Home » Cultură » Anunţul poliţiei britanice despre moartea lui O’Riordan, solista trupei The Cranberries

Anunţul poliţiei britanice despre moartea lui O’Riordan, solista trupei The Cranberries

Anunţul poliţiei britanice despre moartea lui O’Riordan, solista trupei The Cranberries
Publicat: 17.01.2018
Poliţia britanică a anunţat, marţi, că decesul cântăreţei Dolores O'Riordan, luni, la vârsta de 46 de ani, nu este considerat suspect şi că medicii legişti urmează să afle care au fost cauzele morţii, potrivit presei internaţionale.

Iniţial, poliţia britanică a anunţat că a fost chemată la un hotel din Park Lane, în centrul Londrei, luni, la ora 09.05 GMT şi că decesul cântăreţei irlandeze este considerat „inexplicabil”, scrie Mediafax.

Dolores O’Riordan, solista trupei The Cranberries, se afla la Londra pentru a înregistra o nouă versiune a hitului „Zombie” împreună cu trupa hard rock Bad Wolves, după cum au declarat membrii formaţiei într-un mesaj publicat pe Facebook luni seară.

Producătorul muzical Dan Waite, un prieten al lui O’Riordan’s, spune că aceasta i-a lăsat un mesaj vocal pe telefon cu puţin timp înainte să moară, „în care spunea că îi place mult versiunea «Zombie» a trupei Bad Wolves şi că abia aşteaptă să îi întâlnească în studio şi să înregistreze partea vocală”.

„Părea plină de viaţă, glumea şi era bucuroasă să ne vadă pe mine şi soţia mea săptămâna aceasta. Vestea despre moartea ei este una devastatoare”, a mai spus acesta.

Pe de altă parte, apropiaţi ai cântăreţei au declarat pentru site-ul de ştiri mondene tmz.com că aceasta era „groaznic de deprimată” de mai multe săptămâni şi că suferea şi de dureri de spate severe. De altfel, un turneu care urma să aibă loc anul trecut a fost anulat din cauză că Dolores suferea de dureri de spate.

În 2013, Dolores O’Riordan a încercat să se sinucidă prin supradoză de droguri, spunând ulterior că suferea de depresie şi că a avut o cădere psihică.

O’Riordan a fost diagnosticată cu tulburare bipolară în mai 2017.

Dolores era de părere că problemele sale emoţionale au drept cauză faptul că a fost abuzată când era copil.

Dolores Mary Eileen O’Riordan, născută pe 6 septembrie 1971, în Irlanda, era cântăreaţă şi compozitoare. A fost solista trupei rock The Cranberries timp de 13 ani, înainte ca aceasta să ia o pauză, în 2003, până în 2009, când membrii formaţiei s-au reunit.

Primul său album solo, „Are You Listening?”, a fost lansat în mai 2007 şi a fost urmat de „No Baggage”, în 2009.

De asemenea, O’Riordan a făcut parte din juriul emisiunii difuzate pe postul RTÉ „The Voice of Ireland”, în sezonul 2013/14.

Dolores O’Riordan a fost căsătorită cu tour managerul trupei The Cranberries, Don Burton, timp de 20 de ani, în perioada 1994 – 2014. Cuplul a avut trei copii, Taylor Baxter, născut în 1997, Molly Leigh, născută în 2001, şi Dakota Rain, născută în 2005.

Trupa irlandeză The Cranberries, printre ale cărei hituri se numără „Dream”, ”Linger” şi „Zombie”, a dominat anii 1990, alături de legende ca Pearl Jam, Smashing Pumpkins şi Nirvana.

Trupa The Cranberries are în palmares peste 40 de milioane de discuri vândute la nivel mondial, 4 albume în Billboard 200 („Everybody Else Is Doing It, So Why Can’t We?”, „No Need To Argue”, „To the Faithful Departed and Bury the Hatchet”) şi opt single-uri în topul Modern Rock Tracks chart din Billboard Magazine, barometrul industriei muzicale internaţionale.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva l-a oprit
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva ...
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026