Asteroidul Vesta este o „amintire” din vremurile de început ale Sistemului Solar

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Folosind informaţii despre forma asteroidului şi câmpul său gravitaţional, oamenii de ştiinţă au reuşit să identifice mărimea nucleului din interiorul asteroidului. Calculele au arătat că nucleu reprezintă 40% din asteroid, având un diametru de 220 kilometri.

• Cine l-a detronat pe „regele muzicii pop” Michael Jackson din Topul Billboard Hot 100?
• Un schelet de Tyrannosaurus rex vechi de 67 de milioane de ani, scos la licitație

Cercetătorii cred acum că Vesta s-a format în primele două milioane de ani ale perioadei în care primele fragmente solide au început să se aglomereze în Sistemul Solar, înainte ca actualele planete să se fi format. În acea perioadă, materialele radioactive ar fi generat destulă căldură pentru a topi interiorul actualului asteroid. Alte corpuri cereşti de acest gen, cu oceane interioare de magmă, au ajuns să facă parte din viitoarele planete precum Pământul. Cumva, Vesta a reuşit să se sustragă acestui proces, supravieţuind impacturilor. Aşa se face că particularităţile lui Vesta nu seamănă cu cele ale altor asteroizi.

Totodată cercetările au scos la iveală o asociere clară între Vesta şi meteoriţii de tip howardit-eucrit-diogenit (HED). Bazându-se pe observaţii telescopice, cercetătorii au bănuit mereu că aceşti meteoriţi comuni provin de la Vesta. Acum, observaţiile au demonstrat că proporţia de pyroxen, un mineral bogat în fier şi magneziu, din aceşti meteoriţi se potriveşte cu cea de pe Vesta.

Mare parte din meteoriţii HED sunt alcătuiţi din material provenit de pe Vesta, din două mari cratere de impact: craterul Rhea Silvia, ce măsoară aproape 475 de kilometri în diametru, şi de la craterul Veneneia, peste care se suprapune primul şi care are 375 de km. Specialiştii cred că în urma impacturilor peste un milion de de kilometri cubi de rocă au fost excavaţi, iar mare parte din acest volum a fost aruncată în spaţiu. Craterul Rhea Silvia pare să aibă un miliard de ani, pe când cel de-al doilea are o vechime de 2 miliarde de ani, mult mai puţin decât se credea. Următoarele cercetări vor aduce şi mai multe date privitoare la modul în care s-au format corpurile cereşti solide din sistemul solar.

Sursa: BBC