D:News
Stiinta
Cultura
Natura
Lumea digitala
Istorie
Video
Rege
Home
»
Rege
Se împlinesc 182 de ani de la naşterea primului rege al României – Carol I
Ziua în care Carol al II-lea pune total capăt democraţiei în România
Cum a ajuns Zeus regele zeilor în mitologia greacă
Cum a instaurat Regele Carol al II-lea dictatura în România
Arheologii cred că au descoperit locul în care Ioan Botezătorul a fost condamnat la moarte
Sfârşitul monarhiei în România. În ce condiţii a avut loc abdicarea regelui Mihai I
Cum a transformat domnia lui Hammurabi Babilonul?
„Regele mlaștinii”, uriașul crocodil care teroriza cândva Australia. Ce au aflat cercetătorii despre această specie
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit de două ori şi a sfârşit la mănăstire
O nouă descoperire în peștera Movile, ecosistemul unic în lume aflat pe teritoriul României. Cine este „Regele Peșterii”
Tezaur de monede din aur, dedicate nevestelor regelui Henric al VIII-lea, descoperit în grădina unei familii
O descoperire recentă dezvăluie cât de minuțios a fost planul de execuție a lui Anne Boleyn, pus la punct de Henric al VIII-lea
Cum a trecut regina Maria peste poruncile ferme ale Regelui Carol I şi mai târziu a refuzat favorul lui Hitler
Trădarea polonezilor, pedepsită aspru de Ştefan Cel Mare. Una dintre cele mai mari VICTORII ale românilor
„Misiune imposibilă” în Austria: Soția președintelui mexican încearcă să recupereze coroana unui rege aztec
Mata Hari, spioana scandaloasă
Delphine Boël a devenit oficial prinţesă a Belgiei după un test de paternitate
Aventura cu năbădâi dintre Ferdinand şi Elena Văcărescu
Abdicarea lui Carol al II-lea. Protejat de Mareşalul Antonescu, fostul rege a plecat din ţară cu 12 vagoane pline cu bogăţii şi cu Elena Lupescu
Omul care a făcut din regele Ludovic al XIV unul dintre cei mai puternici monarhi. Cum îi pedepsea pe cei care fabricau lucruri proaste
Nobilul german cu un aer de ”dandy” care a devenit unul dintre cei mai iubiti regi ai Romaniei
Fostul rege Juan Carlos, în exil în Emiratele Arabe Unite
Țara în care a decis să se stabilească fostul rege Juan Carlos al Spaniei, acuzat de corupție
Fețele lui Juan Carlos, fostul rege al Spaniei acuzat de spălare de bani. Povestea averii ascunse și a donațiilor către amantă
Ştiaţi că omul pădurilor chiar a existat? Petrus Gonsalvus s-a născut în 1537, în Tenerife, şi avea tot corpul acoperit de păr. A fost inspiraţia pentru Frumoasa şi Bestia
Carol I, cel mai mare rege al românilor. Care a fost primul cuvânt pe care l-a rostit în limba română
Nicolae Iorga, istoricul savant care s-a lăsat angrenat în manevrele lui Carol al II-lea
Legenda regelui Arthur, mit sau realitate?
Suma pentru care s-a vândut o monedă din aur rară, care nu trebuia să existe – VIDEO
Doi ani de la moartea Regelui Mihai I, ultimul monarh al României – FOTO
Pagina 1 din 6
1
2
3
4
5
...
»
Ultima »
Cautare
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER
Facebook
Instagram
Twitter
Youtube
Inchide
D:News
Stiinta
Cultura
Natura
Lumea digitala
Istorie
Video
Politica de confidenţialitate
Politica de cookies
Termeni şi condiţii
Contact