Home » Știință » Originea unuia dintre cei mai mici sateliţi naturali din Sistemul Solar a fost descoperită

Originea unuia dintre cei mai mici sateliţi naturali din Sistemul Solar a fost descoperită

Publicat: 25.02.2019
Luna recent botezată a lui Neptun, denumită Hippocamp, are o lungime de doar 34 de kilometri, conform relatărilor savanţilor din numărul de pe 21 februarie al revistei Nature. Cel mai mic satelit al gigantului de gheaţă poate fi o bucată dintr-o lună apropiată care a fost smulsă de impactul cu o cometă.

A doua cea mai mare lună, Proteus, este cel mai apropiat vecin al lui Hippocamp, aflându-se la o distanţă de doar 12.000 de kilometri, scrie Science News.

„De ce o lună atât de mică s-ar afla atât de aproape de o lună atât de mare?”, s-a întrebat astronomul Mark Showalter de la SETI Institute din Mountain View, California. Acesta şi colegii săi au folosit observaţiile de la Hubble pentru a găsi noua lună, care a fost descoperită pentru prima dată în 2013. 

Sateliţii naturali mai mari tind să înghită corpurile mai mici în timpul procesului de formare al lunilor. Totuşi, într-un mod bizar, perechea a fost probabil chiar mai apropiată în trecut, întrucât traiectoria orbitelor sugerează că Proteus se îndepărtează de Neptun.

Comparativ cu celelalte luni, Hippocamp este doar un mic punct, aşa cum arată imaginea de mai jos.

Credit: Nature

Showalter crede că aceasta este o bucată din Proteus care a fost smulsă lunii în urma unei coliziuni masive cu o cometă. Proteus are un crater masiv, numit Pharos, care este atât de mare încât impactul ar fi putut duce la distrugerea satelitului. Coliziunea ar fi aruncat un nor de detritus care a format în cele din urmă luna mică.

„Sunt departe acum, dar în trecut făceau parte din acelaşi obiect”, adaugă cercetătorul.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Furtuna imensă de pe Neptun a început să se micşoreze

Hubble scoate la iveală furtunile masive de pe Uranus şi Neptun – FOTO

În premieră, astronomii au detectat prima Lună din afara Sistemului Solar

Efectele gravitaţionale misterioase de la marginea Sistemului Solar au şi o altă explicaţie în afară de ”Planeta 9”, conform unui nou studiu

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat