Home » Știință » Religia şi ştiinţa pot funcţiona împreună. Afirmaţiile directorului Observatorului Astronomic al Vaticanului

Religia şi ştiinţa pot funcţiona împreună. Afirmaţiile directorului Observatorului Astronomic al Vaticanului

Publicat: 04.12.2017
''Dumnezeu a creat universul, asta am înţeles eu din credinţa mea. Dar ştiinţa îţi spune cum a făcut acest lucru,'' susţine Guy Consolmagno. Bărbatul este directorul Observatorului din Vatican şi director al astronomilor din cadrul Bisericii Catolice. Astronomul susţine că deseori este întrebat cum reuşeşte să înţeleagă ambele lumi, cea a credinţei şi cea a ştiinţei.

Consolmagno susţine însă că el nu vede nicio incompatibilitate între cele două. Conform TopBuzz, astronomul a declarat că una dintre muncile sale ca director al observatorului este de a consolida mesajul că biserica nu este împotriva ştiinţei. 

”Pentru mine, cel mai dificil este să descopăr de unde provin oamenii atunci când cred că este vorba despre un conflict. Deoarece eu trăiesc fericit cu ambele părţi,” afirmă el. 

Sursa: Wikimedia Commons

Pentru multe persoane, biserica este considerată o instituţie cu practici împotriva ştiinţei, ideea avându-şi originile în tratamentul pe care biserica l-a aplicat astronomului Galileo Galilei. Cercetătorul a fost condamnat la arest la domiciliu, fiind acuzat de erezie împotriva bisericii în 1633. ”Tot ceea ce ştii despre Galileo nu este probabil adevărat, dar adevărul nu crează o imagine mai bună bisericii,” afirmă el. 

Însă, de la sfârşitul secolului XIX, biserica a încercat să schimbe imaginea pe care o avea faţă de ştiinţă. Aşadar, Sfântul Scaun a propus realizarea primului observator în 1774.  ”Înfiinţarea unui observator naţional care să fie recunoscut la nivel naţional reprezenta un semn de patriotism,” afirmă Consolmagno. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
 

 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O substanță din ciocolata neagră ar putea încetini îmbătrânirea
O substanță din ciocolata neagră ar putea încetini îmbătrânirea
Oamenii de știință au descoperit două gene care ar putea opri răspândirea cancerului
Oamenii de știință au descoperit două gene care ar putea opri răspândirea cancerului
Lepra, între istorie și știință: ce înseamnă cu adevărat această boală și cât de mare este riscul astăzi
Lepra, între istorie și știință: ce înseamnă cu adevărat această boală și cât de mare este riscul astăzi
O navă spațială NASA de pe orbita planetei Marte s-a deconectat în mod misterios
O navă spațială NASA de pe orbita planetei Marte s-a deconectat în mod misterios
Geminidele ating vârful în weekendul 13 – 14 decembrie 2025. Cum să le vezi?
Geminidele ating vârful în weekendul 13 – 14 decembrie 2025. Cum să le vezi?
Epidemie „fără precedent” de gripă în Marea Britanie
Epidemie „fără precedent” de gripă în Marea Britanie
Fibrele, noul ingredient-vedetă. „Este un nutrient de care oamenii chiar au nevoie”
Fibrele, noul ingredient-vedetă. „Este un nutrient de care oamenii chiar au nevoie”
Nichita Stănescu, geniul răsfăţat de Ceauşeşti care a consumat alcool până a murit. „A făcut şi el un pact cu diavolul”
Nichita Stănescu, geniul răsfăţat de Ceauşeşti care a consumat alcool până a murit. „A făcut şi el un pact cu diavolul”
Gigantul Netflix, păcălit cu milioane de dolari de un regizor cunoscut de la Hollywood
Gigantul Netflix, păcălit cu milioane de dolari de un regizor cunoscut de la Hollywood
Locurile din avion pe care pasagerii ar trebui să le evite pe cât posibil
Locurile din avion pe care pasagerii ar trebui să le evite pe cât posibil
Interesul SUA pentru Groenlanda, motiv de panică pentru serviciile secrete daneze
Interesul SUA pentru Groenlanda, motiv de panică pentru serviciile secrete daneze
Unde ajung bagajele pierdute în aeroport?
Unde ajung bagajele pierdute în aeroport?
Oamenii tocmai acum realizează că Pământul are o coadă, care se întinde pe milioane de kilometri
Oamenii tocmai acum realizează că Pământul are o coadă, care se întinde pe milioane de kilometri
Un simplu truc cu lumina dezvăluie căi cerebrale ascunse în detaliu microscopic
Un simplu truc cu lumina dezvăluie căi cerebrale ascunse în detaliu microscopic
Ce a descoperit o echipă de cercetători în structura termică de sub Groenlanda?
Ce a descoperit o echipă de cercetători în structura termică de sub Groenlanda?
A fost recuperată prima comoară de pe „Sfântul Graal al epavelor”
A fost recuperată prima comoară de pe „Sfântul Graal al epavelor”
Copilăria lângă un părinte narcisic: consecințe emoționale și drumul către vindecare
Copilăria lângă un părinte narcisic: consecințe emoționale și drumul către vindecare
Cuvintele care vindecă: cum să vorbești ca să fii auzit, respectat și înțeles
Cuvintele care vindecă: cum să vorbești ca să fii auzit, respectat și înțeles