Home » Știință » Mai multe planete cu mase precum cea a Lunii sau a lui Jupiter au fost descoperite în afara Căii Lactee

Mai multe planete cu mase precum cea a Lunii sau a lui Jupiter au fost descoperite în afara Căii Lactee

Publicat: 07.02.2018
Astrofizicienii din cadrul Universităţii din Oklahoma au descoperit, în premieră, un grup de planete în afara Căii Lactee. Prin intermediul microlentilării, pot fi descoperite planete de la o distanţă relativ mare de Pământ. Astfel, specialiştii au reuşit să detecteze obiecte extragalactice a căror masă variază de la cea a Lunii până la cea a lui Jupiter.

”Suntem foarte uimiţi de această descoperire. Este pentru prima oară când descoperim astfel de obiecte în afara galaxiei noastre,” a declarat Xinyu Dai, profesor din cadrul Universităţii din Oklahoma. 

Conform Science Daily, deşi descoperirea altor planete în interiorul Căii Lactee prin intermediul microlentilării nu este neobişnuită, efectul gravitaţional poate explica galaxiile extragalactice. În acest caz fiind descoperite primele dovezi ale existenţei unor planete în alte galaxii.

Sursa: Universitatea din Oklahoma

”Este o dovadă a puterii tehnicii de analizare a microlentilării extragalactice. Galaxia descoperită se află la 3,8 miliarde de ani lumină de de Pământ. Nu există nicio şansă să putem observa planetele direct, nici cu cele mai bune telescoape pe care  ni le putem imagina,”’ a declarat Eduardo Guerras, cercetător din cadrul Universităţii din Oklahoma. ”Chiar şi aşa am reuşit să le studiem şi chiar să ne facem o idee privind masa acestora,” adaugă el. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
NASA caută peșteri ascunse pentru a construi prima bază permanentă pe Lună

Cum îți poți regla sistemul nervos: obiceiuri simple care ajută organismul să gestioneze stresul

Ce mâncau, de fapt, dinozaurii? Cel mai probabil alge marine, indică noi fosile

Un ghețar montan impresionant din Tibet a supraviețuit ultimei ere glaciare

O planetă Phoenix extrem de fierbinte ar putea rezolva un mister astronomic vechi de decenii

(P) De sub pământ până sub apă: mediile extreme în care tehnologia de detecție este pusă la încercare

Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult

Cum te poate ajuta o listă zilnică să îți recapeți controlul asupra vieții

Îngrijorător: cât timp își petrec adulții zilnic fără să se miște?

Papa Leon al XIV-lea se operează. De ce anume suferă acesta?

Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?

Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane

Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?

Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu

Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități

Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu

Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi

Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile