Efectul Novaya Zemlya, fenomenul optic spectaculos care i-a bulversat secole întregi pe savanţi – FOTO+VIDEO

Pentru prima dată acest fenomen a fost observat în ianuarie 1597. A fost documentat de către comandantul echipajului unei nave olandeze, Willem Barents, care se afla în a treia expediţie în Arctica, căutând un evaziv coridor nord-estic, care leagă Oceanul Atlantic cu cel Pacific.

 

Din păcate, nava lui Barent nu s-a dus mai departe de această insulă, unde a rămas blocată in cauza gheţii, forţând echipajul să ierneze pe insulă. La data de 3 noiembrie, echipajul a văzut pentru ultima dată soarele la orizont. Ei se aşteptau să vadă soarele din nou tocmai pe 8 februarie.

 

 

Dar, la 24 ianuarie 1597, trei membri ai echipajului au văzut o bucăţică de soare cu două săptămâni înainte de întoarcerea lui prezisă. Căpitanul Barents nu i-a crezut, deoarece ştia că soarele era mult sub orizont. Trei zile mai târziu, soarele a apărut sub un alt aspect, iar Barents însuşi a asistat, împreună cu mai mulţi membri ai echipajului. Odată ce exploratorii au revenit în Ţările de Jos, Gerrit de Veer, unul dintre marinari a publicat notiţele de observare a acestor fenomene. Barents, din păcate, a murit în timpul călătoriei de întoarcere.

 

Noutăţile aduse de pe Novaya Zemlya (Lumea Nouă) s-au răspândit în toată comunitatea ştiinţifică. Aproape pretutindeni au fost privite cu neîncredere şi scepticism. Mulţi oameni de ştiinţă au respins observaţia, atribuindu-l unei erori în data menţionată, iar incidentul a fost în mare parte uitat. Numai Kepler a acceptat posibilitatea unor astfel de observaţii şi chiar a făcut o încercare surprinzător de bună de a o explica din perspectivă ştiinţifică.

 

Sursa foto: Mila Zinkova

 

Aproape 300 de ani mai târziu, în 1894, exploratorul norvegian Fridtjof Nansen a făcut o altă observaţie în legătură cu legendarul efect Novaya Zemlya în timpul expediţiei sale la Polul Nord. El a descris acest lucru în cartea sa „Farthest North”:

 

”Mirajul s-a arătat la început ca o dungă de foc la orizont, turtită, strălucitoare şi roşie; mai târziu, au existat două dungi, una deasupra celeilalte, cu un spaţiu întunecat între ele, apoi am putut vedea patru sau chiar cinci de astfel de linii orizontale direct una pe alta. Toate de o lungime egală. Observaţia astronomică pe care am notat-o după amiază a arătat că soarele trebuie să fie, în realitate, la 2 ° 22 ‘ sub linia Orizontului. Nu ne putem aştepta să vedem discul său deasupra gheţii mai înainte de marţi, cel mai devreme”, a notat Fridtjof Nansen în cartea sa.

 

Efectul Novaia Zemlia a fost observat , mai târziu, din nou, de data aceasta de celebrul Ernest Shackleton, în timpul ultimei sale expediţii în Antarctica în 1914-1917. Shackleton a văzut soarele la şapte zile după ce acesta s-a ascuns după orizont, iar apoi din nou două luni mai târziu, cu cinci zile înainte de ziua în care se aşteptau să revadă soarele. A fost observat apoi în 1956, iar 5 ani mai târziu s-a demonstrat că Efectul Novaya Zemlya este într-adevăr autentic.

 

Sursa foto: www.atoptics.co.uk

Efectul Novaya Zemlya apare atunci când condiţiile necesare pentru apariţia unui miraj sunt inversate. Un miraj are loc atunci când aerul din apropierea solului se încălzeşte, în timp ce Efectul Novaya Zemlya se produce atunci când aerul de deasupra suprafeţei îngheţate se răceşte.

 

 

Razele luminii solare pătrund în stratul mai rece şi sunt canalizate de curbura Pământului prin reflexie internă totală. Acest efect se poate produce pe distanţe de până la câteva sute de kilometri. Poate fi observat doar în apropierea polilor, dar ocazional a fost observat şi mai departe, spre coasta Californiei, unde inversiunile puternice rezultau din combinarea curenţilor reci marini şi aerul cald terestru.