Aşa arăta Pământul în urmă cu 2,4 miliarde de ani

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Cercetătorii din cadrul Universităţii din Oregon susţin că schimbările temperaturii şi vâscozităţii din mantaua planetei au dus la apariţia unei regiuni vaste de pământ. Conform Tech Times, mantaua primordială a planetei era mult prea moale şi mult prea fierbinte pentru a forma platouri şi lanţuri muntoase. 

Însă în urmă cu 2,4 miliarde de ani, mantaua s-a răcit şi întărit, dând naştere primei suprafeţe de uscat denumită Kenorland. ”Crusta trebuie să fie foarte groasă pentru a putea ieşi la suprafaţa apei,” a declarat principalul cercetător şi geolog din cadrul studiului, Ilya Binderman. ”Grosimea fluctuează în funcţie de modificările termice şi vâscozitatea mantalei,” a adăugat el. 

Kenorland, primul supercontinent

Sursa: Ilya Bindeman 

Descoperirea coincide cu teoria faptului că Kenorland a apărut în urmă cu 2,7 miliarde de ani. Însă contrazice complet credinţele anterioare, conform cărora s-ar fi format într-o perioadă situată între 3,5 miliarde de ani şi 1,1 miliarde de ani. 

În timpul apariţiei primei zone de uscat a fost absorbită cantitatea de dioxid de carbon din atmosferă. Acest lucru, cât şi temperaturile ridicate de la suprafaţa Pământului, au dus la apariţia primelor forme de viaţă, plantele, algele şi fungii. Momentul coincide şi cu schimbarea perioadei geologice Arhaice, ce a fost dominată de creaturi unicelulare, cu cea Proterozoică, când au apărut procariotele. 

În timp ce solul era expus proceselor fizice şi chimice ale dezagregării au fost create gazele de seră ce au modificat echilibrul radiativ. Lumina soarelui ce se propaga pe suprafaţa de pământ a dus la accelerarea dezechilibrului care în cele din urmă a provocat şi prima ninsoare. Aceasta ar fi dus la o perioadă glaciară prezentă în perioada dintre 2,4-2,2 miliarde de ani. 

Marea Oxigenare

Creşterea bruscă a nivelului de dioxid de carbon din atmosferă a provocat şi apariţia oxigenului, ce a ajutat la dezvoltarea vieţii de pe Pământ. 

Cercetătorii au ajuns la aceste concluzii prin analizarea a 278 de probe de şisturi bituminoase, cea mai comună rocă sedimentară, colectată din diferite regiuni ale Pământului. Aceştia au putut astfel identifica momentul în care crusta a fost expusă dezagregării. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: