Home » D:News » Taifunurile pot fi prezise cu două săptămâni înainte de producerea lor

Taifunurile pot fi prezise cu două săptămâni înainte de producerea lor

Publicat: 22.01.2015
Un grup de cercetători niponi a declarat că a putut demonstra graţie unor simulări retrospective că taifunurile pot fi prevăzute cu două săptămâni înainte de producerea lor, o reuşită ce ar putea fi folosită în jurul anului 2020 pentru a limita distrugerile produse de aceste furtuni, transmite AFP.

„Având în vedere că cicloanele tropicale produc întotdeauna pagube umane şi materiale majore, este importantă anticiparea şi limitarea dezastrelor pe baza previziunilor precise privind traseul, intensitatea şi formarea lor, cu suficient timp în avans pentru a putea acţiona”, potrivit echipei conduse de Masuo Nakano, de la Institutul Jamstec.

Pe lângă utilizarea unui nou model computerizat care ia în calcul mişcările norilor la nivel planetar, „exploatarea supercomputerului japonez K, ce are o putere de calcul de 10 petaflopi (Floating-Point Operations Per Second, o unitate de măsură a puterii de calcul mai precisă decât numărul de instrucţiuni executate pe secundă, n.r.), a permis efectuarea de numeroase experimente extinse pentru a identifica factorii care determină predictibilitatea apariţiei taifunurilor”, a mai explicat echipa niponă.

Cel mai recent studiu a folosit date despre opt taifunuri care au avut loc în 2004 şi a reuşit să evidenţieze fenomenele care ar permite prezicerea cu o precizie de 40% a apariţiei a patru dintre aceste furtuni, cele mai puternice, cu două săptămâni înainte ca ele să se producă.

Meteorologii japonezi estimează că o perioadă cuprinsă între două săptămâni şi două luni este necesară pentru a lua măsurile necesare diminuării distrugerilor în mod semnificativ în cazul unui taifun major, asemănător celui care a lovit recent Filipine, în 2014.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze

Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor

Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026

Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos

Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței

Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter

Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?

Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?

O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC

Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă

Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar

Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?

Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle

16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear

De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul

Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani

14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului

Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință