Home » D:News » Premieră naţională la Cluj: Cercetătorii vor implanta celule stem în structura dinţilor la porci pentru a ajuta regenerarea osoasă. Proiectul ar putea fi extins la om

Premieră naţională la Cluj: Cercetătorii vor implanta celule stem în structura dinţilor la porci pentru a ajuta regenerarea osoasă. Proiectul ar putea fi extins la om

Premieră naţională la Cluj: Cercetătorii vor implanta celule stem în structura dinţilor la porci pentru a ajuta regenerarea osoasă. Proiectul ar putea fi extins la om
Publicat: 14.03.2015
UMF din Cluj derulează un proiect, în premieră naţională, de implantare de celule stem în structura dinţilor la porci pentru a ajuta regenerarea osoasă, existând posibilitatea ca proiectul să fie extins la om, în aşa fel încât pacienţii cu probleme să suporte mai uşor implanturile dentare.

Aranka Ilea, şef de lucrări la Facultatea de Medicină Dentară a Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, a declarat, vineri, că celulele stem se recoltează din ţesutul adipos al porcilor.

„Este un proiect care nu s-a mai făcut în România, de implantare de celule stem, recoltate din ţesutul adipos al porcilor, scopul fiind regenerarea osoasă a alveolelor cu ajutorul acestor celule. În regenerarea osoasă avem unele dificultăţi, pentru că atunci când vrem să întărim osul pentru a realiza o implantare dentară, de multe ori chirurgul trebuie să adauge diverse materiale, care nu sunt bine tolerate de organism. Trebuie să avem un strat osos potrivit, rezistent, pentru implanturile dentare care se vor putea face, ulterior, într-un mediu în care am consolidat suportul osos.

Folosirea celulelor stem ar fi o alternativă, iar cele din ţesutul adipos ar fi la îndemâna practicienilor”, a afirmat aceasta.

Ilea a adăugat că se implantează celule stem într-o zonă deficitară osos, pentru a ajunge la un suport corespunzător.

Potrivit sursei citate, celulele stem implantate interacţionează cu celulele stem care există deja în ţesuturi, dezvoltându-se către os, iar alveola unde a fost un dinte, în loc să se reducă cu 20-30 la sută, se va prezerva la dimensiunea din momentul extracţiei şi nu va mai exista resorbţia osoasă.

Ilua a spus că a ales porcii pentru experimente deoarece structura lor dentară seamănă mai mult cu cea a omului. Totodată, au fost aleşi porci din rasa vietnameză, care nu au o rată de creştere atât de mare ca şi cei din alte rase.

„Dacă îi ţin un an, porcii din alte rase ar ajunge la foarte multe kilograme şi ar fi mai greu de manipulat. Sunt opt porci vietnamezi, care au doar câteva kilograme, cumpăraţi în cadrul proiectului”, a afirmaz Ilea.

Implantul celulelor stem se realizează într-un bloc operator al Facultăţii de Medicină Veterinară al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) unde porcii sunt anesteziaţi, se realizează extracţia dentară a unei jumătăţi de dinte, după care, în alveola care a rămas goală, se inserează celule stem, implantate cu ajutorul unei rădăcini din plastic.

„Scopul final este aplicabilitatea cercetării de la animale spre pacienţi umani, dar pentru aceasta vor fi necesare multiple studii clinice care să dovedească eficienţa experimentelor, să le putem urmări în timp pentru a vedea cum se transformă aceste celule, astfel încât să nu avem efecte secundare. Trecerea spre pacienţi, la început voluntari, se va putea face după adoptarea unui protocol la nivelul Ministerului Sănătăţii, astfel încât să existe o bancă de celule stem de acest gen”, a conchis Ilea.

Primele implanturi cu celule stem la porci au început în februarie, proiectul UMF Cluj-Napoca urmând să se încheie în aceeaşi lună a anului viitor.

Sursă: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro
Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe
Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe
Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel pentru Pace
Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel pentru Pace
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?
Cum vapatul îți poate afecta ochii fără să-ți dai seama?
Cum vapatul îți poate afecta ochii fără să-ți dai seama?
China avertizează SUA că își va „apăra ferm drepturile și interesele”
China avertizează SUA că își va „apăra ferm drepturile și interesele”
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor
Rechinul care poate trăi 400 de ani: este cel mai longeviv vertebrat cunoscut de pe Pământ
Rechinul care poate trăi 400 de ani: este cel mai longeviv vertebrat cunoscut de pe Pământ
ADN-ul străvechi dezvăluie cum s-a schimbat Europa după căderea Romei
ADN-ul străvechi dezvăluie cum s-a schimbat Europa după căderea Romei
Descoperire istorică pentru fizica modernă! Ce au observat oamenii de știință pentru prima dată?
Descoperire istorică pentru fizica modernă! Ce au observat oamenii de știință pentru prima dată?
Cercetătorii au creat plasticul care se evaporă la căldură și se reasamblează singur
Cercetătorii au creat plasticul care se evaporă la căldură și se reasamblează singur
„Spin & Splash by CSID.ro”, două zile de sport, joacă, sănătate și surprize pentru întreaga familie, la THERME București
„Spin & Splash by CSID.ro”, două zile de sport, joacă, sănătate și surprize pentru întreaga familie, la THERME ...
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare
China pregătește o nouă misiune pe Lună
China pregătește o nouă misiune pe Lună
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări romane necunoscute?
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări ...
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători de la Marea Neagră
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători ...