Cele două asasinate ale lui Nicolae Iorga

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Acestui interval dramatic din istoria României îi este dedicat volumul N. Iorga 1940-1947 (antologie, îngrijirea ediţiei, note şi comentarii Valeriu şi Sanda Râpeanu, introducere de Valeriu Râpeanu), care reuneşte documente oficiale, articole de presă, cuvântări, fragmente de jurnal consacrate marelui istoric, reconstituind destinul receptării vieţii şi operei sale, din momentul asasinării ( 27/28 noiembrie 1940) până în 1947. Aşa cum se precizează în Argument, lucrarea este mai mult decât o simplă culegere cronologică de texte dedicate lui Iorga în perioada amintită, ci „prima tentativă de oferi cititorului o perspectivă istorică, întemeiată pe cunoaşterea directă a surselor, a textelor din primii şapte ani ai existenţei sale postume. Epocă marcată de seisme privind întreaga noastră societate.”

Posteritatea marelui om de cultură începe sub auspicii tragice: guvernarea vremii nu a permis publicarea nici unui articol în zilele următoare morţii sale. În aceste circumstanţe, autorii încep trecerea în revistă a evenimentelor preluând din jurnalele intime ale contemporanilor paragrafele care consemnează asasinatul. Secvenţele iniţiale ale lucrării urmăresc nu reconstituirea propriu-zisă a crimei, ci radiografierea factorilor care au condus la uciderea istoricului, precum şi relevarea atitudinii sale ferme, consecvente faţă de extremism.

Primul capitol al volumului reproduce şi comentează articolele polemice Iorga vs. Nae Ionescu publicate în „Neamul românesc” respectiv „Cuvântul” în perioada februarie – martie 1938, urmate de seria de articole vehemente ale istoricului din mai acelaşi an contra mişcării legionare şi, ca un corolar, de scrisoarea trimisă de Corneliu Zelea Codreanu personal savantului. Succesiunea documentelor selectate conturează atmosfera sumbră, ameninţătoare din societatea românească a momentului, când se încerca acreditarea ideii că vinovat de „persecuţiile” la care a fost supusă Garda de Fier în ultimii doi ani ai domniei lui Carol al II-lea, ca şi de uciderea conducătorului mişcării legionare, Corneliu Zelea Codreanu, ar fi însuşi marele istoric, legitimând astfel crima ce se prefigura.

„Asasinarea morală “, cel de al doilea capitol al cărţii, reconstituie ultimele trei luni ale existenţei savantului, adevărată Golgotă înaintea martiriului, când calomniile şi atacurile furibunde urmăreau un singur scop: crearea statutului de vinovat moral pentru tot ceea ce Garda de Fier suferise din partea autorităţilor între 1938 şi 1940. Sunt reproduse, în ordine cronologică, articole apărute în presa legionară după 6 septembrie 1940, scrise pe un ton agresiv, dezlănţuire de trivialităţi şi invective, dar şi documente oficiale ale Tribunalului Militar Corp II de armată, ca răspuns la scrisoarea trimisă de istoric. Concluzia autorilor este fără echivoc: „Nu mai exista niciun dubiu că asasinatul fusese pregătit metodic, că se crease starea de spirit care să-l înscrie pe N. Iorga printre cei ce avuseseră rolul principal, de instigatori ai faptelor cauzatoare morţii fruntaşilor legionari.”

Capitolul consacrat nemijlocit morţii tragice a marelui istoric debutează cu un Comunicat al Preşedinţiei Consiliului de Miniştri care informează sec asupra asasinării lui Virgil Madgearu şi Nicolae Iorga. Urmat de comentariul concis al autorilor: „Nimic altceva n-a fost îngăduit să apară în presa vremii.”  În vederea clarificării situaţiei create, este citată cercetarea arhivelor S.R.I. de către istoricul Petre Ţurlea care a investigat cum şi în ce termeni au fost interzise referirile la moartea lui N. Iorga. Tentativa de a include în anumite ziare informaţii redactate altfel decât comunicatul oficial, sau de a anunţa ziua şi locul înhumării au fost respinse de cenzură! Tot Petre Ţurlea confruntă amintirile celor care au participat la înmormântare cu rapoartele Siguranţei stabilind numărul aproximativ al celor prezenţi – cca. 2.000 de persoane!

Sunt reproduse, în continuare, documente importante ale momentului: Proclamaţii ale Comandantului Mişcării legionare, Horia Sima, Comunicatul Consiliului de Miniştri, fragmente din Jurnalul Mareşalului Ion Antonescu, dar şi al lui Liviu Rebreanu, Memoriul adresat Mareşalului de Iuliu Maniu, Preşedintele Partidului Naţional- Ţărănesc, la data de 4 decembrie 1940. Cronologia evenimentelor ajunge şi la momentul 15 mai 1941, când Academia Română ridică lespedea interdicţiei oficiale şi îl comemorează pe savant. Publicarea elogiilor academice rostite cu acel prilej este însoţită şi de consemnarea a două detalii semnificative: absenţa de la ceremonie a mareşalului Antonescu şi absenţa din cuvântarea suveranului, Mihai I, a numelui lui… Nicolae Iorga !!!

Citeşte contnuarea în Ziarul Financiar!