Home » Știință » Modul în care maşina te face să fii somnoros fără să ştii

Modul în care maşina te face să fii somnoros fără să ştii

Publicat: 11.07.2018
Majoritatea persoanelor se simt somnoroase în timpul unei călătorii cu maşina, dar nu este mereu din vina oboselii sau lipsei cafeinei. O nouă cercetare sugerează că vibaţiile maşinii îi pot face chiar şi pe cei mai alerţi şoferi somnoroşi.

Science Alert sugerează că vibraţiile maşinii pot instala senzaţia de somnolenţă în doar 15 minute. Noua descoperire este importantă atât pentru specialiştii în siguranţa drumurilor, cât şi pentru fabricanţii de vehicule, scriu cercetătorii din cadrul Universităţii RMIT din Australia. 

„Atunci când eşti obosit, vibraţiile subtile ale maşinii îţi pot relaxa întregul corp şi creier”, a declarat Stephen Robinson, unul dintre membrii echipei. „Studiul nostru arată că vibraţiile cu frecvenţe reduse, cele pe care le resimţim atunci când conducem maşini sau camioane induc progresiv somnolenţa, chiar şi în cazul persoanelor odihnite”, a adăugat el. 

Robinson şi colegii săi au legat 15 voluntari unui simulator virtual care vibra la diferite frecvenţe. Voluntarii au fost testaţi de două ori, o dată fără vibraţii şi a doua oară cu vibraţii de 4-7 Hz. Apoi au măsurat variabilitatea ritmului cardiac a participanţior de-a lungul a 60 de minute. Sistemele de monitorizare au arătat că somnolenţa a apărut după 15 minute. În medie, somnolenţa a devenit „semnificativă” după 30 de minute, iar voluntarii au început să devină din ce în ce mai adormiţi până la sfârşitul testelor. 

Specialiştii consideră că undele cerebrale devin sincronizate cu vibraţiile şi intră într-o stare de somnolenţă. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
De ce au testat oamenii de știință panouri solare colorate? Nu este vorba doar despre aspect!
De ce au testat oamenii de știință panouri solare colorate? Nu este vorba doar despre aspect!
Ce anume îi face pe oameni să nu revină într-un restaurant?
Ce anume îi face pe oameni să nu revină într-un restaurant?
Care este legătura dintre pisici și fericire?
Care este legătura dintre pisici și fericire?
Problemă importantă în sistemele de educație: care este portretul profesorului european?
Problemă importantă în sistemele de educație: care este portretul profesorului european?
Tinerii beau mai puțin, dar cei între 50 și 64 de ani beau tot mai mult
Tinerii beau mai puțin, dar cei între 50 și 64 de ani beau tot mai mult
Misterul din adâncuri: de ce Marea Neagră este unică în lume și cum o monitorizează cercetătorii?
Misterul din adâncuri: de ce Marea Neagră este unică în lume și cum o monitorizează cercetătorii?
Primul anunț al săptămânii Nobel: cine a primit Premiul Nobel pentru Medicină 2026
Primul anunț al săptămânii Nobel: cine a primit Premiul Nobel pentru Medicină 2026
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Urmele biologice rămase pe avioane. Cum identifică cercetătorii păsările pentru a preveni accidentele
Urmele biologice rămase pe avioane. Cum identifică cercetătorii păsările pentru a preveni accidentele
Trei cercetători de la OpenAI, concediați pentru gestionarea necorespunzătoare a unor „informații sensibile”. Ce ar fi făcut aceștia?
Trei cercetători de la OpenAI, concediați pentru gestionarea necorespunzătoare a unor „informații sensibile”. Ce ...
Chiar dacă AI-ul este profitabil, majoritatea companiilor nu reușesc să-l scaleze
Chiar dacă AI-ul este profitabil, majoritatea companiilor nu reușesc să-l scaleze
O platformă a aprobat primul serial bazat pe celebra franciză „Fast & Furious”. Când va fi difuzat?
O platformă a aprobat primul serial bazat pe celebra franciză „Fast & Furious”. Când va fi difuzat?
Vaccinarea antigripală începe! Cine poate primi vaccinul compensat sau gratuit?
Vaccinarea antigripală începe! Cine poate primi vaccinul compensat sau gratuit?
Cum schimbă Inteligența Artificială joburile din bănci? Această competență este cea mai căutată!
Cum schimbă Inteligența Artificială joburile din bănci? Această competență este cea mai căutată!
Ce sunt micro-călătoriile, tendința către care se îndreaptă vacanțele?
Ce sunt micro-călătoriile, tendința către care se îndreaptă vacanțele?
Chiar și fără fonduri, echipă de biologi a improvizat un laborator și a făcut o descoperire uriașă
Chiar și fără fonduri, echipă de biologi a improvizat un laborator și a făcut o descoperire uriașă