Home » Maratoanele Descopera » Mari întrebări » Cum se spune corect: Paştele sau Paştile?

Cum se spune corect: Paştele sau Paştile?

Cum se spune corect: Paştele sau Paştile?
Publicat: 29.04.2016
Alexandru Ciolan este specialistul în „misterele cuvintelor” al „Ziarului de duminică” şi ne lămureşte:

Cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii, praznicul praznicelor, duminica duminicilor figurează în calendarele ortodoxe ca „Învierea Domnului“ sau, glosată între paranteze, ca „Sfintele Paşti”. Următoarele două zile, lunea şi marţea, scrise tot cu roşu (deci tot de sărbătoare), sunt numite însă „a doua” şi, respectiv, „a treia zi de Paşti”. Procedând în felul acesta, Biserica îşi afirmă preferinţa pentru numele cel mai acoperitor pentru conţinutul actual al sărbătorii (Învierea Domnului), făcând totodată concesie numelui nu foarte transparent şi, la urma urmelor, nici foarte fericit ales, impus însă de tradiţie (Paşti).

Ediţia cea mai recentă (a doua, din 2005) a „Dicţionarului ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române” spune că numele sărbătorii este substantiv propriu masculin, că are la singular forma „Paşte”, iar la plural, forma „Paşti”, şi pentru masculin, şi pentru feminin (spunem deopotrivă „Sfinţii Paşti” sau „Sfintele Paşti”). Cum s-a ajuns la situaţia neobişnuită ca un substantiv masculin la singular să fie, la plural, şi masculin, şi feminin? Sau, altfel spus, să fie şi masculin şi neutru? Pentru a explica aceasta, vom urmări mai întâi istoria formală a cuvântului. (Exemplele sunt scoase din „Dicţionarul limbii române”, îndeobşte cunoscut ca Dicţionarul Academiei.)

În primele noastre texte scrise întâlnim exclusiv forme de plural, articulat sau nu („pastille”, „paştilor”, „paşti”), explicabil prin pluralul lat. „paschae” (cu desinenţa de plural -ae/-e trecută la -i încă din latina populară). Astfel, la Coresi, de pildă („Carte de învăţătură”, 1581) aflăm: „Acestea sunt paştile de bucurie şi de veselie” (datorită adjectivului pronominal „acestea” putem stabili că este vorba de un feminin); în Noul Testament din 1648 găsim: „sărbătoarea azimelor care să cheamă pastille”. Pentru singular, prima formă atestată în textele vechi este „pasha”, dar acesta este un cuvânt diferit, provenit nu din latină, ci din neogrecul „pasha” – apare, de pildă, într-un document slavo-român din Ţara Românească de la 1575, apoi la Dosoftei, în „Viaţa şi petreacerea svinţilor” (1682): „Dzi de adevărată pasha”. Singularul „paste”, format de la pluralul „paşti” (după modelul alternanţei -şte/-şti din, de pildă, cleşte/cleşti, peşte/peşti), apare în texte ceva mai târziu, parcă spre a confirma că nu este forma primară. În Biblia din 1688, pentru Paştele evreiesc se foloseşte de obicei forma de singular „Pasha” (din greacă), dar şi forma de sorginte latină, „Paşte”, refăcută după pluralul „Paşti” – în Numeri 9, 10, de pildă, găsim: „va face Paştele Domnului în luna a doao“.


Textul integral al articolului este disponibil aici.

Alexandru Ciolan (n. 1952, Bucureşti). Filolog (absolvent de spaniolă-română al Universităţii Bucureşti). Profesor navetist (Alexandria, Teleorman, 1977-78), corector, apoi redactor-traducător la revista „Lumea” (1978-83), redactor la Editura Politică şi ulterior la Editura Humanitas (1983-1991), editor şi administrator al Editurii Logos (din 1992). Traducător şi publicist. Zona de interes principală: lexicologia, lexicografia. Preferinţe muzicale: Buena Vista Social Club, Elis Regina, Chavela Vargas, Liviu Vasilică, Maria Lătăreţu, Fărâmiţă Lambru, Dire Straits. Pasiuni: gătitul şi conservele de casă. Dorinţe: să aibă nepoţi. Are un nepot.

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor
Rechinul care poate trăi 400 de ani: este cel mai longeviv vertebrat cunoscut de pe Pământ
Rechinul care poate trăi 400 de ani: este cel mai longeviv vertebrat cunoscut de pe Pământ
ADN-ul străvechi dezvăluie cum s-a schimbat Europa după căderea Romei
ADN-ul străvechi dezvăluie cum s-a schimbat Europa după căderea Romei
Descoperire istorică pentru fizica modernă! Ce au observat oamenii de știință pentru prima dată?
Descoperire istorică pentru fizica modernă! Ce au observat oamenii de știință pentru prima dată?
Cercetătorii au creat plasticul care se evaporă la căldură și se reasamblează singur
Cercetătorii au creat plasticul care se evaporă la căldură și se reasamblează singur
„Spin & Splash by CSID.ro”, două zile de sport, joacă, sănătate și surprize pentru întreaga familie, la THERME București
„Spin & Splash by CSID.ro”, două zile de sport, joacă, sănătate și surprize pentru întreaga familie, la THERME ...
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare
China pregătește o nouă misiune pe Lună
China pregătește o nouă misiune pe Lună
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări romane necunoscute?
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări ...
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători de la Marea Neagră
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători ...
Cercetătorii au descoperit un secret, vechi de 3,7 miliarde de ani, al vieții timpurii
Cercetătorii au descoperit un secret, vechi de 3,7 miliarde de ani, al vieții timpurii
Unul dintre cele mai reci locuri din Univers se găsește chiar aici pe Pământ
Unul dintre cele mai reci locuri din Univers se găsește chiar aici pe Pământ
Trei minute de sprint sunt mai eficiente decât 90 de minute de exerciții moderate, indică un studiu
Trei minute de sprint sunt mai eficiente decât 90 de minute de exerciții moderate, indică un studiu
Test de cultură generală. Care este cea mai bogată familie din lume?
Test de cultură generală. Care este cea mai bogată familie din lume?
Un mineral care formează rubine și safire, descoperit de roverul Perseverance pe Marte
Un mineral care formează rubine și safire, descoperit de roverul Perseverance pe Marte
O biserică din Polonia lasă șoferii să plătească parcarea prin rugăciune
O biserică din Polonia lasă șoferii să plătească parcarea prin rugăciune
O ceartă în familie din cauza unui telefon iPhone s-a sfârșit tragic
O ceartă în familie din cauza unui telefon iPhone s-a sfârșit tragic