De ce construirea de baze pe Lună ar putea fi mai riscantă decât au crezut cercetătorii?

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Activitatea seismică de pe Lună este mult mai răspândită decât se credea anterior, indică o nouă cartografiere a satelitului natural, care a identificat peste 10.000 de falii tinere.

Noile descoperiri sugerează că viitoarele baze permanente de pe Lună vor trebui amplasate cu atenție, nu numai pentru a facilita accesul la rezervele de gheață, ci și pentru a minimiza riscurile provocate de seismele selenare.

Luna trece printr-un proces lent de micșorare. Mai exact, raza sa scade cu aproximativ un metru la fiecare 10 milioane de ani pe măsură ce nucleul interior se răcește.

Această contracție generează o presiune uriașă în scoarța satelitului Pământului, ducând la apariția de falii și la fracturarea suprafeței.

Deoarece pe Lună nu există tectonica plăcilor ca pe Pământ, activitatea seismică nu este concentrată la limitele dintre plăci, ci este distribuită pe întreaga suprafață.

Luna se află într-un proces de micșorare

Studiul, condus de Thomas Watters de la Institutul Smithsonian și publicat în The Planetary Science Journal, s-a bazat pe imaginile de înaltă rezoluție capturate de Lunar Reconnaissance Orbiter Camera (LROC).

Cercetătorii au identificat mii de „scarpuri lobate”, respectiv creste înalte de zeci de metri, majoritatea având o vechime de sub 150 de milioane de ani. Această descoperire confirmă că procesul de răcire și formare a noilor falii continuă și în prezent.

Pericolul pentru misiunile umane este considerabil, căci un seism selenar care ar distruge un dom presurizat pe un corp ceresc fără atmosferă, ar avea consecințe fatale.

Implicații pentru viitoarele baze selenare

În plus, analizele arată că aproape jumătate din seismele de mică adâncime detectate anterior pe Lună au avut epicentrul la mai puțin de 90 de kilometri de un scarp lobat.

Deși faliile sunt răspândite la scară globală, ele sunt mai rare în regiunile muntoase înalte, unde scoarța selenară este mai groasă.

Aceste zone ar fi teoretic cele mai sigure pentru construcția bazelor. Totuși, cele mai căutate zone, precum craterele de la Polul Sud al Lunii, bogate în gheață, nu beneficiază de o scoarță groasă.

Acest lucru obligă agențiile spațiale să evalueze cu atenție riscurile seismice înainte de a stabili locația primelor avanposturi umane, scrie IFLScience.

Vă mai recomandăm să citiți și:

O formațiune uriașă de rocă asemănătoare celei de pe Lună se ascunde chiar pe Pământ

NASA caută peșteri ascunse pentru a construi prima bază permanentă pe Lună

De la ipoteza civilizațiilor ascunse pe Pământ la căutarea unor artefacte pe Lună

Un singur impact cu un asteroid ar fi remodelat o întreagă lună marțiană