Home » D:News » Cât rău ne pot face momentele de furie

Cât rău ne pot face momentele de furie

Cât rău ne pot face momentele de furie
Publicat: 14.02.2017
Emoţiile pot declanşa la nivelul organismului numeroase afecţiuni, de la cele mai uşoare, până la boli grave.

Atacurile de panică, stările de anxitate şi depresia sunt doar câteva dintre afecţiunile prin care organsimul încearcă să se descarce. Gravitatea bolii este dată de natura emoţiei, intensitatea ei şi perioada de timp în care a fost înmagazinată, iar transpunerea bolii în plan fizic poate dura şi câţiva ani, scrie Gândul.

„Rostul bolilor fizice este acela de a conştientiza suferinţele sufleteşti. De multe ori, nu dăm importanţă unei suferinţe sufleteşti, o ignorăm şi credem că aceasta nu se poate transforma într-o boală fizică. Din contră, cu cât lăsăm mai mult timp o afecţiune sufletească netratată, cu atât mai intens va fi procesul de somatizare. Boala sufletească se va transforma în boală fizică, nu imediat, dar în câteva luni sau ani. Avem două posibilităţi de a trata suferinţele sufleteşti şi a le impedica să escaladeze în boli fizice: 1). prin tratament medicamentos, însă acesta nu descarcă emoţiile, ci doar le inhibă, iar la un moment dat există marele risc ca acestea să recidiveze sub o formă sporită. În timp, organismul va deveni imun la tratamentul medicamentos; 2). prin psihoterapie, cu ajutorul căreia putem identifica cauzele psihologice primare care au condus la această condiţie”, consideră psihologul Laura Maria Cojocaru. 

Frica – o îngrijorare simţită în legătură cu un pericol real sau imaginar. „Persoanele care simt frică sunt tensionate, lipsite de curaj, au o vulnerabilitate interioară, sunt focalizate mai degrabă pe aşteptările celorlalţi decât pe ale lor, simt că nu se pot baza aproape pe nimeni şi nimic. Frica neprelucrată se manifestă la nivelul stomacului şi al rinichilor, zona lombară, uneori şi la nivelul gâtului, dacă are legătură cu ceva ce vrem să spunem”, consideră psihologul Cojocaru.

Neiertarea  – apare ca o incapacitate de a merge mai departe, de a înţelege că oamenii sunt supuşi greşelii. „Persoanele care nu iartă cred că răul produs nu se mai poate repara sau nu îşi doresc să încurajeze un comportament defectuos.  Nu este vorba nici de acceptarea comportamentului, nici de încurajarea lui, ci de acea linişte interioară, care decurge din eliberarea minţii de imaginea ”răufăcătorului”, de atenţia acordată propriei sănătăţi şi de direcţionarea minţii către căutarea de soluţii. Uneori un rău produs nu se mai poate repara concret, pentru că nu putem da timpul înapoi, dar putem învăţa să ne bucurăm de viaţă în continuare şi să facem lucruri noi. Neiertarea slăbeşte sistemul imunitar şi aduce boala. În general, partea afectată este inima”, afirmă specialistul.

Citeşte continuarea în Gândul!

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Pentru prima dată, cercetătorii ar fi detectat un obiect masiv în Centura Kuiper
Pentru prima dată, cercetătorii ar fi detectat un obiect masiv în Centura Kuiper
Este sau nu adevărat că 1 din 200 de bărbați este un descendent direct al lui Ginghis Han?
Este sau nu adevărat că 1 din 200 de bărbați este un descendent direct al lui Ginghis Han?
Creierul are mai multe sisteme de apărare decât am crezut, indică un studiu
Creierul are mai multe sisteme de apărare decât am crezut, indică un studiu
Cât timp ar putea trăi pe Marte microbii de pe Pământ?
Cât timp ar putea trăi pe Marte microbii de pe Pământ?
Oamenii de știință au aflat cum comunică omizile cu furnicile
Oamenii de știință au aflat cum comunică omizile cu furnicile
Cea mai veche vomă fosilizată dezvăluie victimele unei vânători vechi de 290 de milioane de ani
Cea mai veche vomă fosilizată dezvăluie victimele unei vânători vechi de 290 de milioane de ani
Un coral negru gigant, vechi de 400 de ani, i-a uimit pe cercetătorii marini din Noua Zeelandă
Un coral negru gigant, vechi de 400 de ani, i-a uimit pe cercetătorii marini din Noua Zeelandă
Un studiu a descoperit că senzorii anvelopelor mașinii ar putea fi folosiți pentru a te urmări
Un studiu a descoperit că senzorii anvelopelor mașinii ar putea fi folosiți pentru a te urmări
Un parazit care nu mai fusese văzut la oameni provoacă o serie de simptome diverse și ciudate
Un parazit care nu mai fusese văzut la oameni provoacă o serie de simptome diverse și ciudate
Copilul tău este pretențios la mâncare? Iată ce trebuie să faci!
Copilul tău este pretențios la mâncare? Iată ce trebuie să faci!
Test de cultură generală. Care a fost prima democrație din istorie?
Test de cultură generală. Care a fost prima democrație din istorie?
Cea mai mare fotografie făcută vreodată cu rețeaua de telescoape ALMA dezvăluie ce se ascunde în „inima” Căii Lactee
Cea mai mare fotografie făcută vreodată cu rețeaua de telescoape ALMA dezvăluie ce se ascunde în „inima” Căii Lactee
Cel mai toxic oraș de pe Pământ: cum a decăzut de la 10.000 de locuitori și a rămas un oraș-fantomă?
Cel mai toxic oraș de pe Pământ: cum a decăzut de la 10.000 de locuitori și a rămas un oraș-fantomă?
Au trecut 90 de ani de la moartea unui mare fiziolog rus. Învăţăm şi astăzi despre experimentele lui
Au trecut 90 de ani de la moartea unui mare fiziolog rus. Învăţăm şi astăzi despre experimentele lui
Cât de posibil este ca Inteligența Artificială să declanșeze o criză majoră în societate?
Cât de posibil este ca Inteligența Artificială să declanșeze o criză majoră în societate?
Tocmai frica de îmbătrânire ne face să îmbătrânim mai repede, dezvăluie un studiu
Tocmai frica de îmbătrânire ne face să îmbătrânim mai repede, dezvăluie un studiu
Care este cel mai însorit loc de pe Pământ?
Care este cel mai însorit loc de pe Pământ?
Schimbările climatice „influențează cine se naște și cine nu se naște”, arată un studiu de la Oxford
Schimbările climatice „influențează cine se naște și cine nu se naște”, arată un studiu de la Oxford