Home » Istorie » Uniunea de la Kalmar, momentul în care s-au unificat regatele nordice

Uniunea de la Kalmar, momentul în care s-au unificat regatele nordice

Uniunea de la Kalmar, momentul în care s-au unificat regatele nordice
Sursa foto: Profimedia
Publicat: 10.07.2026
În 1397, delegaţii ale Danemarcei, Norvegiei şi Suediei realizează Uniunea de la Kalmar, ce prevedea reunirea celor trei regate sub aceeaşi coroană.

Uniunea de la Kalmar (1397-1523) este o uniune scandinavă, în care au intrat regatele Norvegiei, Suediei şi Danemarcei şi care se afla sub conducerea unui singur monarh. În 1388, Margareta I a devenit regenta celor trei regate. Ea l-a desemnat succesor pe nepotul său, Erik de Pomerania, care a fost încoronat la Kalmar, în Suedia, în 1397. Fiecare ţară îşi păstra propriile legi, obiceiuri şi propria administraţie.

 

 

În realitate, Danemarca este cea care dirijează ansamblul. Norvegia i-a devenit un simplu teritoriu dependent, având ca limbă oficială daneza. Suedia, dimpotrivă, rezistă: ea îşi alege în secolul al XV-lea „regenţi”, mai mult sau mai puţin rebeli faţă de regii danezi.

Danemarca profită, însă de situaţie. În 1429, este instituit un drept de vamă asupra corăbiilor care iau drumul Strâmtorii Sund, ce va asigura coroanei un important venit până la mijlocul secolului al XIX-lea. Copenhaga (al cărei nume înseamnă „oraş de negustori”) devine capitală în 1443. În 1460, achiziţionarea Holsteinului va permite întărirea unui colţ între Lbeck şi Hamburg. În linii mari, Hansa intră în declin începând de la mijlocul secolului al XV-lea. Suedezii s-au revoltat şi şi-au proclamat independenţa în 1523, sub conducerea lui Gustav I Vasa, iar Norvegia a devenit provincie daneză în 1536.

Decoperă îţi prezintă principalele semnificaţii ale zilei de 10 iulie:

1475 – Ştefan cel Mare a acordat privilegii comerciale negustorilor din Transilvania şi Ungaria.

1509  – S-a născut teologul şi omul de stat Jean Calvin, important reprezentant al reformei protestante, care a murit la data de 27 mai, 1564.

1871 – S-a născut scriitorul Marcel Proust (m. 18 noiembrie, 1922).

1996 – A avut loc, la Neptun, Sesiunea Plenară a Comitetului NATO pentru coordonarea spaţiului aerian european cu partenerii de cooperare.

2008  – Preşedintele american George W. Bush a promulgat o nouă lege privind interceptările comunicaţiilor în cadrul luptei împotriva terorismului.

2010 – A încetat din viaţă etnomuzicologul Gruia Stoia, fost redactor şef al Redacţiei Muzicale a Radioului public şi membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (n.10 februarie 1944).

2011  – A murit coregraful francez Roland Petit, creatorul a peste 100 de spectacole de balet ce au fost puse în scenă în lumea întreagă (n. 13 ianuarie 1924).

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți