Home » Istorie » Regele Hammurabi şi fascinantul său cod au format gândirea de bază în legislaţia actuală

Regele Hammurabi şi fascinantul său cod au format gândirea de bază în legislaţia actuală

Regele Hammurabi şi fascinantul său cod au format gândirea de bază în legislaţia actuală
Publicat: 26.03.2017
Unul dintre primele şi cele mai complete coduri de legi a fost elaborat de regele babilonian Hammurabi, care a condus din 1792 până în 1750 î.e.n.

Hammurabi, în această lungă perioadă, a extins influenţa oraşului stat Babilon reuşind să unească sub conducerea lui cea mai mare parte din Mesopotamia, relatează History.

Probabil, o astfel de extindere a adus cu sine nevoia unui set de legi complex şi suficient de elaborat pentru a menţine ordinea într-un imperiu în continuă creştere.

Codul său este o colecţie de 282 de articole legislative, reguli pentru comerţ şi pedepsele pentru diferite fărădelegi.

Codul a fost astfel proclamat la sfârşitul regimului său şi a fost inscripţionat într-un obelisc care mai târziu a fost prăduit de invadatori. Din fericire, a fost redescoperit de către o echipă de arheologi francezi în 1901 în Iranul de astăzi. Această piatră pe care a fost scris codul este un diorit alcătuit dintr-o singură bucată de patru tone. Dioritul este durabil şi rezistent, dar este o rocă dificil de şlefuit. 

În vârful acesteia este un basorelief care îl ilustrează pe Hammurabi care primeşte legea (sau simbolurile sale regale) de la Şamaş, zeul babilonian al dreptăţii.

Forma în care aceste legi sunt scrise trădează mai degrabă o învăţare din experienţă sau cunoaşterea unui precedent decât descrierea principiilor legale, ilustrată cu termenul „dacă”. Spre exemplu, „dacă un om fură un bou, trebuie să plătească de 30 de ori valoarea lui”.

Codul este însă cuprinzător, de la legile cu privire la familie la contracte profesionale şi legi administrative, deseori ilustrând diferitele standarde pentru cele trei clase ale societăţii babiloniene – aristocraţii, oamenii liberi şi sclavii. Spre exemplu, un doctor este plătit diferit în funcţie de statutul pacientului, preţul crescând odată cu clasa socială. De asemenea, pedepsele pentru malpraxis erau mai dure dacă era implicat un pacient dintr-o clasă socială superioară.

De obicei, legile par severe pentru omul modern, iar codul oferă una dintre primele exemple ale doctrinei „ochi pentru ochi”.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Misterul uneia dintre cele mai spectaculoase minuni ale lumii antice a fost descifrat, anunţă un cercetător britanic

Gradinile Suspendate din Babilon

A fost descoperită cea mai veche reprezentare a Turnului Babel

Destinul imperial al omenirii – de la Sumer si Babilon la Europa Unita

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Telescopul Webb a observat „o lume de lavă”, la 41 de ani-lumină distanță de Pământ
Telescopul Webb a observat „o lume de lavă”, la 41 de ani-lumină distanță de Pământ
În 1975, Uniunea Sovietică a montat un tun pe o navă spațială și a tras cu el. Ce încercau să facă?
În 1975, Uniunea Sovietică a montat un tun pe o navă spațială și a tras cu el. Ce încercau să facă?
Oamenii de știință ar fi aflat, în sfârșit, de ce atmosfera Soarelui este mult mai fierbinte decât suprafața sa
Oamenii de știință ar fi aflat, în sfârșit, de ce atmosfera Soarelui este mult mai fierbinte decât suprafața sa
Inteligența Artificială poate fi ușor păcălită să pretindă că a găsit viață extraterestră, iar acest lucru ar putea provoca haos în viitor
Inteligența Artificială poate fi ușor păcălită să pretindă că a găsit viață extraterestră, iar acest lucru ar ...
Patru arbori de cacao peruvieni nou descoperiți ar putea salva viitorul ciocolatei
Patru arbori de cacao peruvieni nou descoperiți ar putea salva viitorul ciocolatei
Coastele rupte vechi de 6.000 de ani descoperite în Siria ar putea fi unul dintre cele mai vechi cazuri cunoscute de abuz asupra copiilor
Coastele rupte vechi de 6.000 de ani descoperite în Siria ar putea fi unul dintre cele mai vechi cazuri cunoscute de abuz ...
O inversare bruscă a fost detectată în nucleul Pământului
O inversare bruscă a fost detectată în nucleul Pământului
Cum poate fi liniștită mintea? Cinci metode susținute de cercetările din psihologie și neuroștiințe
Cum poate fi liniștită mintea? Cinci metode susținute de cercetările din psihologie și neuroștiințe
Mintea flexibilă: de ce acceptarea incertitudinii reduce anxietatea și stresul
Mintea flexibilă: de ce acceptarea incertitudinii reduce anxietatea și stresul
Ce se întâmplă în creier după o despărțire? De ce „inima frântă” nu este doar o metaforă
Ce se întâmplă în creier după o despărțire? De ce „inima frântă” nu este doar o metaforă
Rocile antice dezvăluie că perioadele calde din trecut ale Pământului nu au fost așa cum s-a crezut
Rocile antice dezvăluie că perioadele calde din trecut ale Pământului nu au fost așa cum s-a crezut
Telescopul Webb a descoperit cea mai îndepărtată galaxie, asemănătoare cu a noastră, din Universul timpuriu
Telescopul Webb a descoperit cea mai îndepărtată galaxie, asemănătoare cu a noastră, din Universul timpuriu
Care sunt țările europene cu cei mai mulți milionari în dolari?
Care sunt țările europene cu cei mai mulți milionari în dolari?
Noi reguli în turismul românesc. Ce modificări au intrat în vigoare?
Noi reguli în turismul românesc. Ce modificări au intrat în vigoare?
Educația trece prin una dintre cele mai grave crize din ultimele decenii, avertizează un raport
Educația trece prin una dintre cele mai grave crize din ultimele decenii, avertizează un raport
„Mormântul iluziilor germane”. Înfrângerile ruşinoase pe care nemţii le-au suferit în România în Primul Război Mondial
„Mormântul iluziilor germane”. Înfrângerile ruşinoase pe care nemţii le-au suferit în România în Primul Război Mondial
Cum ne afectează canicula starea de spirit? Temperaturile extreme influențează chiar și modul în care gândim!
Cum ne afectează canicula starea de spirit? Temperaturile extreme influențează chiar și modul în care gândim!
Cum negociau politicienii viitorul României după Primul Război Mondial
Cum negociau politicienii viitorul României după Primul Război Mondial