50 de ani in cautarea extraterestrilor

Cine comunica cu extraterestrii? 

SETI a fost infiintat in 1959, ca urmare a aparitiei in revista Nature a unui articol intitulat "In cautarea comunicarii interstelare" in care se sugera ca o cautare sistematica a vietii extraterestre ar merita osteneala de a fi intreprinsa. Pe vremea aceea, mai toata lumea isi imagina fiintele exterestre ca fiind neaparat inteligente, mai evoluate decat noi si, de preferinta, cu infatisare umanoida.

Intre timp, de la optimistele previziuni privind descoperirea unei adevarate civilizatii extraterestre, alcatuita din vietuitoare dotate cu o inalta inteligenta, am ajuns la o intelegere mai realista a problemei si, la o adica, ne-am multumi si cu cele mai primitive forme de viata, nu neaparat inteligente si organizate intr-o civilizatie, dar macar niste bacterii, acolo, care sa ne dea sperante pentru viitor.

Programe de cercetare spatiala anume create urmaresc, astazi, tocmai, acest scop; ele exploreaza corpurile ceresti cautand, in primul rand, conditii propice vietii, apoi dovezi ale existentei acesteia.

SETI, insa, a ramas dedicat, in principal, misiunii sale originare - cautarea fiintelor de pe alte planete pornind de la manifestarile tehnologiei lor, in special semnale de comunicatii, care sa ateste existenta unor civilizatii extraterestre. Cu mijloace tehnice tot mai avansate, SETI isi petrece cea mai mare parte a timpului ascultand "glasurile" Universului si, ocazional, luand el initiativa, adica trimitand de pe Pamant semnale care spun cate ceva despre planeta si despre noi, locuitorii ei, in speranta ca undeva, intr-o cuta a acestui Univers nemarginit care ne inconjoara, "ei" ar putea prinde slabul semn de viata dat de noi si ne-ar raspunde, la randul lor. Si face asta de 50 de ani.

Si atunci, ca la o aniversare, e momentul unei rememorari: iata zece repere, zece momente importante pe parcursul celor cinci decenii de cautari, sperante si asteptari.

10 momente-cheie in cautarea extraterestrilor 

Omuletii verzi si pulsarii

In 1967, astronomii britanici au captat un semnal radio de la o stea. In aparenta, nimic surprinzator, ca doar toate stelele emit unde radio. Insa acest semnal era, totusi, neobisnuit prin regularitatea sa: era o pulsatie ritmica, de o exactitate desavarsita - un puls de 0,04 secunde la fiecare 1,3373 secunde.

Toata lumea a sarit in sus: un semnal de la o civilizatie extraterestra! Sub impresia povestilor si a bancurilor cu omuletii verzi - imaginea-simbol a extraterestrului - semnalul a fost botezat LGM-1 (de la Little Green Men). Si toata lumea era innebunita: ce altceva ar fi putut fi acest semnal, regulat ca bataia unui ceasornic, decat un semnal de la "ei"?

Din pacate, chiar s-a dovedit a fi altceva, desi pana la urma oamenii (si cei de stiinta, si toti ceilalti) au trecut peste dezamagire, fiindca descoperirea s-a dovedit oricum importanta: era vorba, nici mai mult, nici mai putin, decat de o noua categorie de stele, numite pulsari. Acestia sunt stele neutronice mici, dar de o densitate enorma - un pulsar cu diametrul de 20 km cantareste mai mult decat Soarele nostru - si care se rotesc cu o viteza uriasa, aruncand pulsuri de radiatii la fiecare rotire.


Cazul bacteriilor martiene

Pe vremea cand se stia prea putin despre Marte si conditiile de acolo, toata lumea isi punea sperantele in planeta Marte ca leagan al unei civilizatii extraterestre. Chiar si destula vreme dupa ce devenise destul de clar ca pe Marte nu exista nici o civilizatie avansata, imaginarul colectiv tot era tributar conceptului de "viata pe Marte" si ideii de "martian" ca prototip al fapturii extraterestre. Am facut acesta introducere ca sa intelegeti de ce descoperirile cu iz martian aprind imaginatia si starnesc agitatie.

Ma rog, o oarecare logica exista: de multa vreme, cautatorii vietii extraterestre pusesera ochii pe planeta Marte, suficient de aproape de noi ca sa poata fi cercetata intens, intr-o buna zi (ceea ce se intampla deja). Iata de ce, in 1984, o bucata de roca gasita in Antarctica a reaprins dezbaterea privind viata pe Marte.

Cercetatorii au estimat ca roca se formase pe Marte in urma cu 4,5 miliarde de ani, inainte ca un impact meteoritic s-o fi aruncat in spatiu, in urma cu vreo 15 milioane de ani. Piatra cosmica ratacise prin spatiu cateva milioane bune de ani, cazand, in cele din urma, pe Pamant, acum aproximativ 13.0000 de ani.

Fiind o piatra importanta, i s-a pus un nume, ALH8400, si a fost luata la cercetat. Dar abia dupa 12 ani, o stire-bomba a facut inconjurul lumii: pe piatra martiana fusesera descoperite urme de substante organice, precum si minuscule structuri fosilizate care fusesera interpretate drept urme ale unor bacterii stravechi. Mare agitatie: aceste descoperirir alimentau sperantele privind viata pe Marte, asa ca insusi presedintele american Bill Clinton a aparut la televizor ca sa impartaseasca vestea.

Au trecut de atunci 13 ani, iar piatra martiana ALH84001 continua sa fie una dintre vedetele spectacolului, mai ales datorita controverselor iscate in jurul ei. Nici pana in ziua de azi, cei care o studiaza nu s-au pus de acord: ceea ce au gasit pe ea reprezinta cu adevarat urme ale vietii de pe Marte sau bucata de roca s-a contaminat in cursul sederii pe Pamant, caz in care ceea ce s-a descoperit pe suprafata ei reprezinta, pur si simplu, dovezi ale existentei vietii pe Pamant (chestie mult mai putin interesanta, dat fiindca treaba asta - ca exista viata pe Terra - o stiam deja)? Asta daca nu cumva traim intr-o simulare, o realitate virtuala creata de extraterestri…


Planete locuibile

Pana la clima, compozitie chimica si alte fineturi, cum ar trebui sa fie o planeta ca sa poata adaposti viata? In lumina a ceea ce stim pana acum, se considera ca planetele pe care e cel mai probabil sa apara viata ar fi cele solide, alcatuite, adica, in cea mai mare parte, din roca, asemeni Pamantului nostru natal. Asa incat una dintre directiile pe care se dezvolta explorarea este cea a cautarii unor astfel de planete.

Avem patru chiar in sistemul nostru solar: Mercur, Venus, Pamantul si Marte. Dar, cum tehnologia ne permite sa mergem mai departe de atat, cel putin cu ochii si mintea, in 2007 astronomii europeni au anuntat ca ar fi descoperit inca doua asemenea planete, intr-un alt sistem solar: a treia si a patra planeta din jurul unei stele - o pitica rosie - numita Gliese 581. (A treia si a patra… interesant, la fel ca Pamantul si Marte in sistemul nostru solar! Remarcam o coincidenta, atata tot.)

Iar in luna februarie a acestui an, tot cercetatorii europeni au descoperit CoRoT-7b, o mica planeta aflata la cca. 500 ani-lumina departare de Pamant. Spre placuta surpriza a astronomilor, CoRoT-7b s-a dovedit a avea o densitate apropiata de cea a Terei. Nu e destul pentru a o face locuibila (deoarece orbiteaza foarte aproape de steaua ei si temperaturile pe suprafata dinspre stea ajung la 1000 de grade Celsius) - dar, cel putin, incurajeaza speranta ca undeva, acolo, exista planete ferme pe care materia vie ar putea aparea si prospera.


Apa pe Marte

O descoperire nou-nouta agita spiritele: Mars Reconnaissance Orbiter a gasit, in cinci locuri de pe Marte, dovezi ale prezentei ghetii! E cea mai proaspata dintr-o serie de descoperiri care anuntau prezenta apei pe Planeta Rosie, aratand ca Marte a avut candva o clima mult mai umeda decat cea de acum. Or, cum apa e necesara existentei oricarei forme de viata, prezenta pretiosului fluid pe o planeta oarecare din Univers mareste sansele ca acolo, pe acea planeta, sa existe viata.

Nu ca ar exista neaparat viata pe Marte; nu asta e ideea, ci aceea acea ca, daca s-a gasit apa pe Marte - lucru in privinta caruia nu ne faceam prea mari sperante in urma cu 3-4 decenii - ea s-ar putea afla si pe alte corpuri ceresti si, deci, suntem motivati sa ne cautam cautarile.


Ecuatia lui Drake

Cat de dornici sunt oamenii sa gaseasca in Univers alte fiinte, se vede si din faptul ca probabilitatea ca omul sa intre in contact cu o forma de viata extraterestra a fost calculata si este exprimata de asa-numita ecutie a lui Drake, care arata asa: N=fp ne fl fi fc L.

In traducere: in cazul in care am cunoaste rata formarii stelelor, procentul de stele care au planete locuibile si procentul de planete in stare sa adaposteasca forme de viata capabile sa-si semnaleze prezenta in Univers, atunci putem estima cu cate civilizatii din galaxia noastra am putea comunica. Numai ca avem o mare problema: nici unul dintre cei trei factori de mai sus nu sunt cunoscuti, asa putem la fel de bine sa mergem pe ghicite.


Mesajul din Arecibo

In noiembrie 1974, de la radiotelescopul din Arecibo a fost trimis un semnal spre grupul de stele M13, aflat la vreo 25.000 ani-lumina departare. Mesajul - creat de catre Frank Drake (autorul ecuatiei de mai sus) si astrofizicianul Carl Sagan, cuprindea imaginea unui om si informatii despre ADN. Problema e ca, pana cand va ajunge mesajul, punctul ochit nu va mai fi si lovit, caci constelatia M13 isi va fi schimbat pozitia in Univers.

Voyager

Cele doua sonde Voyager au fost lansate in 1977 si contineau, in afara de aparatura necesara cercetarilor, discuri din aur cuprinzand informatii despre Terra, printre care muzica de Mozart si saluturi in 54 de limbi.

Voyager 1 se gaseste, in acest moment, la cca. 10 miliarde de km departare de Pamant, iar semnalele radio emise de pe ea au nevoie de 15 ore pentru a ajunge la noi.

In 2005, NASA a anuntat ca Voyager 1 a ajuns in zona de granita de la marginea sistemului nostru solar. O va strabate in urmatorii 6 ani si, in 2015, ar urma sa devina primul obiect creat de om care va ajunge in spatiul interstelar.


Telescopul Kepler

Misiunea Kepler a fost lansata in luna martie a acestui an, cu scopul precis de a cauta planete asemanatoare Pamatului, in jurul altor stele. Cum va face asta? Va supraveghea atent stelele si va depista mici planete observand momentul cand o stea devine mai putin stralucitoare, ceea ce arata ca un corp ceresc a trecut prin fata ei. Pentru o planeta de marimea Pamantului, asta presupune o diminuare a stralucirii stelei cu doar 0,01 %. Sa vedem ce gaseste…

Semnalul Wow!

1977: un astronom care lucra in cadrul SETI a receptionat, cu ajutorul radiotelescopului de la Universitatea Ohio, SUA, un semnal radio neobisnuit. Surescitat la culme - va dati seama, era convins ca i-a auzit pe extraterestri! - a scris Wow! pe marginea foii de hartie pe care inregistrase evenimentul.

Dar… minunea nu s-a mai repetat niciodata. Pana la urma, dupa ce s-a mai linistit agitatia, dr. Jerry R. Ehman, intrebat cu insistenta "despre ce era vorba" a declarat ca banuieste ca semnalul captat de el fusese, pur si simplu, un semnal emis de pe Pamant si care fusese reflectat de vreo bucata de "gunoi spatial".

Si inca un semnal faimos: se numeste SHGb02+14a si a fost receptionat de trei ori in martie 2003. Sa fi fost de la "ei"? Argumentul pro este ca semnalul are o frecventa pe care ne-am putea astepta sa o foloseasca extraterestri (dupa parerea noastra), respectiv frecventa la care atomii de hidrogen emit si absorb fotonii. Argument contra: semnalul a venit dintr-o directie in care, dupa cate stim, nu exista stele de aici si pana la 1000 de ani-lumina departare.

Concluzia? Amestecata: desi e imposibil sa respingem in totalitate ipoteza "mesaj de la extraterestri" a semnalului SHGb02+14a, el ar putea, la fel de bine, sa fie un semnal distorsionat provenit de la un pulsar sau pur si simplu un "zgomot cosmic" oarecare…


SETI@home

In secolul XXI, cautara extraterestrilor continua, dar nu numai in laboratoare si observatoare astronomice. Ai acasa computer si conexiune la internet? Te pasioneaza ideea descoperirii unor civilizatii extrateresre? Atunci, iti poti uni eforturile cu cele ale miilor de pasionati ca si tine, sub egida SETI.

In 1999 a fost lansat proiectul SETI@home, care a insemnat, de fapt, crearea unui urias super-computer format din miile de computere - legate intr-o retea - ale celor care vor si ei sa participe in vreun fel la marea cautare. Oricine poate instala un program specializat care permite SETI sa utilizeze fiecare farama disponibila din puterea computerului tau pentru a pandi semnalele radiotelescoapelor, in speranta receptionarii mult-asteptatului semnal care sa ne arate ca nu suntem singuri in Univers.

Ca putere, acest supercalculator facut din computere "casnice e al patrulea din lume. El e cel care a captat semnalul SHGb02+14a, iar NASA a prezis ca tot el va fi cel care va "prinde" din spatiu un semn de viata dat de extraterestri. Si asta cel tarziu in anul 2025.

CITESTE SI:

• Berwyn - Cel mai cutremurator caz OZN din Marea Britanie
  
• Extraterestrii sunt printre noi
• Intalnirea de gradul III de la Voronezh