Home » Istorie » Femeile curajoase din cel de Al II-lea Război Mondial despre care nu ţi-a spus nimeni la ora de istorie. Una dintre ele a fost cel mai PERICULOS spion – FOTO + VIDEO

Femeile curajoase din cel de Al II-lea Război Mondial despre care nu ţi-a spus nimeni la ora de istorie. Una dintre ele a fost cel mai PERICULOS spion – FOTO + VIDEO

Publicat: 22.11.2016
Este cunoscut faptul că, de-a lungul istoriei, puţine femei au reuşit să se impună în faţa părţii masculine, mai ales când a venit vorba de implicarea lor în acţiuni de conflict. Cu toate acestea, reprezentantele sexului frumos au reuşit să dea dovadă de curaj în momentul în care au ajuns pe front.

Iată câteva dintre femeile care s-au remarcat pe parcursul celei de-a doua conflagraţii mondiale, de partea trupelor aliate:

Virginia Hall

Originară din Baltimore, SUA, aceasta a lucrat ca spion pentru armata americană, în teritoriul francez controlat de guvernul de la Vichy. Virginia Hall a fost foarte cunoscută în rândul membrilor Gestapo, fiind considerată de aceştia drept „cel mai periculos spion al Aliaţilor”.

În momentul în care Statele Unite au intrat în conflict, Virginia a fost nevoită să plece din Franţa, pe cont propriu. Faptul că avea un singur picior nu a împiedicat-o să treacă Pirineii şi să se refugieze în Spania. De aici, a cerut să se întoarcă în Franţa, de data aceasta în teritoriul ocupat de trupele naziste. La Paris, americanca a ajutat la întărirea trupelor Rezistenţei franceze, a adus un aport însemnat la întreruperea căilor de aprovizionare ale naziştilor şi a contribuit la pregătirea terenului pentru ca Aliaţii să declanşeze Operaţiunea Overlord (6 – 25 august 1944).

Jacqueline Cochran

Deşi şi-a dovedit abilităţile de a zbura chiar înainte ca războiul să izbucnească, americancei nu i s-a permis, iniţial, să participe la conflict. La scurt timp după ce încep primele lupte, lui Jacqeline i-a fost cerut ajutorul, iar ea nu a ezitat să răspundă chemării la arme.

Timp de trei ani, Jacqueline a antrenat femei piloţi, care au format ulterior trupele W.A.S.P.-ului (Woman Airforce Service Pilots). În 1944, americanca a fost nevoită să părăsească serviciul militar, pentru că a fost acuzată de răspândirea unei infecţii cu păduchi.

Jacqueline Cochran nu s-a oprit aici, ea înscriindu-şi în palmares titlurile de „Prima femeie care a străbătut Oceanul Atlantic la bordul unui bombardier” şi „Prima femeie care a reuşit să depăşească viteza sunetului”.    

Susan Travers

A fost singura femeie care, în acea perioadă, a făcut parte din rândul trupelor Legiunii Străine. Pe parcursul conflictelor, Susan a lucrat ca şofer de ambulanţă, fiind detaşată în fortăreaţa libiană Bir Hakeim, controlată, pe atunci, de Guvernul lui Charles de Gaulle.

Susan a dat dovadă de un curaj nemaiîntâlnit, în momentul în care adăpostul unde se afla împreună cu alţi soldaţi a fost înconjurat de trupele Germaniei naziste. Aici, ei au reuşit să opună rezistenţă timp de 15 zile, până când proviziile lor s-au epuizat. Văzând că nu primesc ajutor din exterior, Susan şi ceilalţi militari au evadat cu camionul pe care îl aveau în dotare, fiind expuşi tirului artileriei naziste. Aceştia au reuşit să scape cu viaţă, nu mai puţin de 2500 de soldaţi francezi fiind astfel salvaţi.

Faye Schulman

După ce familia ei a fost în totalitate ucisă de către nazişti, în ghetoul din Varşovia, Faye a reuşit să se adăpostească în pădurile din împrejurimi, unde s-a aliat unui grup de luptători ai rezistenţei antinaziste. Fiind pasionată de fotografie, tânăra a reuşit să se întoarcă în ghetou pentru a-şi recupera aparatul foto. Pe parcursul drumului, Faye a făcut o serie de fotografii, care pun în evidenţă viaţa de zi cu zi a partizanilor polonezi, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

În timpul conflictelor, tânăra şi-a ţinut secretă identitatea, deoarece era evreică, însă, după ce războiul a luat sfârşit, numele ei a devenit public. La câteva luni de la terminarea conflagraţiei, Faye Shulman a declarat: „Vreau ca oamenii să ştie că Polonia a luptat împotriva ocupanţilor nazişti. Evreii nu s-au dus ca oile la măcelărit. Eu am fost fotograf. Am imagini de atunci. Am dovezi.”

Lyudmila Pavlichenko

A lucrat ca lunetist pentru armata sovietică, în timpul luptelor antinaziste de pe frontul de est. Lyudmila a fost extrem de populară în rândul camarazilor săi, pentru că a reuşit să ucidă 309 oameni, mai mult decât orice altă femeie lunetist din întreaga istorie.

Într-un timp foarte scurt, Lyudmila Pavlichenko a devenit eroină naţională, datorită „meritelor” sale profesionale.

Sursa: Upworthy

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cum va fi vremea în primele zile din 2026?
Cum va fi vremea în primele zile din 2026?
Ce mâncăm de Revelion ca să avem noroc și prosperitate tot anul, conform tradițiilor populare
Ce mâncăm de Revelion ca să avem noroc și prosperitate tot anul, conform tradițiilor populare
Superstiții ciudate de Revelion: de ce să porți haine cu buline în noaptea dintre ani?
Superstiții ciudate de Revelion: de ce să porți haine cu buline în noaptea dintre ani?
Obiceiuri și tradiții de Anul Nou din lume: Cine lovește pereții casei și ușile cu păine?
Obiceiuri și tradiții de Anul Nou din lume: Cine lovește pereții casei și ușile cu păine?
Un cercetător a creat vaccinul administrat prin bere
Un cercetător a creat vaccinul administrat prin bere
Este adevărat că există două locuri în lume unde poți păși direct pe mantaua Pământului?
Este adevărat că există două locuri în lume unde poți păși direct pe mantaua Pământului?
Brigitte Bardot: 20 de fapte care explică o viață trăită între glorie, retragere și controversă
Brigitte Bardot: 20 de fapte care explică o viață trăită între glorie, retragere și controversă
Brigitte Bardot, actrița care a schimbat imaginea feminității pe ecran și a părăsit cinematografia la apogeu
Brigitte Bardot, actrița care a schimbat imaginea feminității pe ecran și a părăsit cinematografia la apogeu
De ce pisicile miaună mai mult la bărbați decât la femei?
De ce pisicile miaună mai mult la bărbați decât la femei?
Oamenii de știință au descoperit o nouă cale de a încetini îmbătrânirea în interiorul celulelor
Oamenii de știință au descoperit o nouă cale de a încetini îmbătrânirea în interiorul celulelor
Test de cultură generală. Pot animalele să prezică vremea?
Test de cultură generală. Pot animalele să prezică vremea?
Pentru prima dată în istorie, astronomii ar fi descoperit o „superkilonovă”
Pentru prima dată în istorie, astronomii ar fi descoperit o „superkilonovă”
Cel mai nou film al lui James Cameron este lider în box office-ul mondial
Cel mai nou film al lui James Cameron este lider în box office-ul mondial
Opțiune de taxare mai ieftină pentru călătorii scurte, introdusă în Bulgaria din 2026
Opțiune de taxare mai ieftină pentru călătorii scurte, introdusă în Bulgaria din 2026
Ce facem cu banii primiți la nuntă: trebuie sau nu declarați la ANAF?
Ce facem cu banii primiți la nuntă: trebuie sau nu declarați la ANAF?
Sfârşitul monarhiei în România. În ce condiţii a avut loc abdicarea regelui Mihai I
Sfârşitul monarhiei în România. În ce condiţii a avut loc abdicarea regelui Mihai I
Trump este singurul care îl poate obliga pe Putin să facă pace, transmite șeful NATO
Trump este singurul care îl poate obliga pe Putin să facă pace, transmite șeful NATO
China a înconjurat Taiwanul și anunță exerciții militare cu foc real
China a înconjurat Taiwanul și anunță exerciții militare cu foc real