Home » Știință » Depresia, afecţiunea de care suferă tot mai mulţi oameni, are o soluţie simplă

Depresia, afecţiunea de care suferă tot mai mulţi oameni, are o soluţie simplă

Publicat: 30.05.2017
Fiecare dintre noi avem momente în viaţă în care simţim că totul se prăbuşeşte. Măcar o dată în viaţă se întâmplă să ne lovim de diferite piedici care ne pot opri de la drumul nostru în viaţă, la care am muncit atât de mult timp. Aceste momente ne fac să vrem să renunţăm, ne mănâncă toată energia şi ne lasă fără chef, fără motivaţie şi fără drag de lucrurile care, odată, ne plăceau.
În opinia psihologului Andra Tănăsescu, astfel de momente dificile nu sunt, în fapt, nimic altceva decât semnale oferite de viaţă, prin intermediul subconştientului nostru, că avem nevoie de o pauză, în care să ne deconectăm de la micile probleme. “Pe parcursul vieţii, conştientul ne tot alimentează cu mesaje că totul trebuie luat în serios, că nu avem nevoie de pauze, că actualul loc de muncă este ceea ce ne dorim, chiar dacă ne termină psihic, că rutina este bună şi trebuie să ne ţinem de ea până la pensionare, şi chiar şi după ea.

La un moment dat, subconştientul nostru clachează şi construieşte scenarii, aparent dăunătoare, dar care au ca scop final, deconectarea noastră. Tot acest declic se petrece într-o fracţiune de secundă. Ori stăm în pat şi dintr-o dată suntem străfulgeraţi de întrebarea: Chiar sunt fericit cu adevărat aşa cum sunt acum?. Ori stăm pe Facebook, ne uităm la fotografii ale prietenilor sau chiar ale necunoscuţilor, care par atât de fericiţi în Santorini, Thailanda, Tenerife sau chiar pe plaja din Mamaia, încât ne enervăm şi ne întrebăm cu voce tare: Eu de ce nu merg niciodată într-o astfel de vacanţă?”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

 
Răspunsul la depresie este “Ieşi din casă!”
 
Specialistul crede că rutina amplifică starea de depresie, iar răspunsul la întrebarea “Cum scap de lipsa de poftă de viaţă, cum scap de depresia care parcă a pus stăpânire pe viaţa mea?” este unul singur “Ieşi afară, ieşi din casă”. Unde? Oriunde. În parcul din faţa blocului sau în îndepărtata Indie. Mintea conştientă construieşte graniţe, impune reguli, crezând că ne vrea binele, însă spiritul nostru este liber, are nevoie de aventuri, de acţiune, de orice altceva numai nu de rutină.
 
“Unul dintre cele mai mari beneficii ale călătoriilor este că te ajută să te deconectezi de la ceea ce ai lăsat acasă. Fie că avem o problemă de cuplu, fie că avem probleme la locul de muncă sau într-un alt aspect al vieţii noastre, plecarea într-un loc nou ne ajută să ne mutăm atenţia de la ele şi să acumulăm noi experienţe. Până în acel moment, credeam că tot ceea ce facem în viaţă – adică rutina pe care ne-am creat-o – este suficient. În vacanţă descoperim noi puncte de vedere, noi moduri de a gândi şi de a acţiona şi, de multe ori, chiar suntem surprinşi de noi. Readucem în viaţa noastră sentimente şi simţiri pe care le-am uitat, care abundau în copilărie, însă nu mai au loc în viaţa de adult”, afirmă psihologul Andra Tănăsescu (foto).
Cum ne deconectăm în vacanţă?
 
Primul lucru pe care îl putem face, chiar înainte de a ne face bagajele pentru vacantă, este să ne anunţăm colaboratorii, prietenii şi familia că … mergem în vacanţă. Adresa noastră de e-mail trebuie setată să trimită mesaje automate că, în perioada x, suntem plecaţi în concediu, prietenii noştri trebuie să fie înştiinţaţi că telefonul nostru va rămâne mai mult în camera de hotel sau va fi folosit numai pentru poze. Toată lumea trebuie să respecte nevoia noastră de intimitate, de deconectare, iar toate mijloacele care ne-ar putea aduce aminte de rutină trebuie lăsate acasă: rapoarte pentru lucru, teancuri de facturi etc. 
 
“Dacă alegi să mergi singur în vacanţă, fă orice activitate pe care, în mod normal, n-ai face-o dacă ai fi acasă. Plimbă-te, descoperă noul oraş, descoperă oamenii, cum gândesc, ce-i diferit şi cum te simţi să fii acolo. Bucură-te de fiecare moment şi fii prezent, indiferent de ce faci acolo. Dacă mergi împreună cu sau la cineva, petrece-ţi timpul cu acea persoană. Bucură-te de prezenţa lor, râdeţi, glumiţi, ieşiţi şi faceţi lucruri care să vă scoată din rutină. Luaţi-vă timp să cunoaşteţi mai bine acea persoană şi fiţi curioşi de lucrurile pe care vi le poate oferi viaţa. Iar în momentul în care reveniţi acasă, luaţi din acea energie creată şi folosiţi-o pentru voi,  pentru ceea ce aveţi nevoie. Observaţi dacă lucrurile s-au aşezat, dacă v-au venit noi idei sau dacă pur şi simplu vi s-a schimbat atitudinea cu privire la situaţia de la care aţi plecat”, conchide psihologul Andra Tănăsescu.
 
Andra Tănăsescu, vice preşedinte al Asociaţiei ”Generaţia Iubire”, este Psiholog şi Trainer NLP. A urmat studiile în psihologie, având formarea în terapie de cuplu şi familie. 
Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei
Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?
Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?
De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității
De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității
Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze
Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin decât credem (P)
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin ...
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii
De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului
De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului
Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului
Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului
O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre
O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre
Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr
Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată
Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră
Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro
Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe
Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe
Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel pentru Pace
Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel pentru Pace
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?