Secretul ”ruşinos” al tuturor bărbaţilor, încă actual şi după sute de ani

”Bărbaţii nu vorbesc despre corpurile lor. Am auzit de multe ori această obiecţie, mai ales când vorbim despre prostată sau cancer testicular”, a declarat Jennifer Evans, lector superior de Istorie la Universitatea Hertfordshire din Marea Britanie.

 

Bărbaţii din secolele XVII şi XVIII aveau aceleaşi reticenţe în ce priveşte discuţiile despre necazurile lor fizice. Medicii menţionau faptul că aceştia îşi negau sau ascundeau bolile lor, cauza fiind jena. Potrivit lui Jennifer Evans, acest lucru este valabil şi astăzi, în special în domeniul sănătăţii sexuale masculine. 

 

În trecut, bărbaţii îşi construiau reputaţia lor prin a faptul că îndeplineau rolul de cap al unei gospodării, de a fi tată, care confirma virilitatea şi, de asemenea, prin practicarea filantropiei, spiritualităţii şi paternităţii sociale. Pentru a sprijini acest lucru, corpul unui bărbat era de aşteptat să fie puternic şi bine pus la punct. Sănătatea sexuală şi condiţiile genitourinare ar putea submina astfel masculinitatea aparentă a unui om. Cei care sufereau de tulburări, cum ar fi poluţiile nocturne (pierderea involuntară a materialului seminal în timpul somnului), de exemplu, au fost considerate un exemplu de lipsă de auto-control.

 

John Muys  a scris în 1686 un tratat despre chirurgie în care era inclusă povestea unei tinere virgine, îndrăzneţe, care şi-a umilit mirele în noaptea nunţii, când a văzut hernia acestuia. Ea s-a plâns că „un astfel de organism dezechilibrat [nu ar fi putut] satisface o fecioară în floarea vârstei” şi a susţinut că ea ar fi ales să moară mai degrabă decât să trăiască cu noul ei soţ. Muys a remarcat faptul că soţul a trebuit să-i „demonstreze” că e „un om suficient”, lăsând-o însărcinată cu gemeni. Hernia acestui om a permis soţiei sale să se plângă şi să răstoarne ierarhia de gen a gospodăriei. Chirurgul francez Ambroise Paré a afirmat în legătură cu acest caz: „Rănile testiculelor şi ale altor părţi genitale trebuie să fie tratate cu atenţie, deoarece acestea sunt instrumente necesare pentru conservarea speciilor… dar şi pentru menţinerea liniştii în casă”.

 

 

Theodore Mayerne, medicul regelui James I, a înregistrat povestea unui om care a suferit o serie de afecţiuni genito-urinare, inclusiv ulcere şi fistule. El a menţionat că în urma tratamentului „acest domn se bucura de o sănătate perfectă, chiar dacă pacientul încă suferea de o mâncărime dureroasă atunci când urina şi pierdea materie seminală, de fiecare dată când urina”. Prin acest gest, medicii nu numai că au subliniat propriile abilităţi de vindecatori, dar au şi încurajat oamenii să caute ajutor medical.

 

Bolile venerice au provocat multă ruşine şi jenă, iar cei care au scris despre cazurile medicale au observat că oamenii au ascuns mereu starea lor. John Marten a scris, la începutul secolului XVIII, că „la majoritatea bărbaţilor le e ruşine şi pare că-s batjocoriţi de slăbiciunile lor”. Şi Richard Wiseman, chirurg în armata regală în timpul Războiului Civil din Anglia, de la jumătatea secolului al XVII-lea, a participat la mai multe situaţii în care pacienţilor le-a fost profund ruşine de starea lor. Unul, atunci când Wiseman l-a interogat cu privire la natura bolii sale, „a negat că este bolnav şi o zi sau două după a fugit din locuinţa sa pentru a evita descoperirea necazului lui. Mutarea la două mile distanţă evident că nu a ajutat, aşa că în cele din urmă pacientul a trebuit să urmeze un tratament pentru variolă.”

 

În mod similar, mai multe notiţe sugerează că şi în trecut bărbaţii minimalizau gravitatea condiţiilor, pentru a evita o întâlnire cu medicul.

 

 

Poate surprinzător, au existat şi unele condiţii în care oamenii discutau deschis şi liber. Mathew Purmann a remarcat faptul că în secolul al 17-lea, Baronul Van Horst, locotenent-colonel al Trupelor din Hannover, chiar şi-a păstrat pietrele din vezica urinară şi avea o mică cutie plină de pietre unghiulare, ovale şi rotunde de mărimea unui bob de mazăre.

 

”Departe de a fi o problemă modernă, relaţia complexă la bărbaţi în raport cu sănătatea lor sexuală, reproductivă şi genito-urinară are o istorie lungă. Medicii de atunci, ca şi cei de astăzi, au căutat modalităţi de a face oamenii să se simtă mai confortabil în propria piele şi au încercat să-i încurajeze să-şi exprime preocupările şi să caute ajutor medical în timp util”, afirmă Jennifer Evans.

 

Sursa: History Today