Home » D:News » Se vinde cel mai scump ceas din lume, estimat la 12 milioane de euro. Capodopera este „Graalul” ceasurilor din lumea întreagă

Se vinde cel mai scump ceas din lume, estimat la 12 milioane de euro. Capodopera este „Graalul” ceasurilor din lumea întreagă

Publicat: 11.07.2014
Cel mai scump ceas din lume, o capodoperă a ceasornicarilor elveţieni, supranumit "Supercomplication Henry Graves", estimat la 12 milioane de euro, va fi scos la vânzare într-o licitaţie care va fi organizată de casa Sotheby's pe 14 noiembrie, la Geneva.

Acest cronograf de buzunar, din aur, ce îndeplineşte 24 de funcţii, inclusiv un calendar infinit, fazele lunii, timpul sideral şi indicaţii orare pentru răsăritul şi apusul Soarelui pentru oraşul New York, a fost realizat exclusiv manual de compania Patek Philippe în anul 1933.

Comandat în 1925 de bancherul american Henry Graves, realizarea sa a necesitat trei ani de cercetări ştiinţifice şi cinci ani pentru a fi asamblat.

Experţii în domeniu consideră că acesta este „Graalul” ceasurilor din lumea întreagă.

A fost vândut pentru prima dată la New York în 1999. Estimat pe atunci la o sumă cuprinsă între trei milioane şi cinci milioane de dolari, a fost adjudecat cu 11 milioane de dolari, devenind cel mai scump ceas din lume vândut vreodată la licitaţie. Acest record a rămas neegalat până în prezent, precizează casa Sotheby’s. Reapariţia lui pe piaţă coincide cu împlinirea a 175 de ani de la înfiinţarea manufacturii elveţiene Patek Philippe.

„Supercomplication Henry Graves” a rămas vreme de 56 de ani ceasul capabil de operaţiuni cu cel mai mare grad de complexitate din lume. În prezent, el este depăşit din acest punct de vedere doar de operaţiunile complicate realizate de maşini şi de computere.

Surse: Mediafax, Sotheby’s

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle