Home » D:News » Oamenii de ştiinţă au reconstituit figura lui Iisus. Cum a arătat acesta în realitate – FOTO

Oamenii de ştiinţă au reconstituit figura lui Iisus. Cum a arătat acesta în realitate – FOTO

Publicat: 15.12.2015
În încercarea de a descifra misterul adevăratei înfăţişări a lui Iisus Hristos, o echipă de cercetători britanici şi israelieni s-au folosit de tehnicile specifice antropologiei medico-legale.

Cu toţii suntem familiarizaţi cu imaginea lui Iisus Hristos. Acesta este reprezentat, aproape de fiecare dată, ca fiind un bărbat din rasa caucaziană, cu ochii de culoare deschisă şi părul şaten. Toate aceste trăsături sunt caracteristice europenilor şi nu băştinaşilor din zona Orientului Mijlociu, acolo unde se presupune că a trăit Mesia. Cel mai probabil, autorii Noului Testament l-au descris pe Iisus în acest mod pentru a-l diferenţia de restul persoanelor cu care au intrat în contact.

Acest mister a suscitat interesul oamenilor de ştiinţă, care încearcă de mult timp să descopere cum a arătat într-adevăr Mântuitorul. Problemele pe care cercetătorii le-au întâmpinat sunt destul de numeroase, mai ales pentru faptul că în Noul Testament o descriere amănunţită a înfăţişării lui Iisus nu a fost identificată. Mai mult decât atât, până în momentul de faţă nu au fost descoperite dovezi palpabile ale existenţei sale, cum ar fi rămăşiţele osoase, care ar putea conţine urme de ADN.

În încercarea de a descifra misterul adevăratei înfăţişări a lui Iisus Hristos, o echipă de cercetători britanici şi israelieni s-au folosit de tehnicile specifice antropologiei medico-legale. Aceasta se foloseşte de resurse informaţionale provenind din domenii precum anatomia, antropologia sau arheologia pentru a reconstitui înfăţişarea unei persoane.

Foto: The Unit of Art in Medicine/The University of Manchester, UK

Mecanismele antropologiei medico-legale sunt folosite cu precădere pentru a elucida misterul ce planează asupra unor crime. Richard Neave, fost cercetător în cadrul Universităţii din Manchester, a ales să folosească pârghiile criminalisticii pentru a reconstitui figura lui Iisus Hristos. Englezul este cunoscut în întreaga lume pentru faptul că a încercat să readucă la viaţă imaginile unor personalităţi importante din istoria lumii, cum ar fi regele Filip al II-lea al Macedoniei sau monarhul frigian Midias.

Pentru a reconstitui figura lui Iisus, Richard Neave s-a folosit de descrierea sumară pe care o întâlnim în Evenghelia după Matei. Conform acesteia, Mesia ar fi avut înfăţişarea tipică unui locuitor din zona Galileei. Prin urmare, omul de ştiinţă englez şi echipa sa de cercetare au prelevat mostre din cutiile craniene ale unor băştinaşi, care au trăit în perioada secolelor I î.Hr. – I d.Hr. Probele au fost analizate cu ajutorul tomografiei computerizate, care a permis savanţilor să identifice grosimea muşchilor feţei.

Rezultatele au fost folosite pentru a reconstitui un model digital tridimensional al feţelor. Cu ajutorul acestui model, cercetătorii au putut reconstitui o cutie craniană, pe suprafaţa căreia au fost modelate straturi dintr-un lut special folosit în acest sens. Peste aceste straturi au fost adăugate componente corespunzând structurii anatomice umane, cum sunt pielea, nasul, buzele şi pleoapele, toate realizate din lut.

Foto: rejesus.co.uk

Pentru ca imaginea lui Iisus Hristos să fie completă, cercetătorii au adăugat păr sintetic, în zona scalpului şi cea a bărbiei. Conform opiniilor cercetătorilor, Mesia nu ar fi avut părul lung şi deschis la culoare, ci scurt şi creţ. De asemenea, nici culoarea ochilor nu este cea cu care suntem familiarizaţi, ci una tipică populaţiilor din zona Galileei, de nuanţă mult mai închisă.

Sursa: esquire.com

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale
Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă până la artiști pe care industria i-a uitat
Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă ...
Tim Curry, actorul care a făcut din personaje imposibile roluri de neuitat
Tim Curry, actorul care a făcut din personaje imposibile roluri de neuitat
Civilizațiile antice din mitologia greacă purtau bijuterii create din meteoriți
Civilizațiile antice din mitologia greacă purtau bijuterii create din meteoriți
Oamenii de știință au injectat, în premieră, mitocondrii din piciorul unei femei, în ochi
Oamenii de știință au injectat, în premieră, mitocondrii din piciorul unei femei, în ochi
Cum funcționează verificarea identității digitale: De la selfie la cipul din buletin (P)
Cum funcționează verificarea identității digitale: De la selfie la cipul din buletin (P)
Oamenii de știință au decoperit substanța chimică din creier care ne ajută să rămânem motivați
Oamenii de știință au decoperit substanța chimică din creier care ne ajută să rămânem motivați
Depresia ar putea afecta capacitatea creierului de a genera noi neuroni
Depresia ar putea afecta capacitatea creierului de a genera noi neuroni
Mikey Hash vine la „Podcast cu Prioritate” #111 by ProMotor. Despre cei 3 ani petrecuți pe ocean, întoarcerea în România, BMW, motociclete, aviație
Mikey Hash vine la „Podcast cu Prioritate” #111 by ProMotor. Despre cei 3 ani petrecuți pe ocean, întoarcerea în România, ...