Home » D:News » Brexitul poate fi un pas înapoi în ceea ce priveşte drepturile femeilor

Brexitul poate fi un pas înapoi în ceea ce priveşte drepturile femeilor

Brexitul poate fi un pas înapoi în ceea ce priveşte drepturile femeilor
Publicat: 25.07.2018
Părăsirea Uniunii Europene ameninţă ani întregi de progres al Marii Britanii în ceea ce priveşte egalitatea între sexe, prin tăierea finanţării serviciilor pentru femei sau erodarea drepturilor acestora în câmpul muncii, conform unui raport prezentat de CNN.

Raportul „Insistând pentru progres: drepturile femeilor şi egalitatea între sexe în anul 2018” a fost emis luni de Comisia pentru Egalitate şi Drepturile Omului (EHRC), scrie Mediafax.

Raportul critică faptul că amendamentele Actului pentru Egalitate, adoptate în anul 2010 drept lege antidiscriminare, nu sunt incluse în versiunea actuală a legii pentru Brexit. Acest lucru denotă faptul că acestea nu vor mai fi incluse în legislaţia Marii Britanii după Brexit.

„Prioritatea trebuie să fie siguranţa că femeile şi fetele de toate vârstele vor avea dreptul la siguranţă în viaţa de zi cu zi. Recomandările noastre au ca scop îmbunătăţirea vieţii femeilor şi protejarea drepturilor lor fundamentale”, a declarat Rebecca Hilsenrath, directorul ECHR.

În eventualitatea în care legea Brexit este adoptată în forma actuală, nu va include amendamentele din Carta Uniunii Europene pentru Drepturi Fundamentale, care susţine nediscriminarea, drepturile copiilor şi drepturile la condiţii de muncă egale.

În Marea Britanie, doar 32% dintre oficialii din politică sunt femei, ceea ce plasează ţara pe locul 41 la nivel mondial.

Deşi rata de angajare a femeilor este în creştere (momentan este de 71%), tot este mai mică decât cea a bărbaţilor, mai exact 80%. De asemenea, femeile sunt predispuse la salarii mai mici, slujbe nesigure şi program part-time.

Importanţa presiunilor pe care Uniunea Europeană le-a exercitat asupra Marii Britanii în ceea ce priveşte adoptarea mai multor legi pentru egalitate între sexe este un subiect larg dezbătut.

„Dacă ne uităm în trecut, putem observa că Marea Britanie a fost nevoită să acţioneze pe mai multe planuri la îndemnul Uniunii Europene, în special în ceea ce priveşte drepturile femeilor, de exemplu concediul de maternitate”, a declarat Jill Rubery, profesor al Universităţii din Manchester.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Rocile antice dezvăluie că perioadele calde din trecut ale Pământului nu au fost așa cum s-a crezut
Rocile antice dezvăluie că perioadele calde din trecut ale Pământului nu au fost așa cum s-a crezut
Telescopul Webb a descoperit cea mai îndepărtată galaxie, asemănătoare cu a noastră, din Universul timpuriu
Telescopul Webb a descoperit cea mai îndepărtată galaxie, asemănătoare cu a noastră, din Universul timpuriu
Care sunt țările europene cu cei mai mulți milionari în dolari?
Care sunt țările europene cu cei mai mulți milionari în dolari?
Noi reguli în turismul românesc. Ce modificări au intrat în vigoare?
Noi reguli în turismul românesc. Ce modificări au intrat în vigoare?
Educația trece prin una dintre cele mai grave crize din ultimele decenii, avertizează un raport
Educația trece prin una dintre cele mai grave crize din ultimele decenii, avertizează un raport
„Mormântul iluziilor germane”. Înfrângerile ruşinoase pe care nemţii le-au suferit în România în Primul Război Mondial
„Mormântul iluziilor germane”. Înfrângerile ruşinoase pe care nemţii le-au suferit în România în Primul Război Mondial
Cum ne afectează canicula starea de spirit? Temperaturile extreme influențează chiar și modul în care gândim!
Cum ne afectează canicula starea de spirit? Temperaturile extreme influențează chiar și modul în care gândim!
Cum negociau politicienii viitorul României după Primul Război Mondial
Cum negociau politicienii viitorul României după Primul Război Mondial
Un oraș neașteptat a fost numit Capitala Ciclismului din Polonia
Un oraș neașteptat a fost numit Capitala Ciclismului din Polonia
Fără precedent: Un rinichi a fost transportat cu drona într-un timp record
Fără precedent: Un rinichi a fost transportat cu drona într-un timp record
O rocă marțiană bizară conține un mineral pe care oamenii de știință nu se așteptau să îl găsească
O rocă marțiană bizară conține un mineral pe care oamenii de știință nu se așteptau să îl găsească
Penelopa, femeia care i-a învins pe pețitori fără să ridice sabia. Cum a devenit simbolul inteligenței în mitologia greacă
Penelopa, femeia care i-a învins pe pețitori fără să ridice sabia. Cum a devenit simbolul inteligenței în mitologia ...
Calea Lactee ar putea fi mai mare decât au estimat astronomii
Calea Lactee ar putea fi mai mare decât au estimat astronomii
Sonda japoneză Hayabusa2 a surprins un asteroid cu două capete aflat la milioane de kilometri distanță
Sonda japoneză Hayabusa2 a surprins un asteroid cu două capete aflat la milioane de kilometri distanță
Oamenii de știință au calculat când vor muri ultimele plante de pe Pământ
Oamenii de știință au calculat când vor muri ultimele plante de pe Pământ
Imperiul Roman nu ar fi existat fără sclavi. Cum milioane de oameni lipsiți de libertate au construit cea mai mare putere a Antichității
Imperiul Roman nu ar fi existat fără sclavi. Cum milioane de oameni lipsiți de libertate au construit cea mai mare putere ...
Cele mai frumoase stații de metrou și noduri de transport urban din lume
Cele mai frumoase stații de metrou și noduri de transport urban din lume
Cercetătorii au aflat cum celulele cancerului de colon își schimbă identitatea pentru a se răspândi
Cercetătorii au aflat cum celulele cancerului de colon își schimbă identitatea pentru a se răspândi