Home » D:News » Fabiola Gianotti este prima femeie care va conduce CERN

Fabiola Gianotti este prima femeie care va conduce CERN

Fabiola Gianotti este prima femeie care va conduce CERN
Publicat: 06.11.2014
Italianca Fabiola Gianotti a fost aleasă, marţi, să conducă centrul de cercetare nucleară CERN de la Geneva, care administrează acceleratorul de particule Large Hadron Collider, fiziciana devenind astfel prima femeie numită la conducerea unei instituţii de top la nivel mondial în acest domeniu.

Fabiola Gianotti, care a devenit cunoscută în 2012, datorită rolului său în conducerea cercetărilor de la CERN care au dus la descoperirea mult căutatului boson Higgs, va prelua funcţia de director al Organizaţiei Europene pentru Cercetare Nucleară (CERN) în ianuarie 2016.

Numirea lui Gianotti a fost decisă la o întâlnire a consiliului director al centrului, alcătuit din reprezentanţii celor 20 de state membre, potrivit unui comunicat al CERN. Decizia va fi oficializată în cadrul unei întâlniri care va avea loc în decembrie.

Gianotti, în vârstă de 52 de ani, cercetătoare la centrul de lângă Geneva din 1987, când s-a alăturat fizicienilor din oraşul elveţian ca doctorand al Universităţii din Milano, îl va înlocui în funcţie pe Rolf Heuer, care a asigurat conducerea centrului în perioada de început, nelipsită de probleme, a instalării acceleratorului LHC (Large Hadron Collider).

Acceleratorul de particule de la Geneva a fost construit, în principal, pentru a descoperi bosonul Higgs, o particulă şi un câmp energetic a căror existenţă fusese prezisă cu decenii înainte şi despre care fizicienii spun că a permis formarea Universului conferind masă materiei.

În LHC, care va fi repornit în primăvara anului 2015, cu de două ori mai multă putere, particule elementare sunt ciocnite unele de altele, la viteze apropiate de cea a luminii, dând naştere la miliarde de mici „big bang-uri”, pe care fizicienii le studiază.

În 2009, Fabiola Gianotti a devenit şef de proiect pentru experimentul Atlas, una dintre cele două echipe de cercetători care au lucrat separat pentru a descoperi bosonul Higgs şi câmpul său energetic în datele obţinute cu ajutorul LHC.

Alături de colegii săi, Gianotti a detaliat descoperirea particulei numite după fizicianul britanic care i-a prezis existenţa în 1964, în faţa camerelor de filmat care transmiteau în direct, la nivel mondial, conferinţa din iulie 2012.

Descoperirea realizată de CERN cu ajutorul acceleratorului i-a adus lui Peter Higgs premiul Nobel pentru fizică în 2013, alături de Francois Englert, un fizician belgian care a lucrat, împreună cu alţi doi colegi, la începutul anilor 1960, la aceeaşi idee şi care a postulat existenţa bosonului.

Gianotti, care este o pianistă desăvârşită şi care s-a gândit în trecut să-şi dedice viaţa muzicii, s-a declarat onorată să fie numită în fruntea institutului de cercetare, care reuneşte circa 10.000 de savanţi de la graniţa italiano-elveţiană şi de la nivel mondial.

„CERN este un centru de excelenţă ştiinţifică şi o sursă de mândrie şi inspiraţie pentru fizicieni din lumea întreagă, un leagăn pentru tehnologie şi inovaţie şi un exemplu concret şi strălucitor de cooperare ştiinţifică şi pace”, a spus Fabiola Gianotti.

Reluarea activităţii LHC de la Geneva va permite savanţilor să caute răspunsuri pentru rezolvarea altor întrebări majore ale ştiinţei, inclusiv legate de materia întunecată, despre care se crede că reprezintă un sfert din Univers, şi energia întunecată, care ar reprezenta circa 70% din Univers.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă
De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă
Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier
Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier