Home » D:News » UE marchează „Ziua Europei”, celebrând unitatea europeană

UE marchează „Ziua Europei”, celebrând unitatea europeană

UE marchează „Ziua Europei”, celebrând unitatea europeană
Publicat: 09.05.2017
Uniunea Europeană marchează pe 9 mai "Ziua Europei", celebrând pacea şi unitatea la nivel european, ocazie cu care, pe fondul provocărilor cu care se confruntă Blocul comunitar, o organizaţie proeuropeană le cere liderilor intensificarea coeziunii la nivel comunitar.
Data de 9 mai marchează declaraţia făcută de Robert Schuman, ministru francez de Externe, în anul 1950, fiind considerată un moment simbolic în dezvoltarea proiectului comunităţii euuropene, scrie Mediafax.

Pentru celebrarea „Zilei Europei”, instituţiile UE îşi deschid porţile publicului pe parcursul lunii mai.

„Ziua Europei, marcată anual pe 9 mai, celebrează pacea şi unitatea în Europa. Data marchează aniversarea Declaraţiei Schuman. În cursul unui discurs rostit la Paris în 1950, Robert Schuman, la acea vreme ministru francez de Externe, a prezentat viziunea sa privind o nouă formă de cooperare politică în Europa, situaţie care ar face de neconceput un război între naţiunile Europei. Viziunea sa a fost de creare a unei instituţii europene care să gestioneze producţia de cărbune şi oţel. Un tratat pentru crearea unui organism de acest gen a fost semnat peste un an. Propunerea lui Schuman este considerată începutul a ceea ce este acum Uniunea Europeană”, notează site-ul oficial al UE.
 
În contextul provocărilor cu care se confruntă în prezent Uniunea Europeană, numeroase voci solicită aprofundarea procesului de integrare europeană. Pe 1 martie, Comisia Europeană a adoptat un plan de reformare a Uniunii Europene, preşedintele Jean-Claude Juncker prezentând în Parlamentul European cinci posibile direcţii ale Blocului comunitar, axate pe o cooperare a ţărilor în grade diferite, eventual prin concentrarea pe piaţa unică, pe apărare şi securitate.
 
Emmanuel Macron, câştigătorul scrutinului prezidenţial din Franţa, a promis în discursul rostit cu ocazia victoriei, în contextul tendinţelor eurosceptice, „remodelarea relaţiilor în Europa şi între popoarele europene”.
 
Filiala din Franţa a organizaţiei Tinerii Europeni, care pledează pentru construirea unei Europe politice şi federale, a lansat un apel pentru cunoaşterea priorităţilor lui Emmanuel Macron pe această temă, subliniind că sunt necesare „acţiuni şi rezultate”. Organizaţia propune o serie de obiective pentru Uniunea Europeană – consolidarea conceptului „Europei sociale”, inclusiv prin instituirea unui salariu minim european, sporirea securităţii şi dezvoltarea unui sistem comunitar de apărare, gestionarea în mod solidar a problemelor imigraţiei extracomunitare, reafirmarea drepturilor fundamentale, intensificarea măsurilor de convergenţă fiscală şi bugetară, transparentizarea procesului decizional european şi sporirea participării cetăţenilor.
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
Oamenii de știință ar fi rezolvat, în sfârșit, misterul celor două fețe ale Lunii
Oamenii de știință ar fi rezolvat, în sfârșit, misterul celor două fețe ale Lunii
De sub pământ până sub apă: mediile extreme în care tehnologia de detecție este pusă la încercare (P)
De sub pământ până sub apă: mediile extreme în care tehnologia de detecție este pusă la încercare (P)
Un mic prădător din Jurasic a deschis calea către evoluția creierului uman
Un mic prădător din Jurasic a deschis calea către evoluția creierului uman
Canapea pentru serile lungi – cum să alegem? (P)
Canapea pentru serile lungi – cum să alegem? (P)
O formulă matematică simplă prezice momentul în care Inteligența Artificială devine periculoasă
O formulă matematică simplă prezice momentul în care Inteligența Artificială devine periculoasă
O specie uriașă observată din spațiu riscă deja să dispară
O specie uriașă observată din spațiu riscă deja să dispară
Republica Kiribati: țara în care ziua începe înaintea aproape tuturor locurilor de pe Pământ
Republica Kiribati: țara în care ziua începe înaintea aproape tuturor locurilor de pe Pământ
Crocodilul cu „nasul” lipsă, încadrat aproape un secol într-un gen greșit. Fosila provine din formațiunea geologică a Marelui Sfinx
Crocodilul cu „nasul” lipsă, încadrat aproape un secol într-un gen greșit. Fosila provine din formațiunea geologică ...
Ce rămâne după moartea unui elefant? Locul în care cade continuă să influențeze savana cel puțin opt ani
Ce rămâne după moartea unui elefant? Locul în care cade continuă să influențeze savana cel puțin opt ani
Cea mai nouă pistă în misterul Ameliei Earhart: o expediție caută avionul dispărut într-o lagună din Pacific
Cea mai nouă pistă în misterul Ameliei Earhart: o expediție caută avionul dispărut într-o lagună din Pacific
Oamenii de știință au descoperit un sistem ascuns de curățare al ochiului
Oamenii de știință au descoperit un sistem ascuns de curățare al ochiului
„Îmi pare rău că te-ai supărat” nu este o scuză. De ce unii oameni refuză să-și recunoască greșelile
„Îmi pare rău că te-ai supărat” nu este o scuză. De ce unii oameni refuză să-și recunoască greșelile
Biologii au descoperit cele mai zgomotoase păsări din lume
Biologii au descoperit cele mai zgomotoase păsări din lume
Ghețarii din Elveția au pierdut aproape o cincime din volumul de gheață în ultimii cinci ani
Ghețarii din Elveția au pierdut aproape o cincime din volumul de gheață în ultimii cinci ani
Un inel descoperit sub apă păstrează imaginea Farului din Alexandria, una dintre minunile pierdute ale Antichității
Un inel descoperit sub apă păstrează imaginea Farului din Alexandria, una dintre minunile pierdute ale Antichității
De ce se încheie cămășile femeilor invers față de cele ale bărbaților? O regulă veche, fără o explicație sigură
De ce se încheie cămășile femeilor invers față de cele ale bărbaților? O regulă veche, fără o explicație sigură
Astronomii au descoperit un declanșator „universal” pentru jeturile găurilor negre
Astronomii au descoperit un declanșator „universal” pentru jeturile găurilor negre
Cum îți poate fi afectat creierul de către insomnia cronică?
Cum îți poate fi afectat creierul de către insomnia cronică?