Home » Descopera in Romania » Veste bună pentru iubitorii de munte: au fost refăcute marcajele a 300 de trasee turistice montane

Veste bună pentru iubitorii de munte: au fost refăcute marcajele a 300 de trasee turistice montane

Publicat: 02.08.2017
Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani din România a finalizat luna trecută refacerea marcajelor a 300 de trasee turistice montane, renovarea a 25 de baze şi posturi Salvamont şi a 10 refugii.

De asemenea, Policolor a donat 5.000 de kilograme de emailuri, potrivit unui comunicat transmis luni.

Din aprilie până în iulie 2017 au fost refăcute marcajele şi au fost efectuate lucrări de întreţinere la peste 300 de trasee turistice montane, aproape jumătate din totalul existent la nivel naţional, scrie Mediafax.

Salvamont a reamenajat zonele de chei şi canioane din Canionul Olteţului- munţii Parâng, Cheile Corcoaia – Munţii Mehedinţi, canionul Valea lui Stan – Argeş şi Vadul Crişului – Bihor.

Peste 5.000 de kilograme de emailuri în valoare de 56.600 de lei au fost donate în cadrul campaniei „Culorile României”, desfăşurată de Policolor – producător de lacuri şi vopsele – pentru toate lucrările salvamontiştilor şi voluntarilor Asociaţiei Naţionale a Salvatorilor Montani din România.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Harriet Quimby, prima femeie care a traversat în zbor Canalul Mânecii

Un rezervor uriaș de apă a fost găsit ascuns adânc sub suprafața Pământului

Frații Montgolfier, inventatorii balonului cu aer cald. Pionierii zborului cu echipaj uman

7 celebrități despre care nu ai știut că au fost inventatori

Carl Benz, inventatorul primului automobil modern. „Primul meu client a fost nebun. Al doilea voia să moară”

Frații Lumière și Revoluția Cinematografică

Cercetătorii spun că au găsit noi dovezi pentru o planetă ascunsă în Sistemul Solar

Jami Gertz, cea mai bogată actriță de la Hollywood. „Mă aflu într-un moment al vieții mele în care sunt atât de plină încât vreau mai mult”
Jami Gertz, cea mai bogată actriță de la Hollywood. „Mă aflu într-un moment al vieții mele în care sunt atât de ...
Cărți scoase de pe rafturile Bibliotecii Naționale a Franței deoarece ar conține arsenic

Amendă uriașă după o ceartă pe social media

În urmă cu aproape opt decenii, italienii îl executau pe „Il Duce”

Decizia luată de autoritățile japoneze, exasperate de turiștii care vin la Muntele Fuji

Veniturile gigantului Microsoft au explodat!

Ștafeta torței olimpice de la Paris 2024 va include 30 de situri din patrimoniul UNESCO

Vaccinurile au salvat în ultimii 50 de ani cel puțin 154 de milioane de copii

Cum au trecut razele cosmice prin atmosfera Pământului acum 41.000 de ani?

Ce origine preistorică are cafeaua, una dintre cele mai consumate băuturi din lume?

A fost Caligula cel mai nebun dintre împărații romani? L-a amenințat pe zeul Jupiter că-l va omorî în bătaie