Home » Lumea digitală » Germania doreşte să restricţioneze modul în care Facebook stochează datele utilizatorilor

Germania doreşte să restricţioneze modul în care Facebook stochează datele utilizatorilor

Germania doreşte să restricţioneze modul în care Facebook stochează datele utilizatorilor
Publicat: 26.01.2018
Autorităţile din Germania avertizează că ar putea impune limite asupra modului în care compania Facebook stochează datele a milioane de utilizatori, în ceea ce ar fi o intervenţie fără precedent în modelul de afaceri al reţelei de socializare online, informează cotidianul Financial Times.

Andreas Mundt, şeful Oficiului Federal Anticartel, principala agenţie germană pentru reglementări în domeniul concurenţei, a declarat că Facebook ar putea primi interdicţie de a colecta şi procesa datele părţilor terţe ca un posibil rezultat al investigaţiei care a concluzionat în decembrie 2017 că firma online americană este în situaţie de abuz de poziţie dominantă, scrie Mediafax.

„Vom lua măsuri fără precedent în acest caz. Analizăm foarte atent legătura între datele colectate şi poziţia dominantă pe piaţă, între deţinerea datelor şi puterea companiei pe piaţă, precum şi posibile abuzuri în colectarea datelor”, afirmă Andreas Mundt.

Ancheta autorităţilor germane se axează pe modul în care Facebook obţine venituri din datele personale ale celor aproximativ două miliarde de utilizatori, situaţia reflectând preocupările din ce în ce mai mari din Europa privind influenţa exercitată de companiile americane din domeniul tehnologiei informaţionale. Investigaţia se concentrează pe modul în care compania Facebook le permite firmelor de publicitate să plaseze reclame online în funcţie de profilul clienţilor, profil elaborat pe baza informaţiilor despre activităţile acestora pe Internet.

Conform concluziilor preliminare din decembrie 2017, autorităţile germane consideră că Facebook încalcă reglementările prin condiţionarea folosirii reţelei online de permisiunea stocării unor cantităţi „nelimitate” de date generate prin website-uri terţe şi prin fuzionarea acestora cu informaţiile conturilor utilizatorilor.

Compania Facebook a comunicat că a decis să coopereze în ancheta autorităţilor germane, dar a oferit justificări pentru modelul de afaceri utilizat. „Multe website-uri şi aplicaţii utilizează funcţii furnizate de alte companii pentru activităţi de genul conţinutului stocat şi publicităţii. Le-am prezentat clar utilizatorilor cum funcţionează aceste instrumente la Facebook şi cum sunt controlate”, a explicat un purtător de cuvânt al companiei online.

Măsurile luate în considerare în Germania evidenţiază intenţiile statelor europene de a folosi instrumente de reglementare împotriva companiilor din domeniul tehnologiei online. În 2017, Comisia Europeană a aplicat companiei Google o amendă-record de 2,42 de miliarde de euro sub acuzaţia că abuzează de situaţia apropiată de monopol în căutările online. Personalităţi de rang înalt din industria germană a media şi publicităţii, precum Mathias Döpfner, directorul general la Axel Springer, au desfăşurat eforturi de lobby împotriva Google la Bruxelles, atât direct, cât şi prin intermediul Consiliului European al Editorilor.

În efortul de a limita mesajele online care instigă la ură, Germania a adoptat în 2017 o lege prin care obligă Facebook şi Twitter să şteargă postările care au conţinut potenţial ilegal în 24 de ore de la primirea sesizărilor, în caz contrar riscând amenzi de până la 50 de milioane de euro.

O decizie finală în ancheta Oficiului german Anti-Cartel probabil va fi luată în vară. Agenţia poate hotărî închiderea anchetei, acceptarea unor angajamente din partea Facebook ori impunerea de „interdicţii privind colectarea şi procesarea datelor anumitor părţi terţe”, a explicat Andreas Mundt.


 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Tratate și nunți regale: cum a încercat România Mare să își apere frontierele
Tratate și nunți regale: cum a încercat România Mare să își apere frontierele
Pentru prima dată, băuturile îndulcite cu zahăr au fost asociate cu cancerul la stomac
Pentru prima dată, băuturile îndulcite cu zahăr au fost asociate cu cancerul la stomac
Ora la care mănânci micul dejun ar putea prezice cât vei trăi
Ora la care mănânci micul dejun ar putea prezice cât vei trăi
Test de cultură generală. De ce dăm din mâini atunci când mergem?
Test de cultură generală. De ce dăm din mâini atunci când mergem?
Misiunea de salvare a telescopului Swift al NASA a eșuat
Misiunea de salvare a telescopului Swift al NASA a eșuat
Un gândac vechi de 100 de milioane de ani nu seamănă cu niciun alt animal viu sau dispărut
Un gândac vechi de 100 de milioane de ani nu seamănă cu niciun alt animal viu sau dispărut
O specie rară a fost descoperită cu ajutorul unui videoclip de pe TikTok
O specie rară a fost descoperită cu ajutorul unui videoclip de pe TikTok
Detaliul înfiorător din spatele unor picturi vechi de 2.000 de ani
Detaliul înfiorător din spatele unor picturi vechi de 2.000 de ani
„Influencerii” din Antichitate: iată cum a avut loc cea mai mare expansiune artistică din istorie!
„Influencerii” din Antichitate: iată cum a avut loc cea mai mare expansiune artistică din istorie!
Pentru prima dată, oamenii de știință au demonstrat că vidul cosmic nu este gol
Pentru prima dată, oamenii de știință au demonstrat că vidul cosmic nu este gol
O stare a materiei recent descoperită este precum uleiul amestecat cu apă
O stare a materiei recent descoperită este precum uleiul amestecat cu apă
Un medicament comun pentru artrită ar putea stimula regenerarea părului la pacienții cu alopecie
Un medicament comun pentru artrită ar putea stimula regenerarea părului la pacienții cu alopecie
Test de cultură generală. Care este diferența dintre gem și marmeladă?
Test de cultură generală. Care este diferența dintre gem și marmeladă?
Un obiect astrofizic fără precedent a fost descoperit cu ajutorul Telescopului Spațial James Webb
Un obiect astrofizic fără precedent a fost descoperit cu ajutorul Telescopului Spațial James Webb
Suedezul care a creat chimia modernă
Suedezul care a creat chimia modernă
Ruinele unei civilizații uitate, descoperite cu ajutorul tehnologiei LiDAR în pădurea amazoniană
Ruinele unei civilizații uitate, descoperite cu ajutorul tehnologiei LiDAR în pădurea amazoniană
Doar 100 de bilete mai sunt disponibile pentru „Emergence”, show-ul profesorului Brian Cox de la Sala Palatului
Doar 100 de bilete mai sunt disponibile pentru „Emergence”, show-ul profesorului Brian Cox de la Sala Palatului
Japonia pregătește o misiune care ar putea dezvălui originea Sistemului Solar
Japonia pregătește o misiune care ar putea dezvălui originea Sistemului Solar