De ce poţi face atac de inimă chiar dacă nu ai colesterolul mărit?

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Microbiomul intestinal poate avea un rol major în creşterea riscului de atac de cord şi atac vascular cerebral, arată un studiu realizat la Lerner Research Institute din cadrul Cliniii Cleveland, SUA.

Cercetările au arătat că unele dintre microorgansimele prezente în intestinul mamiferelor au capacitatea de a transforma lecitina (o substanţă care se găseşte în gălbenuş de ou, ficat, carne de vită şi de porc, germeni de grâu) într-un compus numit TMAO (oxid de trimetilamină), care se depune pe pereţii interni ai vaselor de sânge, ducând la îngustarea şi rigidizarea acestora.

Cercetătorii au constatat că nivelul de TMAO poate prezice riscul producerii atacului de cord, al atacului vascular cerebral şi riscul de deces, independent de alţi factori, sugerând că analiza pentru detectarea nivelului de TMAO ar putea fi inclusă în seria de analize utilizate pentru identificarea probelmelor cardiovasculare.  Prin această analiză ar putea fi identificate persoanele care prezintă un risc cardiovascular mărit, în ciuda faptului că nu au alţi factori de risc.

Descoperirea sugerează, de asemenea, o posibilă cale de abordare pentru prevenirea afecţiunilor cardiovasculare: modificarea microbiomului intestinal astfel încât acesta să genereze ma puţin TMAO.

Rezultatele confirmă rolul extrem de important – scos în evidenţă de tot mai multe studii – pe care microbiomul uman (microorganismele de pe piele, din intestin, din tractul genital, căile respiratorii etc.) îl are în starea de sănătate a organismului. 

De exemplu, diferite cercetări au arătat că anumite bacterii intestinale protejează împotriva apariţiei astmului, în timp ce altele afectează riscul instalării obezităţii. Recent, oamenii de ştiinţă au demonstrat că circumcizia modifică flora bacteriană a penisului şi că această schimbare (nu numai cea de ordin anatomic) scade riscul infectării cu HIV/SIDA, probabil prin reducerea numărului de bacterii care trăiesc în medii anaerobe, precum cel de sub prepuţ.

Noul studiu a pornit de la o descoperire a specialiştilor de la Clinica Cleveland, care, în 2011, au constatat că, la şoarecii de laborator, microbiomul intestinal transforma lecitina din hrană în TMAO, cauzând boli  cardiace. 

Se constatase, de asemenea, că oamenii care aveau niveluri mari de TMAO în sânge erau mai predispuşi la boli de inimă.

Aceste constatări ridicau două întrebări importante:

• şi la oameni, bacteriile din intestin procesează lecitina, transformând-o în TMAO, le fel cum se întâmplă la şoareci?
• nivelurile mari de TMAO pot prezice apariţia atacurilor de inimă sau atacurilor cerebrale vasculare cu ani înainte sau doar semnalează existenţa unor probleme atunci când acesta este deja instalată ireversibil?

Pentru a răspunde la prima întrebare, cercetătorii au rugat 40 de adulţi sănătoşi să mănânce câte două ouă fierte tari, care conţin multă lecitină. Ca şi la şoareci, nivelul de TMOA în sânge a crescut.

În schimb, după o săptămână de tratament cu antibiotice cu spectru larg (care distrug o mare parte din bacteriile intestinale), nivelurile de TMAO se modificau abia perceptibil după consumul de ouă, ceea ce arată că bacteriile intestinale au un rol major în producerea TMAO.

Pentru a afla dacă nivelul de TMAO prezice riscul cardivascular, cercetătorii au măsurat nivelul acestei substanţe la 4.007 pacienţi cu probleme cardiace. După ajustarea contribuţiei altor factori, precum vârsta şi atacurile de inimă anterioare, cercetătorii au constatat că nivelurile mari de TMAO ar putea prezice apariţia atacurilor de inimă, a AVC şi a decesului în cursul următorilor trei ani, cât au fost monitorizaţi pacieneţii.

Mai mult, nivelul de TMAO prezice riscul cardiovascular cu precizie mai mare decât nivelul de colesterol, atât la pacienţii care nu aveau boli coronariene şi nici niveluri periculoase de lipide sanguine, cât şi la pacienţii care aveau asemenea probleme.

La pacienţii care aveau valori ale TMAO aflate în sfertul superior al intervalului de măsurare, riscul unui atac de inimă sau AVC era de 2,5 ori mai mare decât la cei aflalţi în sfertul inferior al scalei de valori.

Motivul este că TMAO este o substanţă cu acţiune puternică, ce cauzează depunerea colesterolului sanguin pe pereţii vaselor de sânge, provocând astfel ateroscleroza („înţepenirea arterelor”); în cazul în care aceste acumulări de colesterol se rup, fragmentele desprinse pot migra în inimă sau creier, producând atac de cord sau AVC.

Recent, tot cercetătorii de la Clinica Cleveland au raportat de asemenea, că microorganismele din intestin transformă carnitina – o substanţă existentă în carnea roşie şi lactate – în TMAO, cel puţin la persoanele care consumă carne.

Vegetarienii produc mult mai puţin TMAO, chiar şi atunci când au consumat carne în experimentele din cadrul studiului, ceea ce sugerează că evitarea cărnii, pe termen lung, reduce acţiunea bacteriilor de a transforma carnitina în TMAO, în vreme ce consumul regulat de carne încurajează creşterea respectivelor bacterii şi deci producţia de TMAO.

Mai sunt necesare studii care să arate dacă TMAO este cu adevărat un indicator precis al riscului cardiovascular şi să confirme că această analiză e într-adevăr mai precisă decât altele.

Specialiştii încă nu ştiu câţi dintre oamenii care nu prezintă alţi factori de risc ar putea fi „semnalaţi” prin nivelurile mari de TMAO.

Persoanele cu niveluri înalte de TMAO şi ar putea micşora riscul prin reducerea consumului de ouă şi carne de vită şi porc. 

În schimb, dacă o persoană consumă regulat câte două ouă pe zi, dar are niveluri mici de TMAO, probabil că microorganismele din intestinul ei nu sunt predispuse la transformarea intensă a lecitinei în TMAO, ceea ce înseamnă că poate mânca ouă şi carne fără riscul de a se îmbolnăvi de inimă.

Ce ar fi de făcut în cazul în care o persoană are un microbiom intestinal care produce cantităţi mari de TMAO, sporindu-i astfel riscul cardiovascular?  Tratamentul cu antibiotice nu poate reprezenta o abordare eficientă, deoarece bacteriile ar deveni, în cele din urmă, rezistente la antibiotice. O cale mai bună pare a fi dezvoltarea, în viitor, a unor substanţe care să inhibe capacitatea bacteriilor de a transforma lecitina în TMAO.

Sursa: Reuters