Home » D:News » Emiratele Arabe Unite a interzis folosirea tigrilor, gheparzilor şi leilor ca animale de companie

Emiratele Arabe Unite a interzis folosirea tigrilor, gheparzilor şi leilor ca animale de companie

Publicat: 15.01.2017
Gheparzii, tigrii şi leii au fost interzişi ca animale de companie în Emiratele Arabe Unite, potrivit unei noi legi, iar persoanele care o încalcă pot fi sancţionate cu amendă de 136.000 de dolari sau cu închisoare, informează CNN.

Emiratele Arabe Unite au aprobat o lege prin care este interzisă posesiunea şi comerţul de animale sălbatice şi periculoase. În cazul în care este observată o persoană plimbându-şi animalul de companie exotic, acesta este confiscat, iar stăpânul riscă până la şase luni de închisoare, potrivit textului de lege obţinut de CNN. Noua lege, adoptată după mai mulţi ani de presiuni din partea grupurilor pentru protecţia animalelor, a intrat deja în vigoare şi obligă proprietarii de animale exotice să le predea autorităţilor.

Posesiunea de animale de companie exotice a fost considerată un simbol al Emiratelor Arabe Unite. Persoanele cu venituri importante obişnuiau să îşi plimbe tigrii pe plaje publice din Emiratele Arabe Unite şi să publice imagini pe reţelele de socializare etalându-şi colecţia de animale exotice.

Sursa: Mediafax

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Incendiu puternic la o clădire a Circului Globus. Cel puţin 11 animale au murit, printre care doi tigri. Reacţia conducerii Circului

Descoperire şocantă în celebrul templu al tigrilor din Thailanda. ”Se întâmplă ceva sinistru aici” – FOTO+VIDEO

Renumitul templu budist din Thailanda va rămâne fără tigri – FOTO

Modul de gândire al unui tigru şi principiile lui de viaţă vă pot ajuta să începeţi o săptămână corect

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?

Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle

16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear

De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul

Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani

14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului

Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință

De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă

Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier

În ce țară vor putea fi văzute prețurile combustibililor direct în Google Maps?

Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au turnat 300.000 de litri de apă sărată într-o pădure

Italia este „invadată” de mașini cu numere străine. Mașinile din care țări sunt în top?

Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani

Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?

Ce s-a întâmplat după ce un fulger a lovit un avion cu peste 100 de pasageri?

Un mecanic italian explică la câți kilometri trebuie să schimbi uleiul de motor ca să nu afectezi turbina

Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie

Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer