Home » D:News » Mantaua Pământului se răceşte mai repede decât s-a crezut până acum

Mantaua Pământului se răceşte mai repede decât s-a crezut până acum

Publicat: 23.12.2016
Crusta oceanică nou-formată este mai subţire decât cea veche, conform cercetărilor. Această subţiere indică faptul că mantaua Pământului se răceşte mai repede decât s-a crezut până acum

Studiile arată că grosimea crustei vulcanice nou-formate s-a subţiat în ultimii 170 milioane de ani. La un simpozion al American Geophysical Union, cercetătorii au menţionat că această crustă nou formată se răceşte de două ori mai repede decât s-a crezut anterior.

Acest proces oferă informaţii preţioase cu privire la modul în care plăcile tectonice moderează temperatura internă a planetei, conform spuselor lui Harm Van Avendonk, co-autor al acestui studiu şi un geofizician de la Universitatea Texas din Austin.

Descoperirea este fascinantă, deşi multe informaţii lipsesc, pentru că măsurarea grosimii crustei oceanice necesită studii seisimice. De asemenea, poate explica de ce supercontinentele precum Pangea s-au rupt.

Mantaua Pământului este constituită din rocă fierbinte (500 – 900 grade Celsius la partea superioară), sub presiuni ridicate. Când acest material urcă spre suprafaţa pământului, presiunea scade şi roca începe să se topească. Acest material poate urca la suprafaţa planetei prin rifturile oceanelor şi poate construi crustă nouă. Când temperatura mantalei este mai ridicată, crusta formată este mai groasă.

Comparând crusta de acum cu cea de acum 170 milioane de ani s-a observat că cea veche este mai groasă cu 1,7 km. Analizele chimice pe rocile formate din lavă arată că mantaua s-a răcit cu 6-11 grade la fiecare 100 de milioane de ani în ultimii 2,5 miliarde de ani. Dar din Jurasicul mediu (170 mil. ani), mantaua s-a răcit în medie cu 15-20 de grade Celsius pe 100 de milioane de ani.

Sursa: Science News

Cercetătorii au emis ipoteza că plăcile tectonice cauzează această răcire. Prin formarea de crustă nouă şi scufundarea plăcilor tectonice, mantaua pierde căldură. S-a observat că mantaua de sub Oceanul Pacific (zonă cu puţină activitate tectonică) s-a răcit cu 13 grade Celsius per 100 milioane de ani, iar mantaua de sub Oceanul Atlantic s-a răcit cu 37 de grade Celsius per 100 de milioane de ani.

Un factor important în variaţia de temperatură a mantalei este reprezentat de supercontinente. Oceanul Atlantic şi Oceanul Indian au apărut ca urmare a ruperii Pangeei. Înainte de acest proces, mantaua de dedesubt a putut să-şi ţină temperatura înaltă, datorită grosimii ridicate a crustei continentale. În momentul ruperii, mantaua de sub crusta oceanelor nou-formate s-a răcit rapid, în timp ce scăderea temperaturii mantalei de sub Oceanul Pacific a rămas constantă.

De asemenea, acumularea de căldură sub crustele continentale (ca în cazul Pangeei), într-un timp îndelungat, duce la ruperea acestora. Laurent Montesi, un om de ştiinţă de la Universitatea din Maryland, susţine că „acest lucru poate explica de ce un continent se rupe după 100 de milioane de ani”.

Sursa: Science News

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Crusta stelara este de 10 miliarde ori mai puternica decat otelul

O placă tectonică necunoscută până acum a fost descoperită în Marea Filipinelor. Are o vechime similară cu cea a dinozaurilor

Romania, punct fierbinte pe harta cutremurelor

Cercetătorii vor să sape până ajung la mantaua Pământului!

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Oamenii de știință ar fi la un pas să producă alimente din aer
Oamenii de știință ar fi la un pas să producă alimente din aer
Dunărea este la cel mai scăzut nivel din ultimii 30 de ani
Dunărea este la cel mai scăzut nivel din ultimii 30 de ani
NASA a selectat patru noi misiuni pe Lună pentru o viitoare bază permanentă
NASA a selectat patru noi misiuni pe Lună pentru o viitoare bază permanentă
Cum a fost decontaminat laboratorul lui Marie Curie pentru a fi transformat în muzeu?
Cum a fost decontaminat laboratorul lui Marie Curie pentru a fi transformat în muzeu?
Există extratereștri pe exoplaneta K2-18b? Oamenii de știință tocmai au scanat-o în căutarea unor semnale
Există extratereștri pe exoplaneta K2-18b? Oamenii de știință tocmai au scanat-o în căutarea unor semnale
Roverul Perseverance de la NASA tocmai a finalizat, în premieră, un maraton pe Marte
Roverul Perseverance de la NASA tocmai a finalizat, în premieră, un maraton pe Marte
„Războiul” dintre oameni și elefanți este pe cale să înceapă. Care este motivul?
„Războiul” dintre oameni și elefanți este pe cale să înceapă. Care este motivul?
Revoluția Franceză a fost declanșată de un fenomen regăsit și astăzi în societățile noastre
Revoluția Franceză a fost declanșată de un fenomen regăsit și astăzi în societățile noastre
De ce noul film „Odiseea” al lui Christopher Nolan a stârnit controverse înainte de premieră
De ce noul film „Odiseea” al lui Christopher Nolan a stârnit controverse înainte de premieră
Paralizia alegerii: de ce prea multe opțiuni ne fac uneori mai puțin mulțumiți
Paralizia alegerii: de ce prea multe opțiuni ne fac uneori mai puțin mulțumiți
Ești dreptaci sau stângaci? Un nou studiu sugerează că nu creierul decide asta
Ești dreptaci sau stângaci? Un nou studiu sugerează că nu creierul decide asta
Fumatul și vapatul reduc condiția fizică a tinerilor cu 15%, au descoperit cercetătorii
Fumatul și vapatul reduc condiția fizică a tinerilor cu 15%, au descoperit cercetătorii
De Ce Inteligența Artificială Nu Produce Valoare Fără Oameni Pregătiți (P)
De Ce Inteligența Artificială Nu Produce Valoare Fără Oameni Pregătiți (P)
Test de cultură generală. Care este diferența dintre praf de copt și bicarbonat de sodiu?
Test de cultură generală. Care este diferența dintre praf de copt și bicarbonat de sodiu?
Ceva ciudat se întâmplă cu cel mai mare satelit natural al lui Pluto
Ceva ciudat se întâmplă cu cel mai mare satelit natural al lui Pluto
O nouă modă printre femeile divorțate. Ce fac cu inelele de logodnă?
O nouă modă printre femeile divorțate. Ce fac cu inelele de logodnă?
Secetă excepțională în Franța: „Aceasta este o situație fără precedent”
Secetă excepțională în Franța: „Aceasta este o situație fără precedent”
Companiile aeriene înăspresc regulile pentru călătorii cu baterii externe. Ce trebuie să știi?
Companiile aeriene înăspresc regulile pentru călătorii cu baterii externe. Ce trebuie să știi?