Home » D:News » Japonezii au construit cel mai luxos tren din lume. Va fi funcţional în luna mai

Japonezii au construit cel mai luxos tren din lume. Va fi funcţional în luna mai

Publicat: 27.03.2017
În 2014, Japonia inaugura primul său tren de dormit de lux. Acum, un al doilea astfel de tren, devenit cel mai luxos din Japonia şi posibil şi cel mai luxos tren din lume, conform The Telegraph, îşi începe călătoriile în luna mai.

Numit Shiki-Shima, trenul, care a fost prezentat zilele trecute în cadrul unei ceremonii desfăşurată la Tokyo, a fost proiectat de designerul Ken Kyoyuki Okuyama (care a lucrat şi pentru General Motors şi Porsche) în spiritul artei deco, acesta conţinând 10 vagoane cu 34 de locuri de dormit, notează Rador.

Trenul, ce va străbate nord-estul Japoniei, este alcătuit din cinci apartamente de lux cu două etaje (fiecare apartament fiind prevăzut, în partea de sus, cu câte un dormitor de patru persoane, iar în partea de jos cu două paturi duble, baie privată cu duş şi toaletă), două vagoane cu pereţi de sticlă, un vagon pentru servirea mesei şi un salon. Decoraţiile minimaliste ale spaţiilor îmbină, în forme neaşteptate, elemente din lemn cu hârtie Washi.

Pentru două zile de călătorie, o singură persoană trebuie să scoată din buzunar 2,300 lire sterline, în timp ce pentru patru zile de călătorie preţul va fi de 5,400 lire sterline.

Clienţii care vor petrece trei nopţi în acest paradis pe şine vor avea incluse în preţ vizite la situl Naruko Hot Springs, templul Nikko Toshogu Shrine şi castelul Hirosaki precum şi excursii adiţionale în care vor avea oportunitatea de a experimenta tehnici tradiţionale sau de a încerca mâncăruri specifice zonelor.

Din această experienţă unică nu vor lipsi nici meniuri senzaţionale ce vor fi preparate de Yoshihiro Murata, unul dintre cei mai renumiţi bucătari japonezi. Cei care vor vrea să se înscrie de-acum înainte pe lista exclusivistă, trebuie să aştepte 6 luni (perioadă pentru care sunt deja făcute rezervările).

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Japonezii pregătesc ”trenul invizibil”

Nou record mondial de viteză pentru un tren japonez cu levitaţie magnetică – VIDEO

Trenul de mare viteză Beijing-Shanghai străbate 1.318 km în mai puţin de 5 ore (VIDEO)

O echipă a început să sape după trenul nazist plin cu aur şi pietre preţioase

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O singură modificare minusculă ar putea explica cum trec virusurile de la lilieci la oameni
O singură modificare minusculă ar putea explica cum trec virusurile de la lilieci la oameni
Acidificarea oceanelor ar putea micșora creierul calamarilor cu aproape 50%
Acidificarea oceanelor ar putea micșora creierul calamarilor cu aproape 50%
Cinci oameni acuzați pe nedrept care au schimbat istoria justiției. Cazurile care au obligat sistemul să se reformeze
Cinci oameni acuzați pe nedrept care au schimbat istoria justiției. Cazurile care au obligat sistemul să se reformeze
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce au descoperit astronomii la 48,5 ani-lumină de Pământ?
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce au descoperit astronomii la 48,5 ani-lumină de Pământ?
Fizicienii au creat un „mini-univers” în care timpul a apărut de unul singur
Fizicienii au creat un „mini-univers” în care timpul a apărut de unul singur
Ce se întâmplă dacă miroși ciocolată înainte să faci exerciții fizice pentru picioare?
Ce se întâmplă dacă miroși ciocolată înainte să faci exerciții fizice pentru picioare?
Ce ar putea dezvălui lacrimile despre creierul tău?
Ce ar putea dezvălui lacrimile despre creierul tău?
Cum a apărut literatura din Statele Unite? De la miturile populațiilor indigene la Hemingway și Toni Morrison
Cum a apărut literatura din Statele Unite? De la miturile populațiilor indigene la Hemingway și Toni Morrison
Concentrații record de aur au fost descoperite pe fundul mării în Japonia
Concentrații record de aur au fost descoperite pe fundul mării în Japonia
Război total între două dintre cele mai mari companii tech din lume
Război total între două dintre cele mai mari companii tech din lume
Tentativele de asasinat asupra lui Donald Trump schimbă protocoalele la Casa Albă
Tentativele de asasinat asupra lui Donald Trump schimbă protocoalele la Casa Albă
De ce aplicațiile care monitorizează somnul nu sunt chiar atât de bune pe cât credem?
De ce aplicațiile care monitorizează somnul nu sunt chiar atât de bune pe cât credem?
Românul care a rescris istoria matematicii la numai 26 de ani
Românul care a rescris istoria matematicii la numai 26 de ani
Volkswagen trece printr-o reorganizare profundă. Ce planuri are producătorul auto?
Volkswagen trece printr-o reorganizare profundă. Ce planuri are producătorul auto?
Cum a apărut mojito, unul dintre cele mai iubite cocktailuri din lume
Cum a apărut mojito, unul dintre cele mai iubite cocktailuri din lume
Milionarul obsedat de longevitate Bryan Johnson a dezvăluit că suferă de o boală incurabilă
Milionarul obsedat de longevitate Bryan Johnson a dezvăluit că suferă de o boală incurabilă
Boala care îi face pe unii oameni să se piardă în propria casă
Boala care îi face pe unii oameni să se piardă în propria casă
Telescopul Webb a observat „o lume de lavă”, la 41 de ani-lumină distanță de Pământ
Telescopul Webb a observat „o lume de lavă”, la 41 de ani-lumină distanță de Pământ