Home » Istorie » Ce mâncau de fapt Iisus şi apostolii la Cina cea de Taină? Indiciile ascunse în Scriptură şi pictura lui Da Vinci

Ce mâncau de fapt Iisus şi apostolii la Cina cea de Taină? Indiciile ascunse în Scriptură şi pictura lui Da Vinci

Publicat: 13.04.2017
Au existat mai multe teorii cu privire la meniul Cinei cea de Taină. Leonardo Da Vinci ilustrează în celebra sa pictură că grupul mânca ţipar (peşte). Papa Benedict al XV-lea a afirmat în 2007 că la masă nu s-a mâncat miel, pentru că Cina cea de Taină s-a desfăşurat înaintea sezonului de tăiat miei. Alţii au sugerat că cina era Pesah, o sărbătoare religioasă evreiască.

Experţii ştiu din pasajele Bibliei că participanţii mâncau pâine nedospită şi beau vin, dar alte detalii sunt mai obscure.

Celebra pictură a lui Leonardo Da Vinci înfăţişează detalii uimitoare, unele descoperite abia recent, la ultima restaurare de la sfârşitul anilor ’90. Aceste detalii includ un fel de mâncare care pare scoasă din context: peşte la grătar cu felii de portocale. Deşi nu era un fel de mâncare comun pe vremea lui Iisus, ţiparul şi portocalele reprezentau un meniu des întâlnit în Italia secolului al XV-lea, în timpul lui Da Vinci.

Fructe precum strugurii şi smochinele erau abundente în această regiune, dar nu existau la începutul primăverii. Este posibil totuşi să fi existat la masa acestora smochine uscate.

De asemenea, mielul nu putea fi servit la Cina cea de Taină, după cum afirmă Papa Benedict al XVI-lea. Fostul Pontif afirmă că locul mielului a fost luat de Iisus, conform pasajului biblic „luaţi şi mâncaţi, acesta este corpul meu”, împărţind apostolilor pâinea şi vinul.

Altă teorie vine de la arheologii italieni. Un studiu din 2015 a dezvăluit că un număr de mâncăruri care apar la Pesah a existat la Cina cea de Taină.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Mesajul real din pictura ,,Cina cea de taină” a lui da Vinci, decriptat după sute de ani. Cine era Iisus?

Cina cea de taina isi dezvaluie noi secrete

Au avut nevoie de 22 de ani pentru a-l restaura. Semnificaţiile incredibile ascunse de Da Vinci în acest tablou

Lumina Sfântă de la Ierusalim – minune sau înşelătorie?

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Strâmtoarea Ormuz, locul de care depinde o parte din energia lumii. Unde se află și de ce a devenit atât de importantă
Strâmtoarea Ormuz, locul de care depinde o parte din energia lumii. Unde se află și de ce a devenit atât de importantă
Ce nu este deontologic să se întâmple atunci când mergi la psiholog? Unde se termină terapia și începe abuzul
Ce nu este deontologic să se întâmple atunci când mergi la psiholog? Unde se termină terapia și începe abuzul
Ce își spun cașaloții? Inteligența Artificială caută sensul ascuns în mii de clicuri
Ce își spun cașaloții? Inteligența Artificială caută sensul ascuns în mii de clicuri
De ce „I” se scrie întotdeauna cu literă mare în engleză? Povestea ciudată a celui mai important „eu”
De ce „I” se scrie întotdeauna cu literă mare în engleză? Povestea ciudată a celui mai important „eu”
Yayoi Kusama, artista care a transformat halucinațiile într-un imperiu artistic global
Yayoi Kusama, artista care a transformat halucinațiile într-un imperiu artistic global
De ce psihologul tace când tu aștepți un răspuns? Ce urmărește, de fapt, prin întrebările sale
De ce psihologul tace când tu aștepți un răspuns? Ce urmărește, de fapt, prin întrebările sale
Cum poți merge la psiholog prin CNAS fără să plătești? Cine poate beneficia de servicii decontate
Cum poți merge la psiholog prin CNAS fără să plătești? Cine poate beneficia de servicii decontate
Ce înseamnă, de fapt, respectul într-o relație de cuplu?
Ce înseamnă, de fapt, respectul într-o relație de cuplu?
Amazonul ar fi putut susține milioane de oameni în urmă cu 2.000 de ani. Ce au descoperit cercetătorii sub pădure
Amazonul ar fi putut susține milioane de oameni în urmă cu 2.000 de ani. Ce au descoperit cercetătorii sub pădure
„Pustietatea absolută” din „Al nouălea cer”: Prima galaxie fără stele descoperită vreodată de omenire, aproape confirmată
„Pustietatea absolută” din „Al nouălea cer”: Prima galaxie fără stele descoperită vreodată de omenire, aproape ...
Jannik Sinner, pe primul loc în topul celor mai bine plătiți jucători de tenis
Jannik Sinner, pe primul loc în topul celor mai bine plătiți jucători de tenis
Depozitele de gaze ale Europei sunt la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Depozitele de gaze ale Europei sunt la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Centru ritualic mai vechi decât Stonehenge, descoperit în Boemia Centrală
Centru ritualic mai vechi decât Stonehenge, descoperit în Boemia Centrală
Neamţul care a schimbat pentru totdeauna oftalmologia
Neamţul care a schimbat pentru totdeauna oftalmologia
Rusia va lansa „atacuri masive asupra instalațiilor energetice ale Ucrainei”
Rusia va lansa „atacuri masive asupra instalațiilor energetice ale Ucrainei”
Ce pregătește Kim Jong Un? Schimbarea anunțată la vârful conducerii militare
Ce pregătește Kim Jong Un? Schimbarea anunțată la vârful conducerii militare
Care sunt orașele din Europa cu cele mai scumpe apartamente?
Care sunt orașele din Europa cu cele mai scumpe apartamente?
Telescopul Spațial Nancy Grace Roman, cel mai nou observator astronomic al NASA, a fost lansat cu succes
Telescopul Spațial Nancy Grace Roman, cel mai nou observator astronomic al NASA, a fost lansat cu succes