Home » D:News » Mark Zuckerberg recunoaşte că au fost făcute „erori” în colaborarea cu firma Cambridge Analytica

Mark Zuckerberg recunoaşte că au fost făcute „erori” în colaborarea cu firma Cambridge Analytica

Mark Zuckerberg recunoaşte că au fost făcute „erori” în colaborarea cu firma Cambridge Analytica
Publicat: 23.03.2018
Mark Zuckerberg, fondatorul şi directorul general al companiei Facebook, a admis miercuri seară că au existat unele "erori", în prima reacţie după apariţia informaţiilor privind utilizarea ilegală a datelor în scop electoral de către firma Cambridge Analytica.

„Vreau să fac o actualizare a datelor despre situaţia cu firma Cambridge Analytica, inclusiv despre măsurile pe care le-am luat deja şi pe care le vom lua. Avem responsabilitatea de a proteja datele utilizatorilor, iar, dacă nu putem, nu merităm să vă oferim servicii. (…) Am luat măsuri pentru a înţelege ce s-a întâmplat şi pentru a mă asigura că nu se va repeta. Vestea bună este că cele mai importante măsuri pentru a evita repetarea acestor lucruri au fost luate deja acum câţiva ani. Dar am făcut şi greşeli, mai avem de făcut lucruri şi trebuie să intensificăm măsurile”, a explicat Mark Zuckerberg.

„Pentru a evita aplicaţiile abuzive, în anul 2014 am anunţat modificarea întregii platforme pentru a limita semnificativ cantităţile de date pe care le pot accesa astfel de aplicaţii”, a spus Zuckerberg, referindu-se la sistemul software dezvoltat de expertul Aleksandr Kogan şi de firma Cambridge Analytica, potrivit Mediafax.

Un cetăţean american a intentat deja un proces în SUA împotriva reţelei de socializare online Facebook şi a firmei de analize politice Cambridge Analytica din cauza presupusei utilizări ilegale a datelor obţinute din conturile a aproximativ 50 de milioane de utilizatori.

O firmă specializată în analizarea datelor online implicată în campania preşedintelui SUA Donald Trump şi în cea pro-Brexit a exploatat în scop electoral datele de pe Facebook a zeci de milioane de cetăţeni americani în ceea un membru al echipei lui Steve Bannon a numit drept „război psihologic”. Un activist pentru transparenţă, Christopher Wylie, a dezvăluit pentru publicaţiile The New York Times şi Observer că firma Cambridge Analytica, deţinută de miliardarul specializat în tranzacţii speculative Robert Mercer şi condusă la acea vreme de Steve Bannon, a participat la campania electorală a lui Donald Trump folosind fraudulos profilurile Facebook a milioane de alegători americani pentru a construi un puternic program software în scopul anticipării şi influenţării preferinţelor electorale. Aceeaşi companie de analize a fost implicată în campania pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit). Steve Bannon a devenit în august 2017 director al echipei de campanie a lui Donald Trump.

Firma Cambridge Analytica a utilizat date sustrase în 2014 din conturile Facebook pentru a stabili profilurile alegătorilor americani şi a le trimite reclame politice personalizate. Christopher Wylie, care a colaborat cu un profesor de la Universitatea Cambridge pentru obţinerea datelor, a declarat pentru publicaţia Observer: „Am exploatat platforma de socializare online Facebook pentru a obţine milioane de profiluri ale alegătorilor. (…) Aceasta a fost baza pe care a fost construită compania”.

Documente obţinute de publicaţia Observer şi confrmate de Facebook relevă că, până la sfârşitul anului 2015, compania Cambridge Analytica colecta date online la un nivel fără precedent. Facebook nu avertizase încă utilizatorii şi luase doar măsuri limitate pentru securizarea datelor a peste 50 de milioane de persoane. Potrivit cotidianului The New York Times, copii ale datelor sustrase de firma Cambridge Analytica încă sunt online. Informaţiile au fost colectate printr-o aplicaţie numită „thisisyourdigitallife”, creată de profesorul Aleksandr Kogan în mod independent de activitatea sa de la Universitatea Cambridge. Prin intermediul companiei sale, Global Science Research (GSR), în colaborare cu firma Cambridge Analytica, sute de mii de utilizatori Facebook au fost plătiţi să facă teste de personalitate sub pretextul folosirii datelor pentru studii academice. Însă aplicaţia colecta şi datele din listele de „prieteni” ale celor care au acceptat testele, astfel că au fost obţinute profilurile a zeci de milioane de persoane. Christopher Wylie a vorbit despre ceea ce a numit „instrumentul de război psihologic al lui Steve Bannon”. El a explicat că Steve Bannon şi Robert Mercer au avut ideea de a utiliza printr-o metodologie militară megadate şi reţele de socializare online pentru „operaţiuni informaţionale” asupra electoratului din Statele Unite. Christopher Wylie a contribuit cu idei şi s-a ocupat de aplicarea proiectului, înainte de a deveni, în primăvara anului 2017, denunţătorul proiectului. De asemenea, Wylie s-a numărat printre sursele care au furnizat informaţii pentru un articol scris în 2017 de publicaţiile Guardian / Observer intitulat „Marele jaf britanic Brexit”, un material care a realizat conexiuni între campania pentru ieşirea din UE, alegerea lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al SUA şi activităţile Rusiei.

„Pentru aceşti oameni, regulile nu contează. Pentru ei, este vorba de un război şi totul este corect. Vor să poarte un război cultural în Statele Unite ale Americii. Firma Cambridge Analytica trebuia sa furnizeze arsenalul pentru acest război cultural”, a explicat, pentru NYT, Christopher Wylie.

Compania Facebook a anunţat că a decis suspendarea conturilor firmei Cambridge Analytica, al lui Christopher Wylie şi Aleksandr Kogan, un profesor ruso-american. „Este vorba despre o înşelătorie. Vom lua toate măsurile necesare pentru ştergerea datelor sustrase, vom iniţia acţiuni judiciare contra autorilor activităţilor ilegale”, a declarat Paul Grewal, vicepreşedintele Facebook.

Firma Cambridge Analytica este investigată în Marea Britanie de Parlament şi de autorităţile de reglementare sub acuzaţia unor activităţi ilegale în campania privind referendumul pe tema apartenenţei ţării la Uniunea Europeană.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Astronomii au descoperit cum s-a format „inima” de pe Pluto
Astronomii au descoperit cum s-a format „inima” de pe Pluto
Cum salvăm planeta alegând să consumăm un alt tip de pește decât cel de obicei?
Cum salvăm planeta alegând să consumăm un alt tip de pește decât cel de obicei?
Cum s-au răzbunat germanofilii pe membrii guvernul român care au hotărât intrarea în război împotriva Puterilor Centrale
Cum s-au răzbunat germanofilii pe membrii guvernul român care au hotărât intrarea în război împotriva Puterilor Centrale
Cercetătorii sugerează să încercăm experiențe noi atunci când simțim că timpul ne scapă printre degete
Cercetătorii sugerează să încercăm experiențe noi atunci când simțim că timpul ne scapă printre degete
Pitagora, între matematică și învățăturile despre nemurirea sufletului
Pitagora, între matematică și învățăturile despre nemurirea sufletului
Test de cultură generală. Cât de veche este Cascada Niagara?
Test de cultură generală. Cât de veche este Cascada Niagara?
Gerard Peter Kuiper, pionier în explorarea Sistemului Solar. Părintele științei planetare moderne
Gerard Peter Kuiper, pionier în explorarea Sistemului Solar. Părintele științei planetare moderne
Un copil a găsit o piesă rară de Lego pe o plajă din Marea Britanie
Un copil a găsit o piesă rară de Lego pe o plajă din Marea Britanie
Astăzi se împlinesc 79 de ani de când Hitler o lua de soţie pe Eva Braun, în buncărul în care aveau să se sinucidă a doua zi
Astăzi se împlinesc 79 de ani de când Hitler o lua de soţie pe Eva Braun, în buncărul în care aveau să se sinucidă ...
Un drog „neobișnuit de puternic” a omorât un om și a băgat alți opt în spital
Un drog „neobișnuit de puternic” a omorât un om și a băgat alți opt în spital
România este paradisul băncilor
România este paradisul băncilor
Alphabet, compania care deține Google, depășește o capitalizare de 2.000 de miliarde de dolari
Alphabet, compania care deține Google, depășește o capitalizare de 2.000 de miliarde de dolari
O femeie din India a inhalat un ac decorativ care i-a ajuns în plămâni
O femeie din India a inhalat un ac decorativ care i-a ajuns în plămâni
Harriet Quimby, prima femeie care a traversat în zbor Canalul Mânecii
Harriet Quimby, prima femeie care a traversat în zbor Canalul Mânecii
Un rezervor uriaș de apă a fost găsit ascuns adânc sub suprafața Pământului
Un rezervor uriaș de apă a fost găsit ascuns adânc sub suprafața Pământului
Frații Montgolfier, inventatorii balonului cu aer cald. Pionierii zborului cu echipaj uman
Frații Montgolfier, inventatorii balonului cu aer cald. Pionierii zborului cu echipaj uman
7 celebrități despre care nu ai știut că au fost inventatori
7 celebrități despre care nu ai știut că au fost inventatori
Carl Benz, inventatorul primului automobil modern. „Primul meu client a fost nebun. Al doilea voia să moară”
Carl Benz, inventatorul primului automobil modern. „Primul meu client a fost nebun. Al doilea voia să moară”