Noile norme sociale au dus la apariţia unei întrebări controversate. Moartea unui animal de companie poate fi mai dureroasă decât pierderea unei persoane?

„Coşciugul ideal pentru un gerbil este o cutie de ceai. Sunt scoase pliculeţele de ceai şi ambalajul din hârtie ceruită poate asigura locul funerar pentru un corp atât de mic. Realitatea nefericită cuprinde şi această informaţie, legată de modul în care te debarasezi de cadavrul animalului iubit. Am îngropat patru gerbili în grădină, în copilăria mea, cu rugăciunile de rigoare. Ajunsă la viaţa adultă şi având un câine, nu m-am gândit prea mult la cum aş putea să înfrunt decesul unui pet de companei, până când un prieten m-a întrebat: „Este o întrebare îngrozitoare, dar ce o să faci când va muri?”, scrie jurnalista, citată de POPSCI.COM.

• De ce șerpii evoluează mereu în canibali?
• Eucaliptul curcubeu: arborele cu scoarță multicoloră care pare pictat manual

Experţii susţin că experienţa pierderii unui animal s-a schimbat de-a lungul secolului. „Nu mă miră că simţim atât de multă durere când ne moare un animal, deoarece în ţara mea, cel puţin, acesta este considerat un membru al familiei”, spune Leslie Irvine, sociolog în cadrul Universităţii Colorado-Boulder.

68% dintre americani deţin un animal ed companie, marcând o creştere de 12%, faţă de 1988, anul începerii studiului. De multe ori, prima experienţă a unei persoane cu decesul se întâmplă când îi moare un animal. În funcţie de relaţie, pierderea unui animal poate fi traumatizantă, depăşind durerea pierderii unei persoane dragi (familie sau prieteni). Acest lucru se datorează faptului că animalelele pot „suda” cele mai apropiate relaţii – le vedem zilnic, depind de noi, ne reglăm vieţile în funcţie de ele – şi totuşi, exprimarea durerii faţă de pierderea lor nu reprezintă o normă socială acceptată, scrie jurnalista.

Pe de altă parte, spune Irvine, oamenii nu mai consideră animalele accesorii incapabile să gândească, ci adevărate fiinţe cu sentimente reale. Animalele devin membri ai familiei, deoarece ajustează în mod activ modul în care trăim. „Mulţi oameni care au animale se trezesc la o anumită oră, nu din cauza alarmei de la ceas, ci pentru că un câine are nevoie de plimbare”, explică Irvine. „Aşa cum oamenii participă la treburile de familie – se trezesc, mănâncă, merg la baie – şi animalele devin parte din ritualul familial”.

„Indiferent de specie, legăturile noastre cu animalele de companie nu seamănă cu alte relaţii”, scrie jurnalista. „Idealizăm animalele, mai ales câinii. Inventăm personaje angelice, care ne iubesc necondiţionat”, spune Irvine. Când animalul moarte, realitatea cruntă ne distruge „mitul nemuririi”, creat chiar de noi.

La nivel personal, moartea unui animal de companie reprezintă prima experienţă a unui om cu pierderea unui element apropiat din viaţă, spune Thomas Wrobel, psiholog la Universitatea din Michigan-Flint.