Cum s-au transformat lupii în câini? Cercetătorii au în sfârşit răspunsul!

„Cred că este un caz uimitor de coevoluţie. Faptul că în ultimii 10.000 de ani am împărţit un mediu asemănător a cauzat o adaptare similară”, a explicat Erik Axelsson, genetician la Universitatea Uppsala. 

Descoperirea susţine ipoteza conform căreia câinii au evoluat din lupi care au găsit o nouă sursă demâncare la marginea aşezărilor umane. În cele din urmă, eu au început să tolereze contactul cu oamenii şi astfel au fost aduşi în gospodărie pentru a deveni paznici şi tovarăşi ai oamenilor. 

• Cum ne ajută citricele să ne reglăm emoțiile?
• Un salt uriaș al evoluției vieții pe Pământ s-a întâmplat mai devreme decât credeau cercetătorii

O altă teorie sugerează că lupii au fost capturaţi de vănători-culegători care i-ar fi domesticit. 

Evoluţia câinilor este un subiect intens dezbătut şi prin urmare este puţin posibil ca noile constatări să pună capăt acestor discuţii. Una dintre incertitudini este momentul în care lupii au începu să evolueze şi să se transforme în câini. 

Canidele care tolerau oamenii, dacă nu cumva deja domesticite, s-ar putea să fi existat încă de acum 33.000 de ani. Descoperirile arheologice au scos la iveală că oamenii şi câinii împărţeau aceleaşi morminte încă de acum 11.000 de ani, când începuse să se practice agricultura. 

Dovezile care atestă fenomenul selecţiei naturale, numărul de enzime digestive şi eficienţa acestora, susţin teoria conform căreia câinii s-ar fi domesticit  singuri pentru a exploata resturile alimentare găsite în gunoiul din jurul aşezărilor umane permanente. 

„Oamenii nu au contribuit la domesticirea lupilor. Exista o nişă nouă care, dintr-o dată, era liberă”, a spus Raymond Coppinger, profesor în biologie de la Hampshire College, din Massachusetts.

În noul studiu, cercetătorii suedezi au examinat probe ADN de la 12 lupi şi 60 de câini. Mai exact, probele au fost prelevate de la 14 rase de câini şi de la lupi din Statele Unite, Suedia, Rusia şi Canada. 

Specialiştii au comparat secvenţele de ADN ale câinilor şi lupilor (animale care sunt considerate subspecii ale aceleiaşi specii, Canis lupus) şi au identificat 36 de regiuni genomice la nivelul cărora s-au descoperit diferenţe care sugerează, în cazul câinilor, ele s-au modificat în urma procesului de selecţie 

Mai exact, cânii au suferit modificări la nivelul genelor care controlează trei paşi importanţi în digestia amidonului. Primul pas este descompunerea moleculelor mari de carbohidraţi în elemente mai mici, al doilea este tocarea acestor elemente în molecule de zahăr, în timp ce al treilea este pasul în care aceste molecule sunt absorbite în intestin.

Această schimbare este, cel puţin parţial, o consecinţă a faptului că la câini se întâlnesc mai multe copii ale unei gene numite amilază, o enzime produsă de pancreas şi care este implicată în prima etapă din digerarea amidonului. Prin comparaţie, câinii au 30 de copii, în timp ce la lupi întâlnim doar 2. 

De fapt, duplicarea genei amilază este o trăsătură specifică evoluţiei umane. Oamenii au mai multe copii ale genei amilază, comparativ cu strămoşii lor, primatele. Mai mult, oamenii produc această enzimă în salivă, lucru care ca primul pas al digestiei să înceapă în timp ce mâncarea este în gură. 

În schimb, la câini, activitatea crescută a amilazei se produce doar în pancreas, enzima nefuncţionând în cavitatea bucală, probabil din cauză că mâncarea nu rămâne aici destul de mult timp. 

În acelaşi studiu, experţii au descoperit diferenţe într câini şi lupi în alte 19 regiuni din genom care conţin gene ale sistemului nervos. Opt dintre aceste regiuni conţin gene care reglează dezvoltarea creierului. 

Modul în care mutaţiile genetice explică comportamentul câinilor nu a fost tratat în acest studiu. Cu toate acestea, faptul că atât de multe mutaţii genetice sunt implicate în dezvoltarea creierului susţine teoria conform căreia câinii sunt lupi care nu s-au maturizat. 

Sociabilitatea faţă de străini, curiozitatea şi pofta de joacă sunt trăsături observate în puii de lupi şi de câini. Diferenţa este că aceste caracteristici continuă să fie vizibile şi la maturitate, în cazul câinilor. 

Această persistenţă a caracterului juvenil la maturitate (fenomen cunoscut sub numele de neotenie) este o trăsătură cheie a domesticirii. Totuşi, fenomenul nu se pare neapărat ca urmare a intervenţiei umane, având în vedere că omul în sine s-a auto-domesticit. 

Pe măsură ce oamenii îşi formau aşezări stabile, atunci când fuga sau distrugerea duşmanilor nu mai reprezenta o opţiune, cooperarea s-ar putea să fi constituit un avantaj de supravieţuire. Este posibil ca studierea acestor gene şi a sociabilităţii canine să indice modul în care a evoluat comportamentul uman mai puţin agresiv şi mai civilizat.

De asemenea, teoria oamenilor de ştiinţă din Suedia ar putea pune prietenia dintre om şi câine pe seama faptului că aceste două specii au evoluat împreună. 

Sursa: Washington Post