Home » Istorie » Mormântul uneia dintre cele mai importante femei din Egiptul antic tocmai a fost descoperit – FOTO

Mormântul uneia dintre cele mai importante femei din Egiptul antic tocmai a fost descoperit – FOTO

Publicat: 01.06.2016
Fiica unui prinţ şi mama a doi dintre cei mai puternici dintre guvernatorii Regatului Mijlociu al Egiptului, o aristocrată cunoscută sub numele de Lady Sattjeni, a fost descoperită la 3.800 de ani după moartea ei, într-un mormânt antic din sud-estul Egiptului.

Înfăşurată în pânză şi depozitată într-un sicriu de lemn, în interiorul altui sicriu de lemn, rămăşiţele lui Sattjeni s-au păstrat în mod remarcabil. Rămăşiţele au fost găsite alături de o inscripţie de identificare a ei, ca fiind femeia a cărei familie s-a aşezat direct sub faraonul Amenemhat III, care a condus Egiptul antic  în1800-1775 î.Hr.

„Descoperirea este de o importanţă istorică deosebită, deoarece Sattjeni este una dintre cele mai importante figuri din Regatul Mijlociu, fiind mama lui Heqaib III şi Amaeny-Senb – două dintre cele mai înalte autorităţi ale Elephantine, sub domnia lui Amenemhat III”, a declarat Mahmoud Afify, şef al Sectorului de Arheologie Egipteană Veche de la Ministerul Antichităţilor din Egipt.

Această dublă poziţionare în stil rusesc, şi anume dublul-sicriu, a permis o alfel de protecţie incredibilă pentru elementele din interior. Incredibil, dar pictura de pe faţa lui Sattjeni şi masca ei de înmormântare au rămas intacte. Masca ei a fost realizată din straturi de in şi papirus, acoperite cu ghips.

Interiorul sicriului s-a conservat atât de bine încât arheologii nu numai că au putut identifica tipul de lemn folosit pentru a construi sicriul (cedru din Liban), dar au reuşit să identifice şi anul în care acesta a fost tăiat. Copacul tăiat pentru a construi acest sicriu a fost tăiat în urmă cu aproape 4.000 de ani.

Sursa foto: Ministerul Antichităţilor din Egipt

Mormântul a fost găsit în interiorul necropolei regale  Qubbet el-Hawa, care conţine un grup de morminte rock tăiate pe malul vestic al Nilului, vizavi de oraşul Aswan, mai la sud de Egipt.

Mormântul lui Sattjeni provine dintr-o dată mai recentă, atunci când familia regală din sudul Egiptului a fost situată pe faimoasa insulă Elephantine, care pluteşte în mijlocul Nilului. Aici, Sattjeni, fiica fiicei prinţului Sarnbhut al II-lea, a dat naştere la doi fii, Heqaib III şi Ameny-Seneb, care au devenit cei mai puternici guvernatori în timpul domniei lui Amenemhat III.

În spatele descoperirii se află o echipă de arheologi spanioli, care vor analiza mormântului lui Sattjeni. Ei vor încerca să stabilească cum arăta Sattjeni când a murit şi care a fost cauza morţii ei.

„Corpul lui Sattjeni era aşezat în poziţia ei iniţială, cu unele resturi ale învelişului original al împachetării. Corpul este în stare excelentă, ceea ce va permite echipei noastre de antropologi să afle mai multe despre condiţiile de viaţă, vârsta decesului, patologii şi caracteristici etnice”, a declarat reprezentantul Ministerului de Antichităţi din Egipt.

Sursa: Science Alert

Vă recomandăm şi aceste articole:

 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Veste bună din Brazilia! Defrișările din pădurea amazoniană au ajuns la cel mai scăzut nivel din 2019 încoace
Veste bună din Brazilia! Defrișările din pădurea amazoniană au ajuns la cel mai scăzut nivel din 2019 încoace
ONU avertizează: 363 de milioane de oameni de pe Pământ sunt în pericol de foamete acută
ONU avertizează: 363 de milioane de oameni de pe Pământ sunt în pericol de foamete acută
Îți place să stai la masă cu alte persoane? Vești bune de la specialiști!
Îți place să stai la masă cu alte persoane? Vești bune de la specialiști!
Copiii nu uită cum i-ai făcut să se simtă. Lecțiile unui psiholog despre maturitatea emoțională a părinților
Copiii nu uită cum i-ai făcut să se simtă. Lecțiile unui psiholog despre maturitatea emoțională a părinților
S-ar putea ca toate animalele, plantele și ciupercile de pe Pământ să aibă un singur strămoș comun
S-ar putea ca toate animalele, plantele și ciupercile de pe Pământ să aibă un singur strămoș comun
A fost descoperit un nou melc de mare mic și colorat
A fost descoperit un nou melc de mare mic și colorat
Lucrurile invizibile fără de care viața oamenilor ar fi mult mai grea
Lucrurile invizibile fără de care viața oamenilor ar fi mult mai grea
O funcție corporală vitală ar putea ascunde mai mulți factori de risc ai demenței
O funcție corporală vitală ar putea ascunde mai mulți factori de risc ai demenței
Oamenii de știință au inversat îmbătrânirea creierului cu un spray nazal
Oamenii de știință au inversat îmbătrânirea creierului cu un spray nazal
Test de cultură generală. De ce unele flori se închid noaptea?
Test de cultură generală. De ce unele flori se închid noaptea?
(P) Papuci de apă pentru bărbați: Ce să alegi pentru plajă sau piscină
(P) Papuci de apă pentru bărbați: Ce să alegi pentru plajă sau piscină
Visul călătoriilor interstelare rapide începe să se clatine: Mai sunt găurile de vierme considerate posibile?
Visul călătoriilor interstelare rapide începe să se clatine: Mai sunt găurile de vierme considerate posibile?
Schimbările climatice au „efecte pozitive” asupra strugurilor, susțin experții
Schimbările climatice au „efecte pozitive” asupra strugurilor, susțin experții
Țara care a transformat obsesia pentru pisici într-un puternic motor al economiei
Țara care a transformat obsesia pentru pisici într-un puternic motor al economiei
Sunete ciudate se aud din cea mai adâncă gaură artificială de pe Pământ
Sunete ciudate se aud din cea mai adâncă gaură artificială de pe Pământ
Ziua în care cuceritorul Mehmed al II-lea a îngenuncheat Constantinopolul
Ziua în care cuceritorul Mehmed al II-lea a îngenuncheat Constantinopolul
Unde găsim cea mai frumoasă plajă din Europa? Nu este nici în Spania, nici în Italia sau Grecia!
Unde găsim cea mai frumoasă plajă din Europa? Nu este nici în Spania, nici în Italia sau Grecia!
Risc de cancer pentru o treime dintre angajații în sănătate din Europa
Risc de cancer pentru o treime dintre angajații în sănătate din Europa