Home » D:News » Mii de persoane au stat la coadă pentru a admira o floare uriaşă, cu miros de cadavru. ”Nu a fost atât de urât mirositoare precum credeam” – VIDEO

Mii de persoane au stat la coadă pentru a admira o floare uriaşă, cu miros de cadavru. ”Nu a fost atât de urât mirositoare precum credeam” – VIDEO

Publicat: 01.10.2015
Câteva mii de persoane au stat la cozi impresionante în faţa Grădinii Botanice din Chicago, în noaptea de marţi spre miercuri, pentru a admira floarea unei plante tropicale uriaşe, care poate să atingă o înălţime de peste 1,4 metri, are forma unui falus şi emite un miros de cadavru în putrefacţie.

Planta tropicală Amorphophallus titanum care creşte în Grădina Botanică din Chicago nu a ajuns încă la punctul ei maximal de inflorescenţă, informează Reuters. Din acest motiv, administratorii americani au luat decizia ca grădina să rămână deschisă până la ora locală 02.00 şi în noaptea de miercuri spre joi, pentru ca un număr cât mai mare de vizitatori să aibă posibilitatea de a admira această plantă. Florile acestor plante rămân complet deschise pe durate foarte scurte, cuprinse între 24 şi 36 de ore.

Florile plantei Amorphophallus titanum emit un miros persistent, de carne în putrefacţie. Acel miros special are scopul de a atrage insectele polenizatoare, care ajută planta să se reproducă.

Totuşi, unii dintre primii vizitatori care au admirat marţi seară planta din Chicago – primul exemplar de Amorphophallus titanum din regiunea acestui oraş nord-american – s-au declarat uşor dezamăgiţi de faptul că mirosul florii nu a fost destul de puternic. „Nu a fost atât de urât mirositoare precum credeam”, a spus Hanam Tran, un vizitator care a stat la coadă mai mult de o oră, alături de mama sa şi de o rudă, pentru a putea să intre în Grădina Botanică din Chicago şi să admire acea floare uriaşă în nuanţe de galben pal şi verde, cu un pistil în formă de falus şi petale colorate la baza lor în nuanţe de roşu închis.

Planta din Chicago, care a primit prenumele „Alice”, i-a luat prin surprindere pe experţi la începutul acestei săptămâni în momentul în care a început să înflorească. O altă plantă din aceeaşi grădină botanică, supranumită „Spike”, nu a reuşit să înflorească, în vara acestui an, deşi a format o inflorescenţă, a cărei deschidere a fost aşteptată cu mare nerăbdare timp de câteva săptămâni. O cameră video a fost amplasată în jurul florii „Spike”, iar acel streaming video a atras peste 350.000 de accesări online, pregătind astfel publicul şi angajaţii Grădinii Botanice din Chicago pentru frenezia declanşată de înflorirea plantei „Alice”.

„Am fost cu siguranţă dezamăgiţi cu toţii atunci când Spike nu s-a deschis în urmă cu o lună şi ceva. Totuşi am putut să învăţăm multe lucruri din asta”, a spus Tim Pollak, un floricultor care a lucrat 12 ani pentru a aduce la inflorescenţă una dintre cele opt plante Amorphophallus titanum care trăiesc în Grădina Botanică din Chicago.

Mike Sarchet, în vârstă de 23 de ani, care a venit cu un prieten să o viziteze pe „Alice”, marţi seară, spune că a petrecut multe ore pe internet şi a aşteptat, în van, înflorirea lui „Spike”.

„Apoi, am văzut pe Facebook, astăzi (marţi, n.r.) că această plantă a înflorit în mod surprinzător şi mi-am spus: «Trebuie să merg acolo neapărat, imediat după ce ies de la serviciu»”, a spus vizitatorul american.

Grădina Botanică din Chicago a pus la dispoziţia vizitatorilor din serele sale un număr de şapte experţi care oferă explicaţii ştiinţifice despre aceste plante. Potrivit botanistului Tim Pollack, „Alice” a înflorit brusc marţi dimineaţă, emanând un miros puternic în primele ore ale dimineţii, însă apoi acel miros specific a devenit mai puţin persistent pe parcursul zilei.

Plantele Amorphophallus titanum, care prezintă cele mai mari inflorescenţe neramificate din lume, sunt originare din pădurile tropicale din Indonezia şi, în mediul lor natural, au nevoie de 10 ani pentru a înflori, iar apoi mor.

O parte din polenul produs de „Alice” – care poate fi conservat prin congelare timp de până la doi ani – va fi donat altor grădini botanice care deţin exemplare din această plantă rară.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ce este sindromul capului care explodează? Este mai comun decât crezi!
Ce este sindromul capului care explodează? Este mai comun decât crezi!
Test de cultură generală. De ce koala îmbrățișează mereu copacii?
Test de cultură generală. De ce koala îmbrățișează mereu copacii?
Astronomii ar fi înțeles de ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat
Astronomii ar fi înțeles de ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat
Războiul din Iran este cea mai gravă criză de petrol din istorie: „Luna aprilie va fi mult mai gravă”
Războiul din Iran este cea mai gravă criză de petrol din istorie: „Luna aprilie va fi mult mai gravă”
„Unabomber”, unul dintre cei mai temuţi terorişti din istorie
„Unabomber”, unul dintre cei mai temuţi terorişti din istorie
O operațiune militară pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz este nerealistă, a transmis Emmanuel Macron
O operațiune militară pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz este nerealistă, a transmis Emmanuel Macron
Rusia este pregătită să ajute la soluționarea războiului din Iran
Rusia este pregătită să ajute la soluționarea războiului din Iran
Coiful de la Coțofenești și brățările dacice, predate oficial autorităților din România
Coiful de la Coțofenești și brățările dacice, predate oficial autorităților din România
Celine Dion și-a anunțat revenirea pe scenă! Unde va concerta în această toamnă?
Celine Dion și-a anunțat revenirea pe scenă! Unde va concerta în această toamnă?
Probleme pentru echipajul Artemis 2 în drum spre Lună! Ce a transmis NASA?
Probleme pentru echipajul Artemis 2 în drum spre Lună! Ce a transmis NASA?
Cum miroseau ritualurile religioase din Roma Antică: „Este o invitație adresată zeilor și este, de asemenea, un fel de purificare”
Cum miroseau ritualurile religioase din Roma Antică: „Este o invitație adresată zeilor și este, de asemenea, un fel ...
Este violența înnăscută sau învățată? Un nou studiu încearcă să facă lumină!
Este violența înnăscută sau învățată? Un nou studiu încearcă să facă lumină!
O nouă cercetare dezvăluie legătura dintre stres și dependență
O nouă cercetare dezvăluie legătura dintre stres și dependență
Virusurile își ascultă reciproc conversațiile și uneori primesc informații false
Virusurile își ascultă reciproc conversațiile și uneori primesc informații false
Creierul oamenilor care consumă canabis și tutun are un volum mai mic
Creierul oamenilor care consumă canabis și tutun are un volum mai mic
Coiful de la Coțofenești a fost recuperat, anunță presa olandeză
Coiful de la Coțofenești a fost recuperat, anunță presa olandeză
Test de cultură generală. Câte insecte poate mânca o broască într-o zi?
Test de cultură generală. Câte insecte poate mânca o broască într-o zi?
O galaxie în care se formează stele emite vânturi cu viteze de peste 3 milioane de kilometri pe oră
O galaxie în care se formează stele emite vânturi cu viteze de peste 3 milioane de kilometri pe oră