Home » Știință » Premieră absolută în ştiinţă: cercetătorii au reuşit teleportarea cuantică sub apă

Premieră absolută în ştiinţă: cercetătorii au reuşit teleportarea cuantică sub apă

Premieră absolută în ştiinţă: cercetătorii au reuşit teleportarea cuantică sub apă
Publicat: 29.08.2017
Savanţii chinezi au reuşit să transmită informaţie între două particule prin apa mării, reprezentând o premieră a acestui tip de comunicare cuantică.

În acest experiment care şi-a dorit să demonstreze conceptul, informaţia a fost transmisă pe o distanţă de 3,3 metri, într-un container ce conţine apă marină, dar cercetătorii afirmă că pot fi capabili să folosească aceeaşi tehnică pentru a transmite informaţii securizate pe o distanţă chiar şi de aproape 900 de metri prin mare, scrie Science Alert.

Thomas Jennewein, de la Universitatea Waterloo (Canada), a precizat că „o aplicaţie poate fi în cazul submarinelor care vor să transmită informaţii care nu pot fi receptate/citite de terţi”.

Noua tehnică are la bază fenomenul care se numeşte inseparabilitate cuantică (quantum entanglement), care înseamnă că două particule sunt legate una de alta într-o manieră care le face de nedespărţit, ceea ce înseamnă că ceea ce se va întâmpla uneia, o va afecta şi pe cealaltă, necontând distanţa dintre acestea.

Cu ajutorul acestui fenomen, savanţii au reuşit să transmită informaţii pe distanţe mari prin fibră optică şi chiar prin spaţiu deschis.

Totuşi, până acum, nimeni nu a mai realizat o astfel de comunicaţie prin apă, întrucât se credea că apa va avea un efect de dispersie a informaţiei (pe care îl are în cazul mijloacelor tradiţionale de comunicaţie).

În cadrul acestui experiment, cercetătorii de la Universitatea Jiao Tong din Shanghai au folosit un container cu o lungime de peste trei metri, iar la capetele lui au stablit o pereche de fotoni inseparabili prin transmiterea unei unde de lumină printr-un cristal. De fiecare dată când polarizarea unuia dintre fotoni avea loc, perechea sa avea în mod automat polarizarea opusă. Astfel, oamenii de ştiinţă au putut transmite informaţie prin 3,3 metri de apă marină.

Un astfel de demers, transmiterea informaţiilor în mare, este doar la început, dar cercetătorii estimează că acelaşi principiu poate fi folosit şi în natură, putând comunica prin mare la o distanţă de 885 de metri, deşi alte grupuri de cercetători au pus limita de 120 de metri.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Experţii au obţinut, în premieră, comunicarea cuantică contrafactuală

Pentru prima dată, comunicarea cuantică a fost posibilă în condiţii reale de oraş

Reuşită de excepţie a chinezilor! Au creat o reţea de comunicaţii imposibil de atacat de hackeri

Viitorul este aici! Fizica cuantică va revolutiona sistemele de comunicaţii

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Descoperire incredibilă în timpul unei partide de pescuit! Ce au găsit membrii unei familii?
Descoperire incredibilă în timpul unei partide de pescuit! Ce au găsit membrii unei familii?
„Podcast cu Prioritate” #108 îl aduce în prim-plan pe Radu Gurămultă. O incursiune în culisele presei auto și ale motorsportului românesc
„Podcast cu Prioritate” #108 îl aduce în prim-plan pe Radu Gurămultă. O incursiune în culisele presei auto și ale ...
Cum a apărut hashtagul? Povestea simbolului inventat cu mult înaintea Internetului
Cum a apărut hashtagul? Povestea simbolului inventat cu mult înaintea Internetului
Ce este sindromul Williams? De ce unii copii sunt neobișnuit de sociabili și prietenoși cu toată lumea
Ce este sindromul Williams? De ce unii copii sunt neobișnuit de sociabili și prietenoși cu toată lumea
De ce unii oameni vorbesc fără să se oprească? Ce spun psihologii despre conversațiile fără sfârșit
De ce unii oameni vorbesc fără să se oprească? Ce spun psihologii despre conversațiile fără sfârșit
Ce este alexitimia? De ce unii oameni își simt emoțiile, dar nu le pot identifica sau exprima
Ce este alexitimia? De ce unii oameni își simt emoțiile, dar nu le pot identifica sau exprima
Regina Maria, așa cum au văzut-o aliații României: mărturia care impresionează și astăzi
Regina Maria, așa cum au văzut-o aliații României: mărturia care impresionează și astăzi
A greșit Albert Einstein vreodată?
A greșit Albert Einstein vreodată?
Trucul simplu prin care busuiocul cumpărat din supermarket poate rezista mai mult de câteva zile
Trucul simplu prin care busuiocul cumpărat din supermarket poate rezista mai mult de câteva zile
O insulă din Italia este „cel mai bine păstrat secret” al Europei
O insulă din Italia este „cel mai bine păstrat secret” al Europei
Cifra care poate spune totul despre personalitatea unui om
Cifra care poate spune totul despre personalitatea unui om
Ziua în care s-a născut psihologul care avea să revoluţioneze felul în care gândim
Ziua în care s-a născut psihologul care avea să revoluţioneze felul în care gândim
Una dintre cele mai importante descoperiri din ultimele decenii a fost făcută la locul de naștere al lui Adolf Hitler
Una dintre cele mai importante descoperiri din ultimele decenii a fost făcută la locul de naștere al lui Adolf Hitler
Arheologii au reconstruit un tavan cu fresce din orașul antic Pompeii
Arheologii au reconstruit un tavan cu fresce din orașul antic Pompeii
Alimentația joacă un rol crucial pentru sănătatea sângelui. Ce vitamine sunt recomandate?
Alimentația joacă un rol crucial pentru sănătatea sângelui. Ce vitamine sunt recomandate?
Un studiu dezvăluie cum se răspândesc de fapt informațiile false în mediul online
Un studiu dezvăluie cum se răspândesc de fapt informațiile false în mediul online
Din culisele diplomației române: Banatul, Marile Puteri și ruptura dintre Brătianu și Take Ionescu
Din culisele diplomației române: Banatul, Marile Puteri și ruptura dintre Brătianu și Take Ionescu
Cercetătorii au creat drona invizibilă. Pentru ce declară aceștia că va fi folosită?
Cercetătorii au creat drona invizibilă. Pentru ce declară aceștia că va fi folosită?