Săptămâna Patimilor: ce trebuie să ştii din istoria şi religia creştină

Patimile reprezintă de asemenea un episod esenţial în teologia creştină, care nu poate fi înţeles fără celelalte episoade, în special Învierea.

Cuvântul „patimă” provine din grecescul páthima şi reprezintă în acest caz suferinţele îndurate de Iisus Hristos. De aici şi termenul de Săptămâna patimilor, perioada de dinainte de Înviere.

• Cea mai veche vomă fosilizată dezvăluie victimele unei vânători vechi de 290 de milioane de ani
• Test de cultură generală. Care a fost prima democrație din istorie?

Crucificarea lui Iisus este acceptată de majoritatea istoricilor ca eveniment istoric autentic. Este înregistrată în scrierile lui Pavel, în Evanghelii, în scrierile lui Flavius Josephus şi în textele istoricului roman Tacitus, relatează BBC.

Diferenţele de interpretare apar în legătură cu acurateţea istorică a detaliilor, contextul şi semnificaţia evenimentului.

Cele mai multe versiuni ale Patimilor încep cu evenimentele din Grădina Ghetsimani. Altele includ Cina cea de Taină, în timp ce alte surse încep mai devreme, cu Floriile, atunci când Iisus a intrat în Ierusalim călare pe un măgar, în aplauzele mulţimii. Având în vedere că Floriile au loc în ultima duminică de dinainte de Paşti, Săptămâna Mare cuprinde şi acest eveniment.

Patimile reprezintă în teologia creştină latura umană a lui Dumnezeu. Este o poveste despre nedreptate, frică, îndoieli, durere şi, în ultimă instanţă, este vorba despre victoria asupra morţii. Relatează cum Dumnezeu a experimentat aceste lucruri în acelaşi fel în care le experimentează orice fiinţă umană.

Cea mai reprezentativă imagine a Patimilor este crucea – care este şi principalul simbol al creştinătăţii. Bisericile şi arta creştină îl reprezintă pe Hristos în agonie pe cruce, fiind de asemenea şi reprezentarea ultimă a sacrificiului lui Dumnezeu pentru păcatele oamenilor.

O altă temă centrală în această arie a teologiei creştine este desigur Învierea. În timp ce moartea lui Iisus arată partea umană a acestuia, Învierea reprezintă nu numai victoria asupra Morţii, ci şi Mântuirea şi latura divină a lui Hristos. Astfel, cele două evenimente sunt inseparabile, la fel ca Iisus omul şi Iisus Dumnezeu, care reprezintă în teologia creştină o singură entitate şi întotdeauna privite ca un întreg.

Povestea Patimilor

Patimile sunt împărţite în mai multe elemente, după cum urmează:

Cina cea de Taină

Grădina Ghetsimani

Arestarea lui Iisus după trădarea lui Iuda

Judecarea şi condamnarea lui Iisus de evrei

Judecata lui Iisus de Ponţiu Pilat unde este condamnat la moarte prin crucificare

Crucificarea lui Iisus

Cina cea de Taină

Hristos şi cei 12 apostoli împart utlima cină împreună ori în timpul Paştelui ebraic (Evangheliile sinoptice) sau ajunul acestei sărbători (Evanghelia lui Ioan).

În timpul acestei cine, Iisus binecuvântează şi rupe pâinea, spunându-le „luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu”. (Matei 26:26)

După masă, Iisus binecuvântează vinul şi îl împarte apostolilor. „Şi luând paharul si mulţumind, le-a dat, zicând: Beţi dintru acesta toţi, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor”. (Matei 26: 27-28)

Acest eveniment stă la baza Euharistiei, care diferă în funcţie de confesiune. La ortodocşi, acest termen este puţin utilizat, este întrebuinţat deseori în mediile teologice. În general, este folosit termenul de Sfânta Împărtăşanie, unde se împarte vinul (sângele lui Hristos) şi pâinea (trupul) credincioşilor.

De asemenea, în timpul cinei cea de taină, Iisus prezice că va fi trădat de unul cu care împarte cina, iar alt apostol îl va renega.

Rugăciunile din Grădina Ghetsimani

După cină, Iisus merge cu apostolii în Grădina Ghetsimani pentru a petrece noaptea în rugăciune, unde îşi acceptă soarta. „Părintele Meu, de este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta! Însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voieşti.” (Matei 26:39)

În timpul acestor rugăciuni şi suferinţe a lui Iisus, toţi apostolii săi au adormit, chiar şi cei mai apropiaţi lăsându-l să sufere singur.

Iisus este trădat de Iuda şi arestat

Un grup de oameni înarmaţi, trimis de autorităţile evreieşti, ajung în Grădină pentru a-l aresta pe Hristos. Iuda îl trădează pe Iisus prin identificarea acestuia cu un sărut pe obraz – semnalul care a fost stabilit în urma planurilor.

Petru, unul dintre apostoli, ia o sabie şi taie o ureche a unuia dintre membrii grupului, astfel abandonează învăţăturile lui Iisus care erau împotriva violenţei. Iisus interzice alte violenţe şi vindecă urechea omului.

Iisus este judecat de autorităţile evreieşti

Iisus este chestionat de un grup de autorităţi religioase ale Israelului. Caiafas, Marele Preot al Templului dorea să-l distrugă pe Iisus pentru a nu aduce o rebeliune care ar distruge viaţa confortabilă de la Templu şi ar distruge relaţiile cu romanii.

În timpul acestui proces, Iisus a spus destule pentru a fi considerat rebel de către romani.

Autorităţile evreieşti aveau o serie de motive pentru care doreau să scape de Hristos, chiar a subminat autoritatea acestora atunci când a mers la Templu şi a alungat vânzătorii. De asemenea, a reinterpretat legea ebraică, chiar a încălcat legile cu privire la Sabat şi mai mult decât atât, a susţinut că este Mesia, o afirmaţie care a fost văzută ca blasfemie, dar şi ca o ameninţare politică, pentru că în perspectiva ebraică, Mesia era văzut ca rege al Israelului care va înfrânge duşmanii lui Dumnezeu şi ar aduce dreptatea.

Iisus este judecat de Ponţiu Pilat

Mântuitorul este condamnat de Pilat, guvernatorul roman al provinciei Israelului, fiind acuzat de trădare. Autorităţile evreieşti nu puteau executa oameni, aşadar au trebuit să transfere acest caz autorităţilor romane. 

În primă instanţă, Pilat nu este convins că Iisus este vinovat de crimă capitală şi sugerează că ar fi suficientă biciuirea.

Mulţimea se opune şi doreşte moartea lui Hristos, timp în care Pilat schimbă sentinţa, decizând să-l biciuiască, apoi să-l execute prin crucificare.

Deşi Evangheliile îl ilustrează pe Pilat ca fiind un om slab care este manipulat de mulţime, sursele istorice sugerează că era un conducător dur şi autoritar, întrucât a fost retras din provincie tocmai din cauza cruzimii cu care îşi trata oamenii de sub conducerea sa.

Răstignirea

Iisus este biciuit şi apoi, în batjocură, i se pune pe cap o coroană de spini şi îmbrăcat într-o robă violet, lucruri care l-ar reprezenta pe „regele evreilor”.

Iisus îşi cară crucea până pe Golgota unde este dezbrăcat şi pus pe cruce. Lângă el, mai sunt crucificaţi doi criminali. 

După câteva ore, soldaţii romani verifică dacă Iisus este mort, înjunghiindu-l. Corpul Mântuitorului este dat jos şi îngropat.

Sursele istorice ale Patimilor

Evangheliile

Patimile sunt relatate în toate cele 4 Evanghelii ale Noului Testament din Biblie. Primele trei (Matei, Marcu, Luca) numite şi Evangheliile sinoptice, au multe în comun, în timp ce Evanghelia după Ioan are diferenţe majore.

Mulţi experţi consideră că acestea nu sunt o sursă istorică primară pentru că au fost scrise între 40 şi 70 de ani după evenimente şi că cei care le-au scris nu au fost prezenţi la evenimente, acestea fiind transmise pe cale orală până când au fost expuse în scris. Totuşi, tradiţia orală era o metodă de comunicare des întâlnită şi bine stabilită, deci, din acest punct de vedere, există posibilitatea ca evenimentele descrise în Evanghelii să fie precise într-o măsură considerabilă. În acelaşi timp, tradiţia orală este susceptibilă la modelări şi manipulări, pentru a servi unor anumite credinţe sau discursuri contemporane, odată cu trecerea timpului. Din acest motiv, Evangheliile diferă. De asemenea, scopul acestor scrieri nu era să ofere o imagine istorică precisă ale evenimentelor ci să înregistreze adevărul spiritual al lui Iisus Hristos.

Aşadar, Evangheliile sunt un amestec între fapte istorice şi reflecţii teologice care descriu viaţa şi moartea Mântuitorului. Mai mult decât atât, au scopul de a dovedi autenticitatea profeţiilor descrise în Vechiul Testament pentru a demonstra că El era Mesia cel aşteptat.

Sursele istorice

Sursele istorice reprezintă dovezi cu privire la crucificare, fiind cele mai solide dovezi de care dispun istoricii. În schimb, în afară de acest eveniment, sursele istorice sunt sărace în descrierea Patimilor.

Flavius Josephus scrie, după 60 de ani de la moartea lui Iisus, că „în acest timp a apărut Iisus, un om înţelept, care făcea fapte incredibile, un învăţător al oamenilor care primeau cu bucurie adevărul. Era urmat de mulţi evrei şi de mulţi greci. Când Pilat, din cauza acuzaţiilor liderilor noştri, l-a condamnat la crucificare, cei care l-au iubit nu au încetat să o facă. Chiar şi astăzi tribul Creştinilor (numit după el) nu a murit” (tradus din Testimonium Flavium, Joseph Hoffmann, Gerald A. Larue, Jesus in History and Myth, 1986).

Istoricul roman Tacitus adaugă şi el că „Christus, de unde numele de „creştini” a apărut, a fost executat de Pontius Pilat”.

Aceste surse istorice sunt extrem de utile în ceea ce priveşte descrierea creştinismului incipient, ilustrând formarea acestuia în primul secol.

Alţi istorici găsesc indicii evidente în Vechiul Testament. Thomas H. Bestful a precizat în Texts of the Passion: Latin Devotional Literature and Medieval Scoiety (1996) că „unul dintre cele mai cunoscute aplicaţii este fraza „numărat-au toate oasele mele, iar ei priveau şi se uitau la mine” (Psalmi 22:17).

Datele Răstignirii

Data precisă a Crucificării nu este cunoscută, dar dovezile restrâng timpul evenimentului cu ajutorul a câţiva parametri: se întâmplă primăvara, vineri, în timpul lunii pline, între anii 25 şi 35.

Tortura lui Iisus

Deşi în Evanghelii acest aspect nu este descris în detaliu, teologia creştină care s-a cristalizat ilustrează în detaliu suferinţa din timpul Răstignirii. De asemenea, detalierea suferinţei Mântuitorului a mers laolaltă cu procesul de teologizare al evenimentului. Astfel, teologii doreau să accentueze latura umană a lui Dumnezeu, faptul că acesta poate suferi la fel ca orice alt om.

Spre exemplu, Bernard de Clairvaux, care a murit în 1153, afirma că meditaţia asupra Săptămânii Patimilor era calea de a atinge perfecţiunea spirituală.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Lumina Sfântă de la Ierusalim – minune sau înşelătorie?

De ce Paştele catolicilor se sărbătoreşte în altă zi faţă de Paştele ortodocşilor. Calendarul sărbătorii până în 2026, pentru ambele rituri

Care sunt obiceiurile specifice Paştelui? De unde a apărut „iepuraşul de Paşte”?

Cele mai cunoscute obiceiuri de Paşte