Care era adevăratul scop al structurii de la Stonehenge? Ce au descoperit cercetătorii: „Efectul se resimte de la un kilometru!”

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Potrivit cercetătorilor de la Royal College of Art din Londra, unele dintre menhirele de la Stonhenge scot sunete asemănătoare acelora emise de clopote, tobe şi gonguri – atunci când sunt folosite ca instrumente muzicale sau când sunt lovite cu ciocane.

Arheologii, care au dorit dintotdeauna să cunoască motivul pentru care oamenii din Epoca de piatră au transportat acele „pietre albastre” pe o distanţă de 320 kilometri, de pe Dealurile Preseli din comitatul Pembrokshire, din sud-vestul Ţării Galilor, până la Stonehenge, cred că descoperirea lor ar putea fi o explicaţie plauzibilă.

Acele „roci sonice” ar fi putut fi special alese pentru „energia lor acustică”, întrucât ele pot să emită o mare varietate de sunete, de la cele metalice până la cele cu tentă „lemnoasă”, într-o multitudine de note muzicale.

Studiul a fost publicat în Journal of Time & Mind.

„Pietrele albastre” erau folosite în satul Maenclochog – al cărui nume înseamnă „clopot” sau „pietre cântătoare” – până pe secolul al XVIII-lea.

Multe dintre rocile din formaţiunea Carn Menyn de pe Dealurile Preseli produc sunete metalice, atunci când sunt lovite uşor cu ciocane mici din piatră. Aceste roci sonice, muzicale, mai sunt cunoscute sub denumirile de „pietre cântătoare” sau „litofone”.

Proiectul „The Landscape & Perception” a fost coordonat de unul dintre pionierii „gongului rock”, Bernard Fagg, curator la Muzeul Pitt Rivers din Oxford.

El consideră că „pietrele cântătoare” au existat în număr mare în regiunea Dealurilor Preseli şi că acesta este motivul pentru care în acea regiune există atât de multe monumente neolitice. Sunetele produse de acele roci îi făceau pe oamenii din Epoca de piatră să considere că acele situri erau sacre.

Cercetătorii britanici se tem că „magia muzicală” a pietrelor de la Stonehenge ar putea avea de suferit, întrucât unele dintre menhire au fost fixate cu ciment în anii ’50 de savanţii care încercau să conserve monumentul, însă această încastrare a pietrelor influenţează negativ reverberaţia pietrelor.

În Ţara Galilor, unde pietrele nu au fost fixate cu ciment, sunetele scoase de acestea, atunci când sunt lovite, pot fi auzite până la o distanţă de aproape un kilometru.

După părerea cercetătorilor, oamenii care trăiau în Ţara Galilor în Epoca de piatră foloseau aceste roci pentru a comunica între ei pe distanţe lungi. Ei sunt totodată de părere că Stonehenge poate fi descris ca fiind „primul instrument muzical real” – după voce şi tobe arhaice.

Oamenii de ştiinţă spun că atât complexul Stonehenge, cât şi situl din care proveneau pietrele erau locuri venerate de populaţiile locale.

O altă teorie afirmă că Stonehenge ar fi putut fi utilizat pentru a emite o serie de sunete specifice în timpul unor ritualuri speciale.

Surse: Mediafax, Daily Mail