De zeci de ani, oamenii de știință studiază efectul placebo, care se traduce prin acea îmbunătățire reală a stării de sănătate care apare nu în urma unui tratament activ, ci datorită așteptării pacientului că tratamentul va funcționa. La polul opus se află efectul nocebo, situația în care simpla convingere că un medicament sau o intervenție va avea efecte negative duce la apariția reală a acestor reacții, chiar și în absența unei cauze biologice directe.
Aceste fenomene, spun specialiștii, nu sunt simple iluzii. Ele au baze neurobiologice solide și spun multe despre legătura profundă dintre creier și corp. Mai mult, cercetările arată că așteptările, convingerile și chiar cuvintele medicului pot modula durerea, anxietatea și reacțiile fiziologice. Altfel spus, ceea ce credem poate schimba modul în care ne simțim.
La prima vedere, poate părea paradoxal: cum ar putea o pastilă de zahăr să calmeze durerea ori să reducă tensiunea arterială? Răspunsul vine de la… creier. Atunci când o persoană primește un „tratament” despre care crede că este eficient, creierul eliberează substanțe chimice precum endorfinele și dopamina, care au efecte reale asupra organismului. Endorfinele sunt analgezice naturale, iar dopamina este legată de sistemul de recompensă și de motivație.
Cercetările imagistice au arătat că în timpul unui răspuns placebo, anumite regiuni cerebrale, cum ar fi cortexul prefrontal și nucleul accumbens, se activează la fel ca atunci când sunt administrate medicamente autentice. Așadar, nu este doar o „închipuire”: corpul chiar reacționează biochimic, pentru că așteptarea vindecării declanșează mecanisme interne de autoreglare.
Un experiment realizat la Harvard a arătat că pacienții cu sindromul colonului iritabil care au primit capsule fără nicio substanță activă au raportat o reducere semnificativă a simptomelor, chiar dacă li s-a spus explicit că iau un placebo. Aparent, simpla idee că „aceste pastile au demonstrat că pot ajuta prin efect placebo” a fost suficientă pentru a produce ameliorări.
În alte cazuri, efectul placebo s-a dovedit la fel de puternic ca medicamentele consacrate. De exemplu, în studiile privind durerea post-operatorie, unii pacienți care au primit injecții cu soluție salină, dar li s-a spus că este un analgezic puternic, au raportat scăderea durerii la fel ca cei tratați cu morfină. Chiar și în sport, efectul placebo are impact. Atleți convinși că primesc substanțe pentru creșterea performanței au alergat mai repede sau au ridicat greutăți mai mari, deși substanța era complet inactivă. Mintea, convinsă că primește un ajutor, și-a mobilizat resursele fizice.
Dacă gândurile pozitive pot vindeca, cele negative pot îmbolnăvi. Acesta este efectul nocebo. Un exemplu clasic este cel al pacienților din studii clinice care raportează efecte secundare, cum ar fi dureri de cap, greață, insomnie, chiar și atunci când au primit o pastilă inofensivă. Doar pentru că au fost avertizați că „medicamentul” ar putea produce astfel de reacții, creierul lor a transformat așteptările în realitate. Un caz celebru descris în literatura medicală este cel al unui pacient care, crezând că a luat o supradoză de antidepresive experimentale, a ajuns la spital cu tensiune foarte scăzută și simptome severe. Analizele au arătat că pastilele erau placebo, fără nicio substanță activă. Prin uramre, reacția organismului fusese cauzată exclusiv de convingerea că viața îi era în pericol.
Aceste situații ilustrează cât de sensibil este corpul la sugestii negative. Chiar și modul în care medicul formulează o propoziție poate conta. De pildă, dacă un pacient este avertizat cu insistență că un tratament „are multe efecte secundare”, riscul ca el să le experimenteze crește semnificativ, chiar dacă probabilitatea biologică este mică.
Așadar, se pare că ceea ce ne așteptăm să se întâmple poate deveni realitate în corpul nostru: placebo și nocebo arată cum mintea poate activa procese biologice, influențând durerea, starea de spirit sau chiar răspunsul la tratamente. Creierul interpretează informațiile, construiește scenarii și, în funcție de acestea, reglează răspunsuri chimice, hormonale și imunologice. Acest lucru explică de ce relația medic-pacient este atât de importantă. Un medic care transmite încredere și empatie poate amplifica efectele pozitive ale tratamentului, în timp ce un discurs alarmist sau rece poate induce reacții adverse prin nocebo. De asemenea, aceste fenomene arată că vindecarea nu vine doar din exterior, prin pastile sau intervenții, ci și din interior, prin mecanismele proprii ale organismului. Convingerea că „va fi mai bine” nu este doar optimism naiv, ci poate activa circuite reale de vindecare.
În prezent, oamenii de știință încearcă să înțeleagă cum pot fi integrate aceste efecte în medicină într-un mod etic. Deși placebo nu poate înlocui tratamentele dovedite, poate fi un aliat atunci când este folosit corect, de exemplu în gestionarea durerii cronice sau a anxietății. Tot mai multe studii explorează „placebo deschis” – adică situațiile în care pacienții știu că primesc un placebo, dar totuși beneficiază de efecte pozitive.
Pe de altă parte, nocebo ridică întrebări ale căror răspunsuri sunt mai dificil de dat: cum pot medicii să informeze pacienții despre riscuri fără a le induce simptome inutile? Găsirea echilibrului între transparență și protejarea pacientului devine o provocare majoră.
Până la urmă, efectul placebo și efectul nocebo ne arată că mintea și corpul nu pot fi separate. Fiecare gând, așteptare ori sugestie au potențialul de a modela fiziologia, fie spre vindecare, fie spre îmbolnăvire. Deci, mai presus de medicamente și proceduri, modul în care crede pacientul că va reacționa corpul său poate influența semnificativ evoluția bolii.
Surse:
https://time.com/6963052/nocebo-effect-essay/
https://www.health.harvard.edu/newsletter_article/the-power-of-the-placebo-effect
https://journals.plos.org/plosone/article?id=10.1371/journal.pone.0015591
10 obiceiuri prin care putem încetini îmbătrânirea corpului nostru
Vârsta la care corpul uman nu-și mai revine după boală
Ötzi, omul din gheață: ce au descoperit cercetătorii în corpul unei mumii vechi de 5.300 de ani