De ce se confundă meningita cu toxiinfecţia alimentară

”Meningita este o afecţiune rară, de etiologie virală sau bacteriană. Suspiciunea de meningită indică o consultaţie la camera de gardă, la boli infecţioase, la medicul de familie sau la pediatru.

Copilul se plânge de dureri mari de cap, intoleranţă la lumină (işi ascunde privirea de lumina), vărsături spontane, care nu sunt provocate de alimentaţie, agitaţie şi febră, care nu cedează la dozele recoamdate de antipiretic. Copiii acuză dureri musculare, sunt apatici, încearcă să îşi găsească o poziţie care să le reducă intensitatea durerilor de cap. Micuţul este agitat (nu poate descrie durerile de cap sau durerile musculare), are febră mare, vărsături spontane, respiraţii scurte şi frecvente, este palid sau chiar are semne de cianoză (culoare violacee a tegumentelor din jurul gurii şi degetelor). Sugarul are febră, dar aceasta alternează cu scăderea marcată a temperaturii corpului, refuză alimentaţia şi este cel mai adesea hipoton, adică aşa, ca o „carpă”, spune medicul de familie Ileana Efrim pentru Gândul.

• Sonda europeană Mars Express a observat „păianjeni” pe planeta Marte
• Prea multă mâncare nesănătoasă provoacă probleme de durată în creier

Toxiinfecţia alimentară, aşa cum îi spune şi numele, este o boală care apare după consumul unor alimente contaminate cu germeni. ‘’Unele nerecomandate pentru vârsta copilului (brânzeturi fermentate, lactate crude, neprelucrate termic sau prelucrate insuficient, creme cu ou crud, mâncăruri „învechite” în frigider etc.) sau alimente care sunt incerte din punct de vedere al provenienţei sau felului în care au fost păstrate (mâncarea gătită care nu este refrigerată corespunzător, laptele păstrat de la o masă la alta, alimente gătite contaminate cu fructe sau legume proaspete, alimente gătite în zilele precedente şi amestecate cu cele proaspăt gătite etc.)

Toxiinfecţia alimentară se manifestă prin vărsături alimentare precedate de dureri abdominale şi crampe, scaune de consistenţă apoasă, febră.

Diagnosticul toxiinfecţiilor alimentare se face de către medicul de familie. Acesta stabileşte tratamentul şi necesitatea internării în anumite cazuri.

Copiii au manifestări diferite, de aceea, este necesar ca părintele să exerseze o bună cunoaştere a propriilor copii. Uneori, doar o scădere a apetitului alimentar şi a poftei de joacă pot fi indicii că starea lor de sănătate se modifică. Asta face din părinţi nişte „buni” diagnosticieni ai stării de sănătate a celor mici sau mari, sigur, cu condiţia să nu cădem în extrema cealaltă, când totul devine boală. De asemenea, medicul de familie, care are în grijă copilul, împreună cu părinţii, poate stabili conduita terapeutică”, precizează medicul de familie Ileana Efrim pentru Gândul.

Sursa: Gândul