Donald Trump mai întâi de toate?
Unde este cel mai lung drum drept din Europa și cine l-a construit?
Unde este cel mai lung drum drept din Europa și cine l-a construit?
Românii și preferințele culinare: Care oraș din România este „capitala șaormei”?
Românii și preferințele culinare: Care oraș din România este „capitala șaormei”?
Cum și-a salvat Pământul apa de la distrugere totală în urmă cu 4,6 miliarde de ani
Cum și-a salvat Pământul apa de la distrugere totală în urmă cu 4,6 miliarde de ani
Evenimentele care au construit România: cum reținem istoria fără să o transformăm într-o listă de date
Evenimentele care au construit România: cum reținem istoria fără să o transformăm într-o listă de date
Sonda MAVEN se rotește neputincioasă după ce s-a pierdut contactul
Sonda MAVEN se rotește neputincioasă după ce s-a pierdut contactul
Controversele din spatele unei legende științifice. Louis Pasteur: ce ne spun caietele sale secrete despre etica științei
Controversele din spatele unei legende științifice. Louis Pasteur: ce ne spun caietele sale secrete despre etica științei
Electrocasnicele obișnuite emit particule nocive în cantități uriașe, arată un studiu
Electrocasnicele obișnuite emit particule nocive în cantități uriașe, arată un studiu
Cactusul care înflorește doar o dată pe an: o poveste despre frumusețe efemeră și misterul naturii
Cactusul care înflorește doar o dată pe an: o poveste despre frumusețe efemeră și misterul naturii
Una dintre cele mai faimoase fosile ar ascunde un membru cu totul nou al arborelui nostru genealogic
Una dintre cele mai faimoase fosile ar ascunde un membru cu totul nou al arborelui nostru genealogic
Stilul personal ca mecanism de adaptare în perioade de instabilitate socială
Stilul personal ca mecanism de adaptare în perioade de instabilitate socială
Mimica facială prezice alegerile oamenilor, arată un nou studiu
Mimica facială prezice alegerile oamenilor, arată un nou studiu
Efectul placebo și nocebo: cum așteptările noastre pot vindeca sau îmbolnăvi corpul
Efectul placebo și nocebo: cum așteptările noastre pot vindeca sau îmbolnăvi corpul