Home » Știință » Aceasta poate fi forma conştiinţei? Savanţii au detectat un neuron gigantic

Aceasta poate fi forma conştiinţei? Savanţii au detectat un neuron gigantic

Aceasta poate fi forma conştiinţei? Savanţii au detectat un neuron gigantic
Publicat: 02.03.2017
Pentru prima dată, savanţii au descoperit un neuron gigantic care înveleşte întreaga circumferinţă a creierului şoarecelui.

Neuronul gigantic este atât de dens conectat pe toată suprafaţa ambelor emisfere încât poate fi considerată forma conştiinţei, relatează Science Alert.

Folosind o nouă tehnică de scanare, echipa a detectat neuronul gigantic emanând din una dintre cele mai bine conectate regiuni din creier şi se consideră că se emit semnale coordonate din diferite regiuni pentru a crea conştiinţă.

Acest neuron recent descoperit este unul din trei care au fost detectaţi pentru prima dată într-un creier de mamifer, iar noua tehnică poate oferi posibilitatea mai multor descoperiri de acest fel.

Interesant este că toţi cei trei neuroni gigantici par să aibă sursa dintr-o parte a creierului care a mai fost asociată în trecut cu conştiinţa, anume claustrul, un strat subţire de materie cenuşie. În 2005, un cercetător cunoscut pe nume Francis Crick l-a numit „conducătorul de conştiinţă”.

Este sugerat că acesta conectează toate percepţiile externe şi interne într-o singură experienţă unificatoare, precum un dirijor care coordonează orchestra.

Studiul actual vine ca o completare faţă de studiile precedente care se refereau la claustru, observând că există într-adevăr o conexiune neuronală care înveleşte toată suprafaţa creierului într-un mod nemaiîntâlnit până acum în ştiinţă.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Dezactivarea unui receptor neural duce la pierderea memoriei fricii la şoareci

Producţia de noi neuroni poate fi controlată prin intermediul sângelui

Cum ne putem multiplica foarte uşor numărul de neuroni

Descoperire surpriză: conştiinţa ar putea fi un efect secundar al ,,entropiei”

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase