Home » Natură » Cercetătorii au descoperit un aspect esenţial şi surprinzător al evoluţiei

Cercetătorii au descoperit un aspect esenţial şi surprinzător al evoluţiei

Cercetătorii au descoperit un aspect esenţial şi surprinzător al evoluţiei
Publicat: 25.07.2018
Pentru unele animale precum furnicile, broaştele sau primatele - izolarea socială pe termen scurt poate fi la fel de vitală precum interacţiunea socială pentru evoluţie.

Într-un studiu publicat pe 17 iulie în jurnalul Trends in Ecology & Evolution, doi biologi descriu o nouă abordare pentru testarea modului în care izolarea animalelor poate avea un impact asupra selecţiei naturale şi a evoluţiei. Acest cadru de cercetare poate ajuta la crearea unor strategii de conservare mai eficiente a speciilor pe cale de dispariţie, scrie Phys.

De obicei, cercetătorii care studiază evoluţia speciilor se bazează pe importanţa interacţiunilor sociale, inclusiv a relaţiei părinte-pui, competiţia pentru resurse şi ritualuri de împerechere. Dar Nathan Bailey de la Universitatea St. Andrews din Scoţia şi colegul său Allen Moore, de la Universitatea Georgia, au realizat că izolarea trebuie să fie o condiţie demnă de o atenţie egală.

„Mediul în care trăieşte un animal poate influenţa ce gene exprimă, când şi cât de mult, astfel că aceste condiţii ale izolării sociale pot cauza expresii ale diferitelor trăsături. Astfel, răspunsul la selecţie naturală poate fi influenţat în termeni de supravieţuire şi reproducere, care are consecinţe evolutive. Pentru unele specii, poate însemna că izolarea socială temporară este favorabilă”, a precizat Bailey.

Cercetătorul adaugă şi că „trăsăturile exprimate în timpul interacţiunii sociale pot exista pentru că au fost formate de selecţie, dar în acelaşi timp, interacţiunile sociale reprezintă ele însele un tip de mediu care poate selecta şi forma modul în care indivizii se comportă”.

Aşadar, cercetătorii propun că această dualitate a interacţiunilor sociale, fiind atât o trăsătură, cât şi mediul înconjurător, merită mai multă atenţie, având potenţialul de a oferi o înţelegere mai completă a efectelor izolării sociale. De asemenea, cercetătorii au introdus şi o nouă unitate de măsură numită „indexul izolării sociale”, care le permite oamenilor de ştiinţă să compare „cantitatea” ideală de izolare a unui animal cu cât experimentează această stare.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

5 aspecte care atestă faptul că evoluţia umană continuă

Procesul de evoluţie al organismelor este mult mai complex decât se credea

A fost descoperit cel mai rapid caz de evolutie umana

„Evoluţia speciei umane nu s-a încheiat!”. Teoria surprinzătoare a unui antropolog

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase