Home » Istorie » Povestea cuceririi Vestului Sălbatic, un serial produs de Leonardo DiCaprio, poate fi văzut în România

Povestea cuceririi Vestului Sălbatic, un serial produs de Leonardo DiCaprio, poate fi văzut în România

Publicat: 02.07.2018
“Cum a fost cucerit Vestul Sălbatic”, un serial co-produs şi co-narat de Leonardo DiCaprio, care va fi difuzat de către History.
Primul episod va putea fi urmărit sâmbătă, 7 iulie 2018, de la ora 21:00. 
 
Serialul  explorează o perioadă turbulentă din istoria Americii – primii 75 de ani de la înfiinţarea Statelor Unite, începând cu Revoluţia Americană şi incluzând anii Goanei după aur din California. 

Producţia „Cum a fost cucerit Vestul Sălbatic” urmăreşte aventurile şi dramele unor personaje istorice care s-au remarcat prin explorări şi cuceriri de teritorii sălbatice, precum Daniel Boone, Meriwether Lewis, William Clark sau Andrew Jackson. Pe măsură ce poveştile se vor derula, vor fi introduse şi alte figuri importante, cum ar fi Washington, Hamilton şi Lincoln. 

 
Aceasta este cu atât mai captivantă cu cât este realizată de actorul şi producătorul Leonardo DiCaprio, care a câştigat premiul Oscar în 2016 pentru rolul principal din filmul „The Revenant”, ce spune povestea unei expediţii în zone neexplorate din America anilor 1820. 
 
Serialul propune un context mai larg misiunii relatate în filmul „The Revenant” şi oferă, astfel, posibilitatea publicului de a înţelege mai bine dinamica relaţiilor dintre cuceritorii americani şi triburile indigene, într-o perioadă importantă din istoria Statelor Unite ale Americii. 
 
Serialul ia forma unei docudrame structurate în patru părţi şi este narat la persoana I. Episoadele includ interviuri în exclusivitate cu experţi şi beneficiază de o cinematografie deosebită, fiind filmate printr- combinaţie inovatoare de tehnici, care include utilizarea dronelor, camerelor GoPro şi filmărilor din mână, pentru a obţine o atmosferă autentică a acelei perioade. 
 
Leonardo DiCaprio este unul dintre producătorii executivi ai acestei mini-serii, alături de Jennifer Davisson şi Stephen David. 

 

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale
Ce este sindromul impostorului și de ce îi afectează inclusiv pe oamenii de succes
Ce este sindromul impostorului și de ce îi afectează inclusiv pe oamenii de succes
De ce ne pasă atât de mult ce cred ceilalți despre noi? Psihologia unei nevoi pe care nu o putem opri
De ce ne pasă atât de mult ce cred ceilalți despre noi? Psihologia unei nevoi pe care nu o putem opri
Istoria șervețelului. Cum a evoluat de la bucata de pânză a romanilor la șervețelul de hârtie
Istoria șervețelului. Cum a evoluat de la bucata de pânză a romanilor la șervețelul de hârtie
Povestea oglinzii. Cum au ajuns oamenii să își vadă pentru prima dată chipul și cine a inventat oglinda modernă
Povestea oglinzii. Cum au ajuns oamenii să își vadă pentru prima dată chipul și cine a inventat oglinda modernă
Ce este ucronia? Genul literar care își imaginează o istorie alternativă
Ce este ucronia? Genul literar care își imaginează o istorie alternativă
De ce înșală oamenii? Știința infidelității și povestea unui cuvânt cu rădăcini latine
De ce înșală oamenii? Știința infidelității și povestea unui cuvânt cu rădăcini latine
Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri
Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri
Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)
Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării