Prima pagină D:News

Cum ar arăta ştiinţa după ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Avertismentul lui Stephen Hawking

Mihaela Stoica | 03.11.2016 | ● Vizualizări: 5401

Posibila ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană ar putea afecta şi ştiinţa.

Reputatul astrofizician Stephen Hawking s-a alăturat unui grup de 150 de oameni de ştiinţă care susţin că Marea Britanie ar trebui să rămână în Uniunea Europeană, argumentând că ieşirea ar fi "un dezastru pentru ştiinţă şi universităţile din Marea Britanie".

Fizicianul şi alţi membri ai Societăţii Regale, inclusiv trei laureaţi ai premiului Nobel, susţin, într-o scrisoare publică, că pierderea legăturilor cu UE ar fi devastatoare pentru cercetare, pe două fronturi.

"În primul rând, finanţarea mărită a crescut foarte mult nivelul ştiinţei europene, în ansamblu, şi al Regatului Unit, în special, pentru că avem un avantaj competitiv. În al doilea rând, acum recrutăm pe mulţi dintre cei mai buni cercetători din Europa continentală, inclusiv cei mai tineri, care au obţinut subvenţii UE şi au ales să se mute cu ele aici'', afirmă aceştia în scrisoare.

În continuare, savanţii consideră că posibilitatea de a atrage şi finanţa cei mai talentaţi europeni asigură viitorul ştiinţei britanice şi ''încurajează, de asemenea, cei mai buni oameni de ştiinţă din altă parte să vină aici''.

La final, Stephen Hawking şi ceilalţi oameni de ştiinţă au dat exemplul Elveţiei, care se chinuie să atragă tinere talente după ce a votat restricţionarea liberei circulaţii a lucrătorilor.

Britanicii sunt aşteptaţi să voteze în această chestiune într-un referendum ce va avea loc în luna iunie.

Sursa: Reuters