Cernobîl, după 30 de ani. RADIOGRAFIA celui mai mare dezastru nuclear din istorie. Care au fost efectele acestuia de-a lungul ultimelor trei decenii – FOTO + VIDEO

Contextul 

26 aprilie 1986: o explozie puternică distruge reactorul cu numărul 4 al Centralei Nucleare ,,Vladimir Illyich Lenin” de la CernobÎl. Astăzi, la 30 de ani de la producerea dezastrului, se estimează că aproximativ 5 milioane de oameni locuiesc în zone contaminate încă cu radiaţii. 

• Ziua în care Rusia l-a regăsit pe Ţareviciul Alexei, ucis de bolşevici la 14 ani
• Cum s-au răzbunat germanofilii pe membrii guvernul român care au hotărât intrarea în război împotriva Puterilor…

Galerie foto

vezi galeria
10 foto

În apropierea zonei în care funcţiona instalaţia se află oraşul Pripyat. Acesta a fost fondat la data de 4 februarie 1970, cu scopul de a adăposti muncitorii care urmau să muncească în cadrul centralei nucleare de la Cernobîl. După producerea accidentului, toţi cei aproximativ 49.400 de locuitori au fost evacuaţi şi obligaţi să locuiască într-o nouă localitate, construită special pentru ei, Slavuitch. 

Pripyat, înainte de producerea dezastrului (Foto:gizmodo.com/pripyat-city.ru)

Ca urmare a faptului că nivelul de radiaţii prezent în zonă este extrem de ridicat, Pripyat a fost inclus într-o zonă de protecţie. O dată pe an, în jurul datei de 26 aprilie, foştii locuitori ai oraşului au permisiunea a reveni aici, însă doar pentru o durată foarte scurtă de timp. 

Fostul complex energetic se află astăzi pe teritoriul Ucrainei, la o distanţă de circa 130 km nord de Kiev şi 20 km sud faţă de graniţa cu Belarus. Centrala era compusă din patru reactoare nucleare de tip RBMK-1000, a căror realizare a durat în total 13 ani (1970-1983). În momentul producerii accidentului, alte două reactoare se aflau în construcţie.

Declanşarea celui mai mare accident nuclear din istorie

Accidentul s-a produs ca urmare a neglijenţei operatorilor care coordonau activitatea reactoarelor. Cu o zi în urmă, inginerii puseseră dispozitivele în funcţiune la o energie foarte scăzută, fără a ţine cont de măsurile de siguranţă care se impuneau în acea situaţie. 

Reactoarele folosite erau fabricate pentru a produce atât energie electrică, cât şi energie nucleară, prin fisiunea atomilor de putoniu. Dispozitivele erau diferite faţă de cele folosite la acea vreme, deoarece funcţionau pe baza unor moderatoare cu grafit şi răcitoare de apă. Aceste modele de reactoare erau extrem de instabile atunci când funcţionau la energie scăzută. Operatorii nu au ţinut cont de acest lucru, iar când au încercat să oprească dezastrul era deja mult prea târziu.

În dimineaţa zilei de sâmbătă, 26 aprilie 1986, la ora locală 01:23 (ora României 01:23), reactorul cu numărul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl a explodat, trei dintre muncitorii aflaţi în apropiere murind pe loc. Specialiştii estimează că în urma producerii detonaţiei, nivelul de radiaţii din atmosferă atinsese 14 exabecquerel (140 de milioane de triliarde de nuclee dezintegrate pe secundă). 

Centrala nucleară de la Cernobîl, în 1986. În prim-plan, reactorul 4 după explozie (Foto:theatlantic.com)

Se estimează că întreaga cantitate de gaz xenon, jumătate din cantitatea de iod şi cesiu şi aproximativ 30 de procente din materialul radioactiv utilizat în reactorul cu numărul 4 (alimentat în acel moment cu 192 de tone de combustibil) au fost eliberate în atmosferă. Autorităţile sovietice au făcut public accidentul de-abia după ce specialiştii care operau în cadrul centralei nucleare din Fosmark (localizată la aproximativ 1000 km faţă de Cernobîl, în Suedia) au constatat că nivelul de radiaţii este foarte mare. 

După accident, circa 600.000 de persoane au fost implicate în operaţiunile de salvare a celor afectaţi, dar şi pentru curăţarea zonei. În anul 1991, autorităţile ucrainene au decis să închidă reactorul cu numărul 2. Celelalte dispozitive şi-au încheiat activitatea în 1996, respectiv 2000. 

Consecinţele se resimt şi astăzi

Conform unui raport întocmit anul trecut de specialiştii Greenpeace, locuitorii oraşelor din apropierea zonei în care s-a produs accidentul consumă şi astăzi alimente contaminate cu izotopi precum cesiu-137 şi stronţiu-90. Reprezentanţii organizaţiei susţin că acestă problemă va persista încă multe decenii sau chiar secole de acum înainte. Pe de altă parte, localnicii din vecinătatea fostei centrale nucleare se simt neputincioşi: ,,Avem lapte şi pâine pe care o coacem noi înşine. Da, este cu radiaţii. Totul aici este iradiat. Bineînţeles că mă îngrijorează, dar ce pot face?”, declara Halina Chmulevych, o locuitoare din regiunea ucraineană Rivne, pentru raportul Greenpeace. 

În primele zile de după producerea accidentului, substanţele radioactive au fost detectate numai pe teritoriul Ucrainei, însă în foarte scurt timp, ele au început să afecteze şi celelalte ţări ale Europei. Studii ulterioare, realizate în ţări precum Federaţia Rusă, Polonia şi Belarus, arătau că peste 1 milion de oameni suferă de boli asociate cu expunerea la radiaţii. 

Răspândirea substanţelor radioactive pe întreg cuprinsul Europei, la data de 3 mai 1986 (Foto:chernobylgallery.com)

Substanţele radioactive au afectat în bună măsură şi ţările scandinave. În Norvegia au fost detectate cantităţi importante de cesiu-137, îndeosebi în zonele în care membrii populaţiei Sami îşi cresc renii. Aceste animale pasc în regiunile de tundră, în care substanţa radioactivă a ajuns prin intermediul precipitaţiilor atmosferice. Cu toate acestea, susţin specialiştii norvegieni, cel puţin în acest an, carnea renilor poate fi consumată în siguranţă, deoarece nu depăşeşte limita de 3000 de becquerel impusă de guvernul de la Oslo. 

Printre statele afectate de radiaţiile radioactive eliberate în urma accidentului de la Cernobâl se numără şi România. Între 1986 şi 1994, Institutul de Sănătate Publică realiza un studiu, prin intermediul căruia s-a încercat identificarea efectelor dezastrului din Ucraina asupra sănătăţii copiilor cu vârste cuprinse între 0 şi 6 ani. Principala problemă pe care au observat -o specialiştii români la acea vreme a fost faptul că indivizii studiaţi aveau sistemul osteoarticular mult mai sensibil, în comparaţie cu copiii născuţi înainte de data producerii exploziei. 

După 25 de ani, omenirea a fost martora unui nou accident nuclear. Iminenţa producerii unui nou dezastru rămâne valabilă

Vineri, 11 martie 2011, la ora locală  14:46 (ora României 05:46), un cutremur cu o magnitudine de 9,1 pe scara Richter se producea în largul coastei de est a regiunii japoneze Tohoku. Seismul a declanşat valuri puternice de tsunami, care atingeau, la un moment dat chiar şi 10 metri în înălţime. Atunci, patru dintre cele şase reactoare ale centralei nucleare ,,Fukushima Daiichi”, localizată în prefectura Fukushima din Japonia, au fost afectate. Acesta a fost cel mai mare dezastru nuclear din istorie, după cel produs la Cernobîl. 

În urma dezastrului de la Fukushima, peste 19.000 de persoane şi-au pierdut viaţa. Autorităţile japoneze au început să cureţe zona încă din anul 2011, însă toţi roboţii implicaţi în această operaţiune au cedat. Problema contaminării a afectat nu numai populaţia umană care locuieşte în vecinătatea centralei nucleare, ci şi fauna din împrejurimi. S-a dovedit că mistreţii din zonă au fost contaminaţi cu cesiu-137, motiv pentru care vânătorii nu se pot apropia de ei pentru a-i ucide. Problema este cu atât mai mare cu cât numărul acestor animale s-a triplat în ultimii 5 ani: ,,Mistreţii şi ratonii au fost cei care au profitat de zona de evacuare, intrând în casele goale din zonele afectate de dezastru şi utilizând aceste locuri pentru reproducere sau pe post de vizuini”, a declarat profesorul Okuda Keitokunin (Universitatea din Fukushima), pentru publicaţia japoneză Mainichi. 

Imagine din timpul producerii accidentului de la Fukushima Daiichi (Foto:opensourceinvestigations.com)

Începând cu anul 1989, peste 1000 de ingineri ruşi au vizitat centralele nucleare din vestul Europei şi SUA, pentru a fi la curent cu ultimele noutăţi din domeniul industriei atomice. În acest sens, au fost semnate până acum circa 50 de acorduri de colaborare între Federaţia Rusă şi ţările din Europa Occidentală. Majoritatea acestor contracte au fost încheiate sub auspiciile Asociaţiei Mondiale a Operatorilor Nucleari (WANO), un organism înfiinţat în anul 1989 şi care, în momentul de faţă, include 130 de furnizori de energie nucleară din peste 30 de ţări. 

Conform unui raport publicat la data de 23 aprilie 2014, de către specialiştii Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, în lume existau 435 de reactoare nucleare funcţionale, amplasate în 31 de ţări. Printre statele în care se produce energie nucleară se numără: Australia, Canada, China, Franţa, Germania, Iran, Israel, Japonia, Federaţia Rusă, dar şi România. Cercetătorii de la MIT susţin că până în anul 2055, în patru dintre aceste ţări urmează să se producă accidente nucleare de proporţii. 

Vă mai recomandăm şi: Noi informaţii de la Cernobîl, locul celui mai devastator dezastru nuclear al tuturor timpurilor – VIDEO

                                 Au trecut 29 de ani de la accidentul centralei Cernobîl. Dezastrul nuclear care a amuţit o lume întreagă – IMAGINI DE ARHIVĂ

                                  Cum arată acum zona interzisă de lângă Cernobîl? Imagini filmate cu o dronă (VIDEO)