Controversele din spatele unei legende științifice. Louis Pasteur: ce ne spun caietele sale secrete despre etica științei

Louis Pasteur (1822–1895) este una dintre figurile canonice ale științei moderne. Numele său este asociat cu pasteurizarea, teoria germenilor, vaccinurile împotriva rabiei și antraxului și cu nașterea microbiologiei. Manualele îl prezintă drept savantul care a salvat milioane de vieți și a schimbat definitiv medicina. Totuși, în a doua jumătate a secolului XX, această imagine aproape sacră a început să fie pusă sub semnul întrebării.

În 1995, istoricul științei Gerald L. Geison, profesor la Universitatea Princeton, a publicat volumul The Private Science of Louis Pasteur, bazat pe analiza a peste o sută de caiete de laborator ale lui Pasteur, păstrate mult timp inaccesibile publicului.

• Sonda MAVEN se rotește neputincioasă după ce s-a pierdut contactul
• Electrocasnicele obișnuite emit particule nocive în cantități uriașe, arată un studiu

Descoperirile sale nu l-au transformat pe domnul Pasteur într-un impostor, dar au revelat un om de știință mult mai complex: ambițios, strategic, uneori netransparent și dispus să-și controleze atent imaginea publică.

Caietele secrete și o știință mai puțin idealizată

Pasteur a lăsat în urmă 102 caiete de laborator, redactate cu minuțiozitate, dar și cu numeroase abrevieri și coduri personale. El a cerut explicit ca acestea să nu fie consultate de „străini”, dorință respectată de familie până în anii 1970, când au fost donate Bibliotecii Naționale a Franței. Geison a petrecut aproape două decenii comparând aceste note private cu lucrările publicate de Pasteur.

Rezultatul a fost incomod: în mai multe cazuri, metoda descrisă public nu corespundea exact cu procedurile consemnate în laborator. Eșecurile erau rareori menționate, iar contribuțiile rivalilor erau minimizate sau omise. Nu este vorba de fraudă în sens juridic modern, ci de o practică de „gestionare a adevărului științific”, frecventă într-o epocă în care regulile etice ale cercetării nu erau încă stabilite.

Vaccinul antirabic: risc, succes și tăcere metodologică

Cel mai celebru episod rămâne cazul rabiei. În iulie 1885, Joseph Meister, un copil de nouă ani mușcat grav de un câine turbat, a fost adus la Pasteur. Rabia era, la acea vreme, o condamnare aproape sigură la moarte. Pasteur, care nu era medic, a decis să administreze un tratament experimental, bazat pe inocularea progresivă a unor preparate obținute din măduva spinării de iepuri infectați.

Caietele arată că procedura nu fusese testată extensiv pe oameni și că rezultatele pe animale erau inegale. De asemenea, formula utilizată în cazul lui Meister nu corespundea complet celei descrise ulterior în publicațiile oficiale. Cu toate acestea, copilul a supraviețuit, iar succesul a fost imediat transformat într-un triumf public.

Istoricii sunt de acord că Pasteur și-a asumat un risc enorm și că a prezentat rezultatul într-o formă mult mai sigură decât o permiteau datele disponibile. Totuși, este la fel de adevărat că acest episod a deschis drumul imunologiei moderne și a dus, ulterior, la dezvoltarea unor vaccinuri mult mai riguroase.

Antraxul și competiția științifică

Un alt caz controversat este vaccinul împotriva antraxului. În anii 1880, Pasteur a intrat într-o competiție acerbă cu medicul veterinar Jean-Joseph Toussaint, care dezvoltase o metodă bazată pe bacterii inactivate chimic. Pasteur a promovat public o metodă diferită, bazată pe „atenuare termică”.

Experimentul public de la Pouilly-le-Fort, din 1881, a fost un succes răsunător: animalele vaccinate au supraviețuit, celelalte au murit. Caietele lui Pasteur sugerează însă că metoda folosită a fost mai apropiată de cea a lui Toussaint decât a recunoscut ulterior. Geison și alți istorici consideră că Pasteur a omis deliberat să clarifice acest lucru pentru a-și consolida prioritatea și prestigiul.

Contextul epocii și mitul eroului științific

Pentru a înțelege aceste alegeri, trebuie privit contextul secolului al XIX-lea. Știința era profund competitivă, iar recunoașterea publică aducea finanțare, sprijin politic și influență. Pasteur a fost un comunicator excepțional și a înțeles importanța spectacolului științific. Demonstrațiile publice, limbajul salvator și controlul narațiunii au făcut parte din strategia sa.

Unii istorici, precum Bruno Latour, subliniază că Pasteur nu poate fi judecat exclusiv cu standardele etice de astăzi. Însă alții consideră că tocmai aceste cazuri ne obligă să privim mai lucid modul în care sunt construiți „eroii” științei.

Ce rămâne, dincolo de controverse

În ciuda acestor dezvăluiri, importanța lui Louis Pasteur nu este anulată. Pasteurizarea a revoluționat siguranța alimentară, teoria germenilor a transformat medicina, iar cercetările sale au pus bazele imunologiei. Dar caietele sale ne arată că progresul nu este întotdeauna curat, liniar sau lipsit de compromisuri.

Povestea lui Pasteur nu este una despre demascare, ci despre maturizarea modului în care privim știința, amintindu-ne că descoperirile mari sunt făcute de oameni reali, cu ambiții, temeri și limite. Iar poate cea mai importantă lecție este aceasta: respectul pentru știință nu înseamnă idealizare, ci înțelegerea onestă a procesului – cu lumini și umbre deopotrivă.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Louis-Pasteur

https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S1045187002500595

https://historyofvaccines.org/blog/the-other-side-of-louis-pasteurs-discoveries-in-science-and-medicine

https://onlinelibrary.wiley.com/doi/abs/10.1002/chir.23049

Vă mai recomandăm să citiți și:

Wolfram von Eschenbach: cavalerul-poet care a reinventat legenda Graalului

Legendele uitate care au modelat miturile arturiene: Iosif din Arimateea și primii Vânători ai Graalului

Robert de Boron, autorul uitat care a reinventat legenda Sfântului Graal

O creatură ce pare desprinsă din legende trăiește în zilele noastre